FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

foc¹ sn [At: COD. VOR. 123/10 / Pl: ~uri, (îvr; astăzi, mai ales gmț 1) foace / E: ml focus] 1 Ardere violentă cu flacără și dezvoltare de căldură. 2 (Ccr) Materie în curs de ardere. 3 (Îe; adesea fam și gmț) Arză-l (-o, -i, -le) ~ul! Exprimă o imprecație. 4 (Îae; fam și gmț) Exclamație care exprimă o valoare superlativă și o conotație afectivă Se făcu frumoasă, arz-o focul! 5 (Pop; în propoziții interogative, după pron. „cine, ce” și av „cum”) Exclamație care exprimă mirarea De ce foc mai stai? Cum focul mai suport? 6 (Îs) ~ de artificii Ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. 7 (Îe) A arde ca ~ul A fi foarte fierbinte. 8 (Spc; bolnavi; îae) A avea febră (mare). 9 (Șfg; îe) A lua ~ A se aprinde. 10 (Îe) Nu iese fum, fără ~ sau până nu faci ~, nu iese fum În orice zvon, oricât de exagerat, există un sâmbure de adevăr. 11 (Îe) A sta ca pe ~ A aștepta ceva cu mare nerăbdare. 12 (Îe) A pune pe cineva pe ~ A cere cuiva ceva cu mare stăruință. 13 (Îae) A insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. 14 (Îe) A se arunca (sau a intra, pop, a da) în ~ (pentru cineva sau ceva) A-și expune viața (pentru cineva sau ceva). 15 (Îe) A lua ~ul cu mâna altuia sau a scoate castanele din ~ cu mâna altuia A se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 16 (Îae) A fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altcuiva. 17 (Îe) A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în ~ (pentru cineva) A garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. 18 (Îe) A lua (sau a prinde) ~ cu gura sau a mânca ~ (pentru cineva) A face tot posibilul, a fi gata de orice sacrificii (în favoarea cuiva). 19 (Îae) A apăra cu tărie pe cineva. 20 (Îe) A lua ~ cu gura A afirma un lucru cu toată tăria. 21 (Reg; îe) A lua ~ul în gură A se împărtăși. 22 (Îe) A da cu mâna în ~ A obține bani mulți (pe neașteptate). 23 (Îe) Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) ~ Foarte harnic (sau iute etc.) 24 (Îe) A se face (sau a fi, a se mânia, a se supăra) ~ (și pară) sau a scuipa ~ (de mânie) A turba de mânie. 25 (Îcs) În ~ Joc cu mingea, nedefinit mai de aproape. 26 (Îs) ~ viu Foc care arde cu flacără mare. 27 (Îs) ~ mort Foc mic, care abia arde. 28 (Bis; pop; îs) ~ul de veci (sau, înv, de veac) sau ~ul gheenei Focul iadului, în care își vor ispăși necredincioșii păcatele. 29 (Reg; îs) ~ul lui Sâmedru Foc care se aprinde în noaptea Sfântului Dumitru, la munte, pentru a coace fructe. 30 (Reg; îc) ~ul-oilor Colibă în care stau ciobanii care păzesc noaptea oile. 31 (Îvp; îs) Caru' de ~ Tren. 32 Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte” Jucării frumoase foc. Era foc de harnică. 33 (Îlav) De mama ~ului Grozav. 34 (Îlav) ~ nevoie Neapărat. 35 Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. 36 (Fig) Lumină puternică. 37 (Fig) Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. 38 (Fig) Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). 39 Dispozitiv de ardere (la o lampă). 40 (Rar) Scânteie. 41 (Trs; îs) ~ viu Scânteile care se observă pe fundul exterior al unui vas de metal ridicat de pe foc. 42 (Reg) Vatră. 43 (Reg) Cuptor. 44 (Reg) Parte a tindei unde se află gura sobei. 45 (Mpp; șîc ~-mare) Febră. 46 (Mpp; lpl) Erupție care apare pe trupul sau pe limba unui copil. 47 (Mpp; șîc ~-viu; reg îf fodiu, fochiu, foghiu) Scarlatină. 48 (Mpp; îae) Zona zoster. 49 (Mpp; îae) Erizipel. 50 (Mpp; îae) Rujeolă. 51 (Mpp; îc) ~-pe-gât Boală inflamatorie nedefinită mai de aproape. 52 (Ent; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Licurici (Lampyris noctiluca). 53 Incendiu. 54 (Îe) A trece (o țară, un oraș etc.) prin ~ și sabie A incendia și a distruge complet cu forța armată. 55 Împușcătură. 56 (Mil; pex) Salvă. 57 (Îs) Armă de ~ Armă care folosește pulbere explozivă. 58 ~! Comandă militară pentru începerea unei trageri. 59 (Îe) A deschide ~ul A începe să tragă cu arma. 60 (Îe) A fi (sau a sta) între două ~uri A fi încolțit din două părți. 61 (Fig) Luptă. 62 (Fig) Război. 63 Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. 64 (Fig) Entuziasm. 65 (Fig) Avânt. 66 (Fig; îla) (Plin) de ~ Înflăcărat. 67 (Fig; îlav) Cu ~ (sau, îvr, în foace) Cu înflăcărare. 68-69 (Fig; îljv) Fără ~ Fără pasiune Si: rece. 70 (Fig; îe; urmat de un genitiv) În ~ul În momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 71 (Fig) Vioiciune. 72 (Fig) Neastâmpăr. 73 (Fig) Durere. 74 (Fig) Jale. 75 Necaz. 76 (Fig; îe) A-și vărsa ~ul A se destăinui. 77 (Îae) A-și descărca nervii. 78 (Fig; îe) A-și scoate un ~ de la inimă A se răzbuna pe cineva. 79 (Îae) A scăpa de o suferință. 80 (Fig; adesea întărit prin „potop”) Nenorocire mare Si: (Trs) focar (3) Cf focuit. 81 (Fig; îe) N-o fi ~ Nu e nici o nenorocire.

foc³ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: mg fok] (Trs; mgm) Grad alcoolic.

FOC (pl. -curi) sn. 1 Lumina și căldura corpurilor care ard: a aprinde ~ul; a stinge ~ul; a ațîța ~ul; a sufla în ~; a pune lemne pe ~; para ~ului; a face ~ul, a-l aprinde; a lua ~, a se aprinde; a-i lua părul ~ 👉PĂR; proverb: nu te juca cu ~ul, nu te expune în mod imprudent la lucruri primejdioase; proverb: nu e fum fără ~ sau pînă nu faci ~, fum nu iese, cînd se svonește despre un lucru, trebue să fie ceva adevărat în acel svon; 👉 PAIE; lemne de ~, lemne bune numai de ars; ~de paie, a) care durează puțin, b) Fig. se zice de un sentiment de puțină durată, trecător; ~ sacru, a) focul întreținut zi și noapte de Vestalele romane, b) Fig. vocațiune, patriotism, virtute; proverb: a se păzi sau a se feri de cineva (sau de ceva) ca de ~, a se feri ca de lucrul cel mai primejdios, ca de moarte ¶ 2 Vatra, cuptorul, soba în care arde focul: a sta lîngă ~; a se încălzi la ~; a pune bucatele la ~; a da în ~, a se revărsa din vasul în care fierbe (lichidul, mîncarea, etc.) ¶ 3 Incendiu: trei groaznice ~uri a cercat acest oraș NEGR.; a pune sau a da ~ la casă; foc! strigăt de ajutor cînd se aprinde o casă, etc.; vorb. de pustiirile dușmanului: păgînii de Turci, pe unde treceau, era ~ și pîrjol I. -GH. ¶ 4 Strălucirea pietrelor prețioase: ~ul diamantului ¶ 5 Prin aluzie la vechile ordalii sau judecăți ale lui Dumnezeu: a-și băga (a-și pune) mîna în ~, a susține un lucru cu tărie, cu convingere; a intra (a da, a se arunca) în ~ pentru cineva, a-și expune viața pentru cineva; a trece prin ~ și prin apă, a nu se da îndărăt dinaintea nici unei primejdii ¶ 6 ~ul de veci, ~ul iadului, ~ul gheenei, muncile iadului ¶ 7 ⚔️ Descărcătura unei arme, împușcătură, de unde, prin ext. luptă, războiu: a lua ~, a se descărca; a deschide ~ul; a înceta ~ul; între două ~uri; a intra în ~; arme de ~; pușca, pistolul, revolverul, etc.; foc! comandă de a descărca arma, de a începe împușcătura ¶ 8 ~ de artificii 👉 ARTIFICIU 2; ~ bengal 👉 BENGAL ¶ 9 Fig. Ardoare, căldură, aprindere, înflăcărare, vioiciune, patimă: ~ul dragostei; în ~ul povestirii; mi s’au aprins călcîiele de ~ul clasicității ODOB.; a cînta cu ~; limbile străine au vorbit de bine de dînsul mai cu ~ decît pămîntenii ISP. ¶ 10 Chin, durere, necaz, supărare: nimeni nu știe ~ul meu; călugărițele se văicăreau de ~ul ce le ajunsese ISP.; Viața de azi pînă mîne, viață e ori ~? DLVR.; a-și scoate(a-și vărsa) ~ul, a căuta să-i treacă necazul, a-și descărca supărarea ¶ 11 Nenorocire, pacoste, urgie: se văicăreau de ~ul ce le ajunsese ISP. 12 Mînie grozavă; proverb: a se face ~ (și pară sau și pîrjol) de mînie, a se mînia grozav, a se înfuria strajnic ¶ 13 În diferite locuțiuni, unele făcînd aluzie la credințele sau basmele poporului, spre a arăta ceva „peste măsură de ...”, „grozav de ...”, etc.: e urîtă de mama ~ului, e grozav de urîtă; era un ger de mama ~ului BR. -VN.; ~ de ger, frig cumplit, ger strașnic: n’are de unde să vie atîta ~ de ger DLVR.; încălecați pe niște cai de scoteau ~pe nări I. -GH., adică foarte iuți; a mînca ~, a fi foarte iute; ~ de harnică CRG.; ~ de scump RET. ¶ 14 În diverse expresiuni, ~ul se întrebuințează eufemistic în loc de „dracul”: cine ~ul l-a pus să se ducă acolo? ¶ 15 Foc viu, a) focul ce se aprinde prin frecarea a două lemne uscate; b) niște bășicuțe roșii ce se ivesc pe o parte a trupului în formă de cingătoare, producînd niște dureri foarte acute; orbalț, erisipel; c) licuriciu PȘC. [lat. focus].

FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.

FOC, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flăcări și cu dezvoltare de căldură mare; (concretizat) materie în curs de ardere. Focul arde. Fluturele de beteală și de jar își întinde aripele, rumenește mai întîi zarea, luminează umbrele cele mai apropiate. ANGHEL, PR. 124. Din gurile [balaurului] ieșea văpaie de foc. ISPIRESCU, L. 18. Clenguța mohorului Arde-n para focului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. Pînă nu faci foc, nu iese fum. ◊ (Poetic) Peste umbrele depărtate ale dealurilor, pîlpîiau stelele, ca niște focuri albe ale nopții. CAMILAR, TEM. 298. ◊ (În exclamații sau imprecații, uneori glumețe sau familiare) Dar ce frumoasă se făcu, Și mîndră, arz-o focul! EMINESCU, O. I 174. Cum focul să nu slăbesc, Cînd de tine mă topesc. TEODORESCU, P. P. 303. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. (Fig.) În mijlocul acestor pașnice lumine, care îngînă monotonia nopții noastre literare... [vin] unele focuri de artificii în care meșteri isteți și dibaci fac să joace, în ochii orbecați ai publicului, tot felul de vîrtejuri luminoase. ODOBESCU, S. II 540. ◊ Expr. A da foc v. da. A lua foc = a se aprinde. A sta ca pe foc = a fi nerăbdător, neliniștit. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu stăruință, a insista mult pe lîngă cineva; a determina pe cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). Chiar și-n foc de ți-aș zice, să te arunci. CREANGĂ, P. 206. A-și băga capul în foc v. băga. A lua focul cu mîna altuia = a fugi de răspundere lăsînd munca pe seama altuia; a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă. V-ați deprins a lua focul totdeauna cu mînile noastre. CREANGĂ, A. 156. A pune mîna-n foc (pentru cineva) = a garanta, a da chezășie pentru faptele cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura = a face tot posibilul, a face sacrificii. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine... Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Harnic, iute etc.) de mănîncă foc – foarte harnic, iute, sprinten etc. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur, cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRERSCU, L. 38. A se face (a se supăra sau a se mînia) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mînie. S-a culcat în urmă supărată foc. COȘBUC, P. I 245. Zmeul... se făcu foc și pară de mînie. ISPIRESCU, L. 27. Cînd a mai auzit mama și asta, s-a făcut foc. CREANGĂ, A. 17. Are să se mînie foc pe mine doamna Lucsița! ALECSANDRI, T. I 292. A o lăsa focului v. lăsa. ◊ (Cu valoare stilistică, ajută la formarea superlativului absolut, ținînd locul lui «foarte») Unele pălării... sînt scumpe foc. MACEDONSKI, O. III 38. Știi, ieri la moară ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! COȘBUC, P. I 126. [Lemnele] îs foc de scumpe. RETEGANUL, P. IV 8. (Expr.) De mama focului = grozav, strașnic. Era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. ♦ Arderea din vatră, sobă, cuptor etc., făcută pentru degajare de căldură. Stan era acasă și chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. Dar și mai bine-i cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc. EMINESCU, O. I 119. Iarna vine, vine pe crivăț călare!... Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare flăcărilor. Focul amurgului izbucni de la geam la geam. CAMILAR, N. I 169. O stîncă-n foc de zare crește. TOMA, C. V. 124. ♦ Strălucire. Focul diamantelor. ▭ O stea dacă lucește Stingîndu-se pe loc, Sînt stele mai puține în cerul plin de foc? MACEDONSKI, O. I 48. ♦ (Rar) Scînteie. Stihii a lumei... Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sînge, din pietre foc să saie. EMINESCU, O. I 94. ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). Podul era negru de fum... de mijlocul lui atîrna o lampă cu trei focuri, care făcea mai mult fum decît lumină. CONTEMPORANUL, IV 133. 2. Incendiu. Trei groaznice focuri a cercat acest oraș. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia și a distruge cu forța armată, a măcelări. 3. Împușcătură; p. ext. tir, salvă. O salvă de focuri și totul s-a transformat într-un adevărat vacarm. SAHIA, N. 45. Reduta-n noi răpede-un foc Cît nu-l încape gîndul, Un șir întreg s-abate-n loc, Dar altul îi ia rîndul. ALECSANDRI, P. A. 208. Să dea focuri să-i omoare, Ori topuzuri să-i doboare? TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Armă de foc = armă (ca pușca, revolverul, tunul etc.) care folosește pulbere explozivă. Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n bodrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. Cînd o baterie a noastră a deschis focul asupra dealului din față, am avut, pentru întîia oară, priveliștea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Luptă, război. Buletinul neoficial, însă adevărat, al războiului de acolo îl dădeau răniții de la unitățile intrate în foc. SADOVEANU, M. C. 73. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele? – Da la foc, sărmanele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. 4. Pînză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. 5. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avînt, înflăcărare. Ochii... străluceau de un foc ce simțea că îl atinge. ISPIRESCU, L. 35. Veselie cu noroc, Nu pe flori de busuioc, Ci pe-al ochilor tăi foc. BELDICEANU, P. 81. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. Mama îi sărută pe amîndoi cu foc, îi rugă să-i scrie cum or ajunge. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Ileana... începu a plînge cu foc. ISPIRESCU, L. 25. O sărută cu atîta ardoare, o strînse cu atîta foc. EMINESCU, N. 64. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. O sărutare plină de foc. CREANGĂ, A. 97. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc. EMINESCU, O. I 80. Ochii lui... plini de foc dovedeau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. În focul luptei. 2. Agilitate, vioiciune, neastîmpăr. Emirul are... în grajduri cai repezi, cu foc în copite. MACEDONSKI, O. I 142. ◊ (În comparații și metafore) Pusese ochii pe una Măriuca... foc la lucru și la horele mari. CAMILAR, N. I 21. 3. Durere, chin, jale, necaz. Nu cerea de pomană, da și viața de azi pînă mîine, viață e ori foc? DELAVRANCEA, S. 4. Frunză verde lemn de soc Am la inimă un foc. BELDICEANU, P. 92. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a) a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; b) a-și descărca nervii; a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a se răzbuna pe cineva; a scăpa de o suferință. ♦ Primejdie, nenorocire, pacoste, urgie. Mămucă, mămucă, uit' te, ce-am pățit noi! Mare foc și potop a căzut pe capul nostru! CREANGĂ, P. 27. ◊ Expr. (Familiar) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire.

FOC¹ ~uri n. I. 1) Degajare simultană de căldură și de lumină cu producere de flăcări. ~ olimpic. 2) Material combustibil aprins (cu scopul de a căpăta căldură și lumină). A se încălzi la ~. ◊ A lua (sau a prinde) ~ cu gura pentru cineva a face tot posibilul și imposibilul pentru cineva. A sta ca pe ~ a fi neliniștit sau grăbit. A se teme ca de ~ a se teme foarte tare. Până nu faci ~, nu iese fum orice zvon cuprinde și un grăunte de adevăr. 3) Dispozitiv de ardere. Plită cu patru ~uri. 4) Nimicire a bunurilor materiale prin ardere (în flăcări). ◊ ~ și pârjol mare prăpăd; dezastru. A trece (o țară, o regiune etc.) prin ~ și sabie a distruge complet prin incendii cu forțe armate (o țară, o regiune etc.). 5) fig. Strălucire vie, luminoasă (asemănătoare unei flăcări). ~ul diamantelor. ~ul din privire. 6) pop. Descărcare a unei arme; împușcătură. ~ de artilerie. ◊ A fi (sau a sta) între două ~uri a se afla într-un loc, fiind amenințat de pericol din două părți. 7) Sursă de lumină care servește drept semnal (în navigație). 8) Pânză de formă triunghiulară de la prora unei nave susținută de bompres. II. (în exclamații glumețe sau în blestemuri) Ardă-l (sau arză-l) ~ul să-l ardă! Bat-o ~ul! /<lat. focus

FOC² ~uri n. I. 1) Senzație de arsură în interiorul corpului, cauzată de o boală. 2) Ardoare a sentimentelor; înflăcărare deosebită. ~ul tinereții. 4) fig. Discuție aprinsă în contradictoriu. ◊ A turna gaz în (sau pe) ~ a agrava o neînțelegere. II. (urmând un adjectiv, îi atribuie valoare de superlativ absolut) Scump ~. Urât ~. Frumos ~. ◊ (Frumos, urât etc.) de mama ~ului grozav, strașnic (de frumos, de urât etc.). /<lat. focus

FOC s.n. 1. (Trans. SV) Febră cu friguri. Te-ai atins de soacra lui Pâtru si o lăsă pre ea focul și se sculă. MOL. 1689, 76^v. 2. (Mold.) Un fel de vărsat. Cuconii noștri sint cuprinși de foc. PAT. 1742, 229^v. Etimologie: lat. focus.

foc n. 1. căldură luminoasă, însoțită adesea de flacări, care se desvoltă prin combustiunea corpurilor; focuri nestinse, emanațiuni de gaze printre crăpăturile straturilor și stâncilor din regiunile petrolifere; 2. materii în combustiune: foc din lemne, din cărbuni; 3. incendiu: focul cel mare din București; 4. descărcătura unei puști: a tras două focuri; armă de foc, pistol, pușcă, carabină; foc de artificii, produs la serbări publice din preparațiuni speciale și prezentând imagini de forme și de colori variate; 5. lustru: focul pietrelor prețioase; 6. fig. ardoare, vioiciune: în focul povestirii, în focul tinereții; foc sacru, vocațiune sau geniu (imagine luată din cultul Vestei); 7. mâhnire adâncă, necaz: i-am spus tot focul; 8. pacoste: ce foc pe Ionică! CAR. [Lat. FOCUS, vatră și focul din vatră]. ║ adv. foarte: s’a supărat foc, urîtă foc, foc de urîtă CR.; a se face foc și pară (foc și pârjol), a se aprinde de mânie.

foc n., pl. urĭ (lat. fŏcus, vatră, foc, it. fuoco, pv. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, pg. fogo). Mare căldură și lumină produsă în acelașĭ timp de flacăra materiilor care ard (lemn, cărbunĭ, paĭe, petrol, rășină ș. a.). Prometeŭ, zice fabula, ĭ-a învățat pe oamenĭ să facă foc. Incendiŭ. Descărcătură de armă de foc: s’aŭ tras doŭă focurĭ, dar nu le-am auzit. Vatră, familie, casă: sat de 300 de focurĭ. Sobă: avem patru focurĭ în casă. Meteor, astru: focurile ceruluĭ. Supliciu de a fi ars: Ioana de Arc a fost condamnată la foc. Fig. Strălucire: focurile unuĭ diamant, unor ochĭ. Inspirațiune: focu genĭuluĭ. Ardoare, violență, vioiciune: focu pasiunilor, a ĭubi cu foc, autor plin de foc. Mare întristare, supărare: ĭ-am spus tot focu. Armă de foc, pușcă, pistol ș. a. Gură de foc, tun, obuzier, mortier. A lua foc, a se aprinde. A da foc (maĭ puțin bine: a pune foc), a aprinde, a incendia. A da foc (cu pușca), a trage un foc (cu pușca). A face focu saŭ a aprinde focu (în sobă, la sobă), a face să ardă focu. A da pe foc saŭ foculuĭ, a arunca în colo ca ceva nefolositor. A te face foc (de furie), a te înfuria grozav. A vărsa foc (și pară) saŭ a fi foc de mînie, a fi foarte furios. A-țĭ vărsa focu, a-țĭ descărca furia, a-țĭ ușura întristarea (jăluindu-te, acuzînd). A fi foc de urît, de frumos saŭ a fi urît orĭ frumos foc, a fi foarte urît orĭ frumos. Acest ardeĭ e ĭute foc saŭ e foc de ĭute, e foarte ĭute, ustură grozav. Urît de mama foculuĭ saŭ mama foculuĭ de urît, foarte urît. A fi între doŭă focurĭ, a fi între doĭ dușmanĭ, între doŭă pericule. A te juca cu focu, a trata ușor lucrurĭ periculoase. Foc! strigăt c’a izbucnit un incendiŭ. Comandă soldaților să tragă cu pușca saŭ cu tunu. Foc grecesc, o compozițiune de războĭ care ardea în apă și era întrebuințată de Grecĭ în evu mediŭ ca să aprindă corăbiile dușmăneștĭ. Foc bengal (foc de Bengal), un fel de artificiŭ care arde fără huĭet și dă o lumină foarte vie colorată.

foc verde s. n. Autorizație, acord ◊ „Directorul SRI n-a ezitat o clipă să dea foc verde aducerii acestui volum [Cartea albă a Securității] la cunoștința opiniei publice.” Ev.z. 13 IX 95 p. 1. ◊ „«Foc verde» traduce expresia franceză feu vert [...] Sintagma a căpătat în ultimul timp sensuri figurate; în dicționarele franceze actuale este înregistrată și expresia «donner le feu vert», cu sensul «a autoriza (o acțiune); a permite (cuiva) să acționeze» [...]” R.lit. 15/96 p. 9 (calc după fr. feu vert; DMC 1959; R. Zafiu în R.lit. 15/96 p. 9)

foc² s. n., pl. focuri

foc s. n., pl. focuri

foc (ardere; pânză de la prora navei) s. n., pl. focuri

FOC s. 1. v. incendiu. 2. foc bengal v. foc de artificii; foc de artificii = foc bengal. 3. v. împușcătură. 4. salvă. (~ de artilerie.)

FOC s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, scarlatină.

FOC s. 1. incendiu, pîrjol, (înv. și reg.) pojar, (reg.) pîrlitură. (Un ~ a distrus clădirea.) 2. descărcătură, împușcătură, (înv.) pușcătură. (Se aud ~uri de armă.) 3. salvă. (~ de artilerie.)

foc s. v. ARDOARE. AVÎNT. ELAN. ENTUZIASM. ÎNFLĂCĂRARE. ÎNFOCARE. ÎNSUFLEȚIRE. PASIUNE. PATIMĂ. PORNIRE. SCARLATINĂ.

CAR DE FOC s. v. locomotivă, mașină, tren.

FOC VIU s. v. zona zoster.

