IMANENT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

imanent, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~nți, ~e / E: fr immanent, lat immanens, -ntis] 1 Care este propriu naturii obiectului, neputând fi despărțit de acesta Si: intrinsec (1). 2 Care acționează din interiorul obiectului Si: intrinsec (2). 3 Condiționat de esența obiectului Si: intrinsec (3). 4 (În concepția idealistă despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză exterioară. 5 (Îs) Filozofia (sau școala) -ă Filozofie (sau școală) care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței.

IMANENT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = filozofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

IMANENT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care e propriu naturii obiectului, condiționat de aceasta; intrinsec, persistent, permanent, constant. A-și însuși muncă în timpul tuturor celor 24 de ore ale zilei este deci tendința imanentă a producției capitaliste. MARX, C. I 249. 2. (În concepția idealistă, reacționară, despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară.

IMANENT, -Ă adj. Propriu naturii obiectului, decurgînd lăuntric din natura obiectului; intrinsec, constant, permanent. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = școală filozofică idealist-subiectivă care susținea că existența, realitatea reprezintă exclusiv conținutul conștiinței. // s.m. și f. (Rar) Adept al filozofiei imanente. [Cf. fr. immanent, it. immanente, lat. immanens].

IMANENT, -Ă adj. propriu naturii, esenței obiectului, care acționează din interiorul lui; intrinsec. (< fr. immanent, lat. immanens)

IMANENT ~tă (~ți, ~te) Care se conține în însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; existent prin însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; intrinsec. /<lat. immanens, ~ntis, fr. immanent

imanent a. 1. Filoz. care persistă, care lucrează în ființe într’un mod constant (în opozițiune cu transitoriu sau transcendent); 2. care e inseparabil de: greutatea e imanentă materiei.

*imanént, -ă adj. (lat. immánens, -éntis. V. permanent, rămîn). Filoz. Care rămîne (persistă, lucrează constant) în ființe: acțiune imanentă. V. transitoriŭ, transcendent.

imanent adj. m., pl. imanenți; f. imanentă, pl. imanente

imanent adj. m., pl. imanenți; f. imanentă, pl. imanente

imanent adj. m., pl. imanenți; f. sg. imanentă, pl. imanente

IMANENT adj. (FILOZ.) intrinsec, lăuntric. (Cauză ~.)

IMANENT adj. (FILOZ.) intrinsec, lăuntric.