INVENTAR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

inventar sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 146 / V: (înv) ~iu, ~ium, ivintal, ivin~ / Pl: ~e / E: fr inventaire, lat inventarium] 1 Registru cu statut de act, în care sunt enumerate și descrise cantitativ și valoric toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc. 2 (Pex) Totalitate a bunurilor din inventar (1). 3 (Pgn) Listă exactă, amănunțită. 4 (Pgn) Înșirare (a unor fapte, întâmplări etc.) Si: enumerare. 5 (Îs) ~ viu Totalitate a vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. 6 (Îs) ~ mort Totalitate a uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând gospodăriei sau întreprinderii. 7 (Îlv) A face ~ul A inventaria (1). 8 (Jur; îs) Beneficiu de ~ Beneficiu acordat moștenitorului de a nu plăti datoriile succesiunii decât până la suma cuprinsă în inventