hămesit², ~ă smf, a [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 253/6 / V: ham~, ~ezit, ~misit, ~mișit, (reg) hămnisit, hemes~, hemeșit / Pl: ~iți, ~e / E: hămesi] (Adesea complinit prin „de foame”) 1-2 (Om) foarte flămând. 3-4 (Om) slăbit. 5-6 (Om) leșinat. 7-8 (Om) lacom.

hămesit¹ sn [At: DA ms / V: ~mis-¹ / Pl: ~uri / E: hămesi] 1-2 Hămeseală (1-2).

HĂMESIT, -Ă, hămesiți, -te, adj. 1. (Uneori determinat prin «de foame») Foarte flămînd, lihnit (de foame), mort de foame. Mașina... le smulge snopii din mîini cu lăcomia furioasă a unei bestii hămesite. VLAHUȚĂ, O. A. 368. Era buimac de cap și hămesit de foame, de atîta îmblat. CREANGĂ, O. A. 187. 2. Nesățios; lacom. Peste drum, baba Ioana, cu o strachină de boabe în brațe, își hrănea orătăniile, ocărînd pe cele mai hămesite, ocrotind pe cele fricoase. REBREANU, R. II 109. – Variante: hămisit, -ă (CREANGĂ, P. 245), hemesit, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. 215) adj.

HĂMESIT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) v. A HĂMESI. 2) Care este sleit de puteri; fără vlagă; istovit; vlăguit. 3) Care vădește lăcomie la mâncare; nesățios. ~ de foame. /v. a hămesi

HĂMESIT adj. (Mold.) Flămînd. Mare scădere au avut în oameni, hămisită oastea și caii. M. COSTIN; cf. NECULCE. Etimologie: hămesi. Vezi și hămesi.

hămesit a. Mold. leșinat de foame: hămesit de foame de atâta umblat CR. [Origină necunoscută].

hamesit, ~ă a vz hămesit²

hămezit, ~ă smf, a vz hămesit²

hămisit¹ sn vz hămesit¹

hămisit², ~ă a vz hămesit²

hămișit, ~ă a vz hămesit²

hămnisit, ~ă smf, a vz hămesit²

hemesit, ~ă a vz hămesit

hemeșit, ~ă a vz hămesit

HĂMISIT, -Ă adj. V. hămesit.

HEMESIT, -Ă adj. V. hămesit.

hămesit

HĂMESIT adj. v. lihnit.

HĂMESIT adj. lihnit, (înv. și reg.) pocîltit, (reg.) leșiat, leșuit, (Mold.) știulghit, (fig.) leșinat. (Om ~ de foame.)

Hămesit ≠ îmbuibat, supraalimentat

hămisit, -ă, hămisiți, -te, (hămnisit, hămnisât), adj. – (reg.) Nesătul, lacom. – Din hămisi.

hămnisit, -ă, (hămnisât), adj. – Nesătul, lacom. – Din hamniș (< magh. hamis) + -it.