MATCA FOCULUI s. v. iad, infern.

car de foc s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.

foc viu s. v. ZONA ZOSTER.

matca focului s. v. IAD. INFERN.

foc (focuri), s. n. – 1. Ardere cu flacără și căldură. – 2. Incendiu, rug. – 3. Împușcătură, salvă. – 4. Cămin, vatră. – 5. Strălucire. – 6. Arsură, usturime. – 7. Ardoare, violență, avînt. – 8. Nenorocire, necaz, calamitate, chin. – 9. (Adv.) Cumplit, îngrozitor, teribil. – 10. (Arg.) Pistol. – Mr., megl. foc, focuri, istr. foc, focure. Lat. fŏcus (Diez, I, 192; Pușcariu 635; Candrea-Dens., 627; REW 3400; DAR), cf. it. fuoco, prov. foc, fr. feu, cat. fog, sp. fuego, port. fogo. Pentru sensul 8, cf. calabr. focu amaru „nenorocire, calamitate”. Der. focar, s. n. (rug; nenorocire, calamitate), cu suf. -ar (după Candrea-Dens., 628, REW 3398 și DAR, din lat. fōcārium), înv., s-a readaptat modern după fr. foyer, cu sensul tehnic de „proiector, reflector”; focăr(a)ie, s. f. (rug, incendiu); focărițe, s. f. pl. (Trans., chibrituri); focos, adj. (înflăcărat); focuit, adj. (Trans., nenorocit); înfoca, vb. (a da foc, a aprinde; a înflăcăra, a pasiona); înfocăciune, s. f. (înv., inflamare); focar, s. m. (fochist); fochist, s. m. (muncitor care asigură arderea combustibilului într-un focar), formație recentă cu suf. -ist. – Foca, s. m. (sărbătoarea Sfîntului Foca, 22 iulie), din ngr. φωϰᾶς, a fost asimilat prin etimologie populară cu foc; astfel încît această sărbătoare este considerată ca propice pentru a se asigura împotriva incendiilor.

FOC. Subst. Foc, focușor (dim.), foculeț, zăgneată (reg.); focărie (pop.). Flacără, flăcăraie, flăcărie (rar), flăcăruie, văpaie, vîlvătaie, pară, flamă (rar), limbă de foc, pălălaie, bobotaie (reg.), bobot (înv. și reg.), vălgarie (reg.); faclă (rar), făclie (fig-), fachie (rar); torță. Foc de tabără; foc de artificii; foc bengal; rug. Ardere, învîlvorare, vîlvoare, văpăiere (înv.), pîlpîire, pîlpîială, pîlpîit, pîlpîitură, pîrpără. Incendiu, incendiere, pîrjol, pîrjolire, pojar (înv. și reg). Cremațiune, incinerare. Pîrlire, pîrleală, pîrlit, pîrlitură, pîrpăleală, pîrpălac (înv.); pîrpelire, flambaj, flambare, prăjire, prăjeală, frigere, coacere, copt. Jar, jeratic, jariște (înv.), jărăgai (pop.), cărbune, cărbunaș (dim.), tăciune, tăciunaș (dim.). Spuză, șperlă (reg.), cenușă, scrum. Furnal. Sobă, sobiță (dim.), sobușoară, vatră, vetrișoară (dim.), vetriță, cuptor, cuptoraș (dim.), godin, cămin, șemineu. Lampă; lampă de petrol, lampă de gătit, primus; spirtieră; aragaz; cuptor electric, reșou, radiator electric; calorifer. Chibrit; brichetă; aprinzător. Iuflamabilitate. Pirofor. Stingător, extinctor. Pompier, pojarnic (înv. și reg.). Piromanie. Incendiator. Pirometrie. Pirotehnie. Pirotehnician. Pirostat. Adj. Aprins, incandescent, arzător, arzînd, dogoritor, cuprins de flăcări; ars, dogorit, pîrjolit, pîrlit, scrumit (rar), prefăcut în scrum, mistuit de foc, incendiat. Inflamabil, piroforic, pirotermic; pirotehnic. Incendiator. Vb. A arde, a fi aprins, a arde în flăcări, a fi cuprins de flăcări, a văpăi (înv.), a vîlvîi, a vîlvora (rar), a se învîlvora, a pălălăi, a boboti (reg.), a arde cu bobote; a se preface în scrum (în cenușă), a se scrumi, a deveni scrum, a se arde, a se mistui în flăcări; a jerui (reg.), a jări (reg.); a arde înăbușit, a mocni, a pîlpîi. A lua foc, a se aprinde. A aprinde focul, a ațîța focul, a da zăgneată focului. A arde, a aprinde, a pune foc, a incendia, a da pojar, a da pîrjol, a pîrjoli, a trece prin flăcări (prin foc), a preface în scrum, a se mistui în flăcări. A flamba; a pîrli, a pîrpăli, a frige, a prăji; a tăciuna. V. căldură, lumină, surse de lumină.

foc, focuri, s.n. – 1. Incendiu, pârjol. 2. Cămin, vatră. 3. Arsură. 4. (med.) Febră, temperatură; înfocăciune, fierbințeală: „Se scade prin compresă cu lapte acru sau lapte dulce, pusă pe mâini, picioare, frunte și piept; se mai pun și comprese cu felii de cartofi cruzi” (Faiciuc, 1998: 100). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens (Apșa de Jos). 5. Foc viu. a) (med.) Boală de piele caracterizată prin apariția unor bube mici pe corp: „Când se face foc viu pe piele, ca niște buburuză, trebuie să iei foc din șpori...” (Bilțiu, 2001: 179). b) „Focu diu este o omidă păroasă pe care, dacă pui mâna, ți se fac eczeme, numite tot foc diu. Când îl vezi, trebuie să scuipi și să spui: Ptiu, foc diu / Unde te văd / Acolo să ptiei!” (Calendar, 1980: 110). c) (mit.) Focul care se aprinde prin frecarea a două lemne. Este focul care se face primăvara, la stână și nu se stinge până toamna. Se mai numește „foc mereu”. Focul viu este conservarea focului genuin necesar existenței umane (Kernbach, 1989: 189). Acesta provine fie din conservarea focului natural, fie din simpla frecare a două bețe uscate, însă de fiecare dată este pus pe seama unei revelații divine (Kernbach, 1989). Este invocarea spiritului unei divinități străvechi, a unui zeu temut și venerat totodată. Ritualul se practica, la un moment dat, de-a lungul întregului lanț carpatic, cu o intensitate sporită în Maramureș și Bucovina. În Maramureș, ritualul s-a conservat, în cadrul pastoral, până în a doua jumătate a sec. XX: „Am făcut chiar anul acesta foc viu” (Nan Vasile, 1975, Rozavlea, cf. Latiș, 1993: 71). „A existat până în trecutul recent un obicei pastoral care a fost pe cât de frumos și ales, pe atât de vechiu – atât de vechiu încât trece de vremea nașterii neamului nostru și își are originea în adâncimea timpurilor preistorice. Era obiceiul ca la urcarea în stâne, primăvara, primul foc să să facă nu cu chibrituri și nici cu amnarul – care probabil era o unealtă preistorică – ci prin frecarea a două lemne atât de mult și cu atâta meșteșug până ce aceste lemne se aprind” (Vălsan, 1927: 21). „La stână, primul lucru ce se face e aprinderea focului. Se face ceea ce păcurarii numesc foc viu. Nu e voie să-l facă decât doi feciori veri primari, curați la suflet, nepătați de niciun păcat și niciun gând rău. Acești feciori-vestale nu aprind focul nici cu chibrituri și nici cu scăpărătorul (amnarul), ci iau două lodbe (bucăți de lemn uscat) cioplite pe o față, pe care le înfig paralel în pământ, iar între ele pun un sucitor, fus de lemn gros de 2 cm, uscat și ascuțit la capete și având la o extremitate fixată o bucată de iască. Cele două capete ale fusului intră în scobiturile făcute în lodbe. Apoi, de mijlocul fusului se leagă o funie, și unul din feciori trage de un capăt într-un sens, celălalt de alt capăt în alt sens și fusul se învârtește. Frecându-se de lodbă se încălzește (prin frecare și apăsare se produce căldură), apoi se înfoacă și iasca ia foc. Peste iasca aprinsă se pune cetină uscată și astfel se face focul viu. Din acest foc sacru care arde veșnic la stână, zi și noapte, se aprind toate celelalte focuri” (Georgeoni, 1936: 68-69). Focul viu avea, de asemenea, rol purificator și tămăduitor în caz de epidemii: „Mai demult, dacă era epidemie de ciumă, stingeau toate focurile din sat și înconjurau hotarul cu doi boi negri și cu praporii. Apoi, frecau două lemne până se aprindeau. Din focul acela lua tot satul și-l duceau acasă” (Memoria, 2001: 32). În trecutul îndepărtat se poate presupune că ritualul era frecvent în cadrul ceremoniilor religioase comunitare. – Lat. focus „foc, flacără; cuptor, vatră” (Scriban, Șăineanu, DER, DEX). Expr. rom. foc viu > magh. fogzsiu (Bakos, 1982).

foc, -uri, s.n. – 1. (med.) Febră, temperatură; înfocăciune, fierbințeală: „Se scade prin compresă cu lapte acru sau lapte dulce, pusă pe mâini, picioare, frunte și piept; se mai pun și comprese cu felii de cartofi cruzi” (Faiciuc 1998: 100). 2. Foc viu. a) (med.) Boală de piele caracterizată prin apariția unor bube mici pe corp: „Când se face foc viu pe piele, ca niște buburuză, trebuie să iei foc din șpori...” (Bilțiu 2001: 179). b) „Focu diu este o omidă păroasă pe care dacă pui mâna ți se fac eczeme, numite tot foc diu. Când îl vezi, trebuie să scuipi și să spui: Ptiu, foc diu / Unde te văd / Acolo să ptiei!” (Calendar 1980: 110). c) Focul care se aprinde prin frecarea a două lemne sau prin lovirea a două bucăți de cremene cu amnarul din oțel (Dăncuș 2010). Este focul care se face primăvara, la stână și nu se stinge până toamna. Se mai numește „foc mereu”. – Lat. focus; Expr. rom. preluat în magh. (fogzsiu) (Bakos 1982).

PLANUL PREGĂTIRII DE FOC A OFENSIVEI AERIENE / A ATACULUI, document care cuprinde misiunile de foc pentru nimicirea sau neutralizarea inamicului în această fază a luptei, durata și structura pregătirii, repartiția pe mijloace de foc de aviație a obiectivelor, consumul de muniție, organizarea conducerii etc.

FERRO ET IGNI (lat.) prin fier și foc – A trece ferro et igni, prin foc și sabie.

FOCUL VIU, Ghețarul de la ~, peșteră în M-ții Apuseni, la 1.120 m alt., formată dintr-o sală de mici dimensiuni și o sală de mici dimensiuni și o sală mare (50 m lungime; 5 m lățime), în care se păstrează un bloc uriaș de gheață fosilă (25.000 m³). Numeroase coloane și domuri mari de gheață. Rezervație speologică în cadrul Parcului național al M-ților Apuseni.

Foc bengal – Bengalul este o regiune din India, de unde vine denumirea acestui foc de artificii cu străluciri puternice. Aprins pe străzi, cu prilejul unor serbări populare, focul bengal răspîndește lumini feerice de diferite culori, care însă se sting repede, ca orice joc de artificii. De aici derivă sensul figurativ al expresiei, așa cum l-a folosit, de pildă, poetul Traian Demetrescu în comparația: „fantezii ușoare, un foc bengal de cuvinte”. Minulescu îndrăgea această expresie: „Numai că madrigalul meu banal/ N-a fost decît un foc bengal” (Romanță retrospectivă). „De ce-ți aprinzi ca un semnal/ De foc bengal/ Obrajii tăi de porțelan” (Romanța răspunsului mut).

Focul sacru – Se știe că în temple arde o flacără în permanență. Prin analogie, inspirația, elanul creator, geniul au fost comparate cu acest foc nestins, ajungînd să fie denumite „focul sacru”. În acest sens, poetul Macedonski se întreabă: „Se poate crede că vreodată ce e foc sacru, se va stinge?” (Opere, vol. I, pag. 62). LIT.

Opus igne, autor patibulo dignus (lat. „Opera e vrednică de foc; autorul, de spînzurătoare”) – e rezoluția pe care cenzura maghiară a pus-o pe Cronica Românilor și a altor neamuri învecinate, scrierea principală a lui Gh. Șincai. Din această cauză lucrarea n-a văzut lumina tiparului decît mai tîrziu, la Iași (1853), după moartea cărturarului ardelean. Astăzi, expresia se mai citează la modul ironic în legătură cu o lucrare care nu merită să fie luată în considerare. LIT.

Tirer les marrons du feu (fr. „A scoate castanele din foc” – La Fontaine, Fabule (cartea IX, fab. nr. 16 „Maimuța și motanul”). În fața unui grătar unde se prăjesc castane, maimuța i-aduce pisoiului laude exagerate, susținînd că numai el e în stare să le scoată din foc. Motanul, măgulit, își frige labele, ridicînd din jeratic castanele, pe care maimuța le consumă, fără a depune vreun efort. Expresia înseamnă deci a te strădui, a te sacrifica pentru alții. LIT.

foc, s. n. sg. (tox.) metamfetamină.

a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz expr. a se lăuda înainte de reușită.

a împușca doi iepuri dintr-un foc expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune.

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.

a lua (cuiva) porumbul de pe foc expr. a dejuca planurile (cuiva); a-i juca (cuiva) o festă.

a lua foc expr. (intl. – d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i-au fost furați banii

a pune paie pe foc expr. 1. a instiga. 2. a contribui la deteriorarea relației dintre două persoane, grupuri etc., prin exagerarea unor elemente negative, a unor acțiuni nefaste etc.

a scuipa foc expr. (d. oameni) a fi furios / mânios.

a se juca cu focul expr. a se expune în mod inutil unui risc; a-și asuma riscuri mari.

a trece (ceva) prin foc și sabie expr. (livr.) a nimici, a distruge, a pustii.

a turna gaz pe foc expr. a contribui la înrăutățirea unei situații grave / dificile.

a-i da (cuiva) lămâița în foc expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

a-i da tărâța în foc expr. (er.) 1. (d. femei) a juisa. 2. (d. bărbați) a ejacula.

a-și da foc la valiză expr. a face o gafă ireparabilă, cu consecințe neplăcute.

a-și vărsa focul expr. a-și destăinui durerea / mâhnirea / supărarea.

de mama focului expr. cu intensitate; cu pasiune.

focul lui ardei (iute) expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită.

Foișorul de Foc expr. (er., glum.) penis.

între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă.

supărat foc expr. foarte supărat.