FUGĂ¹, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. (Min.) Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Lat. fuga.

fugă¹ [At: DOSOFTEI, V. S. 80/2 / Pl: fugi / E: ml fuga] 1 sf Plecare grăbită din fața unei primejdii. 2 sf Părăsire grabnică (și pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3 sf Refugiere. 4 sf (Îvp) Băjenie. 5 sf Evadare. 6 sf Dezertare. 7 sf (Pop) Plecare a unei fete cu un bărbat cu care dorește să se căsătorească fără voia părinților. 8 sf Deplasare cu pași mari și repezi Si: alergare (1), goană. 9 sf (Îlav) Din (sau în~) sau (reg) de-a ~ga În timp ce fuge Si: fugind. 10 sf (Pex; îal) În grabă. 11 sf (Pex; îal) Fără o examinare mai atentă. 12 sf (lav) Pe ~ Repede. 13 sf (Îlav) Cu ~ga (sau, îrg, de ori la) ~ Repede. 14 sf (Îal) Fără amânare. 15 sf (Mun; îlav) D-a-n ~ga Pe apucate. 16 sf (Îlav) În ~ (sau în ~ga) mare Fugind foarte repede. 17 sf (Îlav) În ~ga calului (sau cailor) În galop. 18 sf (Fam; pex; îae) În viteză. 19 sf (Îlav) Într-o ~ Fugind tare și fără oprire. 20 sf (Îe) A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ A alunga. 21 sf (Îae) A fugări. 22 sf (Îe) A o lua (sau a o rupe, rar, a o pleca, a o apuca, a o tuli) la ~ sau a o rupe (sau a o rade, a o tăia) de-a ~ga (sau de ~) A porni în goană. 23 sf (Îe) A (o) ține numai (într-)o ~ A alerga întruna, fără întrerupere. 24 sf (Îe) A da o ~ (până la...) sau a da (cu) ~ga A se duce repede (până la...). 25 sf (Îs) O ~ (bună) de cal O distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. 26 av (Îf fuga) Repede. 27 av Fără întârziere. 28 sf (Trs; gms; îs) ~ de cai Cursă de cai. 29 sf Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez.

FUGĂ I. sf. 1 Faptul de a fugi (dintr’un loc, dinaintea unei primejdii, etc.); proverb: fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă; au scăpat cu fuga M. -COST.; a o lua la ~; a o tuli la ~; a o rade la ~ SB.; a o lua d’a fuga ODOB.; a o rupe la ~ DLVR.; a o rupe de-a fuga (sau de ~); a se pune pe ~; elipt.: atunci noi, la ~, băieți! CRG. ¶ 2 Alergare, alergătură: a se întrece din ~; a alerga într’o ~; a veni în fuga mare; îl vedem venind în fuga calului I. -GH.; o ~ de cal, o distanță cît poate fugi un cal în galop, fără să se oprească; a da fuga, a da o ~, a fugi, a alerga repede; a pune pe ~, a lua la ~, a fugări, a sili să fugă ¶ 3 Cu fuga, repede, iute, de grabă; în ~, în treacăt, în grabă; pe ~, grăbit, repede, pe apucate; din ~, d’a ’n fuga, în pripă, în goană, alergînd. II. FUGA adv. Iute, în fugă, alergînd, fugind: feciorul se întoarce ~ speriat I. -GH.; au plecat ~ și au lăsat toată tabăra pustie M. -COST.; de aci, prin elipsa verbului: cînd s’a văzut scăpat, ~ speriat la prepeliță BR. -VN.; a încălecat pe murgul și ~ ’napoi I. -GH.; nici mai așteaptă să iee apă, ci ~ la stăpînă-sa CRG. [lat. fuga].

FUGĂ¹, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.

FUGĂ¹ s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. Acum să ne întrecem din fugă. CREANGĂ, P. 51. Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt. EMINESCU, O. I 148. Dar mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Ocoli moara, se așeză iar pe mal, privind mai departe fuga înspumată a apelor. CAMILAR, TEM. 156. Cu această suflare rece în spate și pe subt fuga aceasta de nouri subțiri, cei doi călători au umblat în tăcere. SADOVEANU, B. 161. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă = în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Citi din fugă afișul. ▭ Observă în fugă arcul sprîncenei și mărimea curioasă a pleoapelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171. Pe fugă = repede, grăbit. Mîncară pe fugă brînză de un ban și pîine de doi. VLAHUȚĂ, O. A. 137. Cu fuga = imediat, fără amînare. Trimit pe Titirez cu fuga la pădure. SBIERA, P. 180. Hai, deschideți cu fuga, dragii mamei! cu fuga! CREANGĂ, P. 21. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Genarul venea în fuga calului de rupea pămîntul. EMINESCU, N. 15. O caleașcă trecu în fuga cailor. NEGRUZZI, S. I 16. În fugă sau în fuga mare = fugind foarte repede. Trecu aproape în fugă prin ogradă. SADOVEANU, O. IV 349. Vin copiii-n fuga mare. IOSIF, PATR. 26. Pe cînd vorbeau amîndoi – c-altminteri nu erau supărați – iată că vine în fuga mare feciorul de la dentist și-i spune să poftească. CARAGIALE, O. I 328. Într-o fugă = fugind tare, fără oprire. Am crezut că mă chemi pe mine ș-am alergat numai într-o fugă. ALECSANDRI, T. I 263. (Regional) Da-n fuga = pe apucate, la nimereală. Cu cîte o țoală aruncată pe dînsele, așa, da-n fuga. ISPIRESCU, U. 51. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe, rar a apuca) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. După ce pun mîna pe cîrmă, – apucă la fugă. SADOVEANU, O. I 423. O iau la fugă după el, și oamenii după mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. Am lăsat în urmă pe tovarășii mei și am rupt-o de-a fuga înainte. ALECSANDRI, T. I 457. A ține numai o fugă = a alerga într-una, fără întrerupere. De la Ocea pînă aproape de Grumăzești, a ținut numai o fugă. CREANGĂ, P. 117. O fugă (bună) sau o fugă bună de cal = o distanță nu prea mare, cît poate fugi, fără oprire, un om (sau un cal). Nu-i mai mult decît de-o fugă Pînă-n deal. COȘBUC, P. II 16. Încă o fugă bună de cal și am sosit într-un sat alcătuit de bordeie acoperite cu stuh. ALECSANDRI, C. 115. ♦ (Adverbial, în forma fuga) Fugind, alergînd, în fugă, repede, degrabă. Veni fuga un soldat, spuse ceva la urechea sublocotenentului – și dispăru. SAHIA, N. 88. ◊ (Cu valoare de verb) Cînd văzură ei una ca aceasta... fuga la boieri, de-i vestiră. CREANGĂ, P. 159. 2. Părăsire grabnică (și uneori tainică) a unui loc, pentru a scăpa de o constrîngere sau de o primejdie. La fugă, Tachi, că nu-i șagă... Tarsița vrea să-ți scoată ochii! ALECSANDRI, T. I 97. Fuga lui Cantacuzino și Cîmpineanu a făcut zgomot în Țara Romînească. BĂLCESCU, O. I 87. Un ferman că mi-și scotea... Cine, măre, că-l citea, Drumul fugii Mi-apuca. TEODORESCU, P. P. 477.

FUGĂ¹ fugi f. 1) Deplasare grăbită și cu pași mari. ◊ Din (sau în) ~ a) în treacăt; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ a fugări pe cineva; a alunga. 2) Plecare grăbită și pe furiș dintr-un loc pentru a scăpa de o primejdie. /<lat. fuga

fugă f. 1. fapta de a fugi; 2. depărtare cât poate fugi: o fugă de cal. [Lat. FUGA]. ║ adv. iute: fuga afară!

fúgă f., pl. ĭ (lat. fŭga, vgr. phygé; it. foga, avînt, și fuga, fugă, sard. fua, fr. fuie, cat. sp. pg. fuga). Acțiunea de a fugi: a da, a trage o fugă, a da fuga acasă. Rezultatu fugiĭ, depărtarea cît se poate fugi: o fugă de cal. Muz. (it. foga). Bucată în care diferitele părțĭ se succed repetînd acelașĭ motiv saŭ subĭect. Ĭaŭ (saŭ apuc) fuga, o ĭaŭ la fugă, o croĭesc (saŭ o rup) la fugă (saŭ de fugă), mă pun pe fugă, fug, încep să fug. Din fugă, fugind: a apuca un măr din fugă. În fugă, fugind, (fig.) grabnic: scrie în fugă; Pe fugă (fig.), grabnic: a scrie pe fugă. Fuga adv. Fugind, (fig.) grabnic: s’a dus fuga, a scris fuga. Fuga! degrabă, ĭute! Prov. Fuga e rușinoasă, dar sănătoasă, fuga e salvatoare, deși e rușinoasă.

FUGULIȚĂ, FUGUȚĂ sf. dim. FUGĂ: a da fugulița PAMF.; vin’ fuguța GR. -N..

fugă s. f., g.-d. art. fugii; pl. fugi

+fugă (în ~/într-o ~/pe ~) loc. adv.

fugă s. f., g.-d. art. fugii; pl. fugi

fugă (alergare, melodie) s. f., g.-d. art. fugii; pl. fugi

FUGĂ s. 1. alergare, alergătură, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (S-o ții tot într-o ~.) 2. goană, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. refugiu. 5. v. evadare.

FUGĂ s. 1. alergare, alergătură, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (S-o ții tot într-o ~.) 2. goană, viteză, zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. alergare, alergătură, goană, umblătură, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv,) ștrapă. (După ceasuri de ~...) 4. pribegie, refugiu, (înv.) băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. (~ populației din calea năvălitorilor.) 5. evadare, (rar) evaziune. (~ unui deținut din închisoare.)

fugă (fugi), s. f. – 1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Pușcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga. – Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce și lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta și lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s. m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creație poetică și artificială); fugaș, s. m. (fugitiv); fugăreț, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux, înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s. m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de țînțar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puțin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucișarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi.

FUGĂ. Subst. Fugă, fuguță (dim.), goană, alergare, alergătură, cursă, zbughire; sprint. Alergător, sprinter; fugar. Adj. Fugător (rar), fugăreț (reg.), fugar, fugaci; alergător. Vb. A fugi, a goni, a alerga, a merge în fugă; a fugi (a alerga) în goana mare, a trage o fugă, a fugi (a alerga) mîncînd pămîntul (de mănîncă pămîntul), a fugi ca tăunul cu paiul, a fugi (a zbura) ca gîndul, a alerga (a fugi) cu burta la pămînt, a se duce duluță (reg.), fuge (merge) de-i pîrîie (sfîrîie) călcîiele; a fugi întruna, a (o) ține numai (tot) o fugă; a o lua la fugă, a o apuca la fugă, a-și lua călcîiele (picioarele) de-a umeri (fam.), a o tuli (pop. și fam.), a o șterge, a o șterpeli (fam.), a o lua la picior, a o lua la sănătoasa, a o croi la fugă, a cîrpi (de-a) fuga, a o cîrpi de fugă, a o împunge la (de) fugă, a întinde o fugă, a (o) întinde (la drum), a o pîrli la (de) fugă, a o rupe la (de) fugă (la goană, la sănătoasa, de-a fuga), a se duce pe urlați, a o tunde (fam.), a-și lua tălpășița (catrafusele), a spăla putina, a o tuli la (de) fugă (la sănătoasa, la vale) (pop. și fam.), a o tivi la fugă (de fugă, fuga). Adv. În fugă, în fuga mare, într-o fugă, fuga, fuga-fuguța. V. dispariție, evitare, grabă, mișcare, viteză.

fugă, fugi s. f. 1. Faptul de a fugi; deplasare rapidă, goană, alergare; (art.) repede. 2. Părăsire grabnică (și pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o primejdie. ◊ Fuga din Egipt = plecarea grabnică din Betleem a lui Iosif și a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus, amenințat cu moartea de către Irod. – Din lat. fuga.

CURRENTE CALAMO (lat.) din fuga condeiului – Expresie folosită pentru a scuza o greșeală, o neglijență de stil.

FUGA din Egipt, călătoria de la Bethlehem în Egipt a lui Iosif împreună cu Fecioara Maria și pruncul Iisus, pentru salvarea acestuia de mânia lui Irod cel Mare. Revenirea în Galileea a avut loc după moartea lui Irod.

IN VITIUM DUCIT CULPAE FUGA (lat.) fuga de greșeală duce la viciu – Horațiu, „Ars poetica”, 31. Teama de a nu greși duce la erori mari.

In vitium ducit culpae fuga [lat. în traducere strictă: „Fuga de greșeală duce la o greșeală și mai mare (viciul) – sau, mai explicit: ”Teama de o greșeală te face să cazi într-una mai mare„] – Horațiu, Ars poetica, versul 31. Cugetarea cuprinde o precizare care de obicei nu-i citată, și anume: si caret arte, adică ”dacă n-are meșteșug„. Într-o lucrare consacrată tot artei poetice (Art poétique), Boileau a tradus același gînd în versul 64 din cîntul I: Souvent la peur dun mal nous conduit dans un pire (Adesea teama de un rău ne duce la altul și mai rău). Și Horațiu și Boileau se refereau numai la domeniul poeziei. Dar fabulistul La Fontaine (contemporan cu Boileau), în cartea XII, fabula nr. 18 Vulpea și curcănașii, a parafrazat și a extins ideea, pentru toate domeniile: Le trop dattention quon a pour le danger Fait le plus souvent quon y tombe. (”Prea marea teamă de-un pericol Te face-ades să cazi în el"). Cu timpul, atît versul lui Horațiu cît și cel al lui Boileau au încetat și ele să mai aibă o aplicare limitată numai la cîmpul literelor. Ambele pot fi astăzi folosite în toate variatele împrejurări în care, de teama unui lucru ce-l socotești rău sau greșit, urît sau primejdios, faci alt lucru care, uneori, e încă și mai greșit, urît sau periculos. LIT.

a da șapte degete și-o fugă bună expr. a fura din buzunare.

a pune pe fugă expr. 1. a alunga, a izgoni. 2. a obliga să se retragă / să se replieze în dezordine.