lacom, ~ă [At: VARLAAM, C. 278 / V: (îrg) ~cum a / Pl: ~i, ~e / E: slv лакомъ] 1-2 smf, a (Persoană) care mănâncă (și bea) cu o poftă exagerată Si: măncăcios. 3 av (În legătură cu verbele a bea, a mânca etc.) Cu poftă. 4 a (Îvr; d. ramuri altoite) Care se dezvoltă excesiv. 5 a (D. oameni) Care este dominat de imboldul de a acapara cât mai mult Si: ahtiat, avid, rapace, (înv) hapsân, (rar) lăcomit, (pop) hrăpăreț, lăcomos. 6 a (Fig; udp „la”, „de”, „după”) Avid. 7 a (Pex) Devorant.

LACOM, -Ă, lacomi, -e, adj. 1. Care mănîncă și bea cu poftă exagerat de mare, căruia îi place să mănînce mult; nesătul, mîncău, mîncăcios, nesățios. Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină. IOSIF, P. 70. Așa să pedepsesc oamenii cei lacomi la mîncări și băuturi. RETEGANUL, P. II 61. Dacă acel om este lacom din fire și mai ales dacă are gusturi răsfățate, el o să se tot plîngă că nu i-ai dat mezelicuri și trufandale. ODOBESCU, S. III 39. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd, cîte unul scoate cîte un măr din buzunar și mușcă lacom. CAMIL PETRESCU, U. N. 324. Cum ajunge la fîntînă, cum începe a bea lacom la apă. CREANGĂ, P. 214. 2. Fig. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «după», «la») Cuprins de o dorință vie de a obține ceva; avid, doritor, dornic. Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele. BENIUC, V. 63. Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi. COȘBUC, P. I 91. Intră deci în hazna și, fiind mai lacom, luă cîți galbeni putu el duce. ISPIRESCU, L. 372. Nici lacom de avere, nici de cinuri. CREANGĂ, A. 135.

LACOM ~ă (~i, ~e) 1) Care bea și mănâncă mult și cu poftă; care nu se poate reține de la mâncare. 2) fig. Care este stăpânit de dorința de a avea cât mai mult; hrăpăreț. /<sl. lakomu

lacom a. 1. cui place să mănânce mult; 2. fig. care dorește cu ardoare: lacom de bani, de glorie. [Slav. LAKOMŬ, avid].

lácom, -ă adj. (vsl. lakomŭ). Avid, pofticĭos, nerăbdător să apuce ceĭa ce dorește: lupu e lacom de carne, porcu e animalu cel maĭ lacom. Fig. Om lacom de banĭ, de glorie. Adv. Cu lăcomie: a mînca lacom.

lacum, ~ă a vz lacom

lacom adj. m., pl. lacomi; f. lacomă, pl. lacome

lacom adj. m., pl. lacomi; f. lacomă, pl. lacome

lacom adj. m., pl. lacomi; f. sg. lacomă, pl. lacome

LACOM adj. 1. v. mâncăcios. 2. v. hrăpăreț. 3. v. avid.

LACOM adj. v. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor.

lacom, -ă adj. I 1 (despre ființe; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „după”) avid, insațiabil, mâncăcios, nesătul, nesățios, pofticios, vorace, <livr.> adefag, edace, <rar> lăcomit, <pop. și fam.; deprec.> nehalit, <pop.> hulpav, lăcomos, <înv. și reg.> lingareț, lupav, mâncător, <reg.> burcaș, codriș, gituos, hârbareț, hlipicios, holpan, leșinat², limpăit, lincăit, lingăreț, lingăricios, lișcotos, mâncăreț, meschericios, neplin, nestașnic, <înv.> mâncaci, <fig.; pop. și fam.> mâțos, <fig.; înv. și reg.> desfundat², <fig.; reg.> destupat, mățos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieți voinici și lacomi la mâncare. 2 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, aprig, avid, cupid, hrăpăreț, neîndestulat, rapace, <rar> lăcomit, vampiric, <pop.> hapsân, lăcomos, <fam.; deprec.> fomist, <fig.> nesătul, nesăturat, nesățios, vorace, <fig.; peior.> apucător. Este cunoscut ca un om lacom de câștig. II fig. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „după”) ahtiat, avid, dorit, doritor, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor, <fig.> flămând, înfometat, însetat, setos, <fig.; înv. și reg.> însetoșat, <fig.; înv.> lihnit. Tânărul este lacom de muzică.

lacom adj. v. AHTIAT. AViD. DORIT. DORNIC. JINDUIT. JINDUITOR. RÎVNITOR.

LACOM adj. 1. avid, mîncăcios, nesătul, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit, lăcomos, (înv. și reg.) mîncător, (reg.) lingareț, mîncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mîncaci. (Om ~ la mîncare.) 2. aprig, apucător, hrăpăreț, nesătul, (livr.) cupid, rapace, (pop.) hapsîn. (E un om tare ~!) 3. avid, neîndestulat, (livr.) cupid, (fig.) nesătul, nesăturat, nesățios. (~ de bani, de cîștig.)

lacom (lacomă), adj. – 1. Mîncăcios, gurmand, nesătul. – 2. Vorace, devorator. – Megl. lacum. Sl. (bg.) lakomŭ (Miklosich, Lexicon, 331; Cihac, II, 163; Conev 86; DAR). – Der. lăcomos, adj.; lăcomește, adv.; lăcomi, vb., din sl. lakomiti sę, bg. lăkomja se; lăcomie, s. f., din sl. lakomije, bg. lakomija. – Din rom. provine mag. lákom (Edelspacher 24) și săs. lîkom, lîkomisch.