INSTITUIRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare. – V. institui.

instituire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: institui] 1-2 Înființare a ceva (prin lege). 3 Numire a cuiva într-o funcție. 4 (Jur) Desemnare a cuiva ca moștenitor.

INSTITUIRE, instituiri, s. f. Faptul de a institui; înființare, întemeiere, fundare; alcătuire. – V. institui.

INSTITUIRE, instituiri, s. f. Acțiunea de a institui.

INSTITUIRE s.f. Acțiunea, faptul de a institui; înființare, întemeiere. [Pron. -tu-i-. / < institui].

instituire f. acțiunea de a institui: instituirea unei magistraturi.

*instituíre f. Acțiunea de a institui, instituțiune.

instituire s. f., g.-d. art. instituirii; pl. instituiri

instituire s. f., g.-d. art. instituirii; pl. instituiri

instituire s. f., g.-d. art. instituirii; pl. instituiri

INSTITUIRE s. 1. v. constituire. 2. introducere, stabilire. (~ unei noi reglementări.) 3. v. proclamare. 4. v. înființare.

INSTITUIRE s. 1. alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii speciale.) 2. introducere, stabilire. (~ unei noi reglementări.) 3. proclamare. (~ stării de urgență.) 4. constituire, creare, fundare, înființare, întemeiere, organizare, (astăzi rar) statornicire. (~ corpului grăniceresc.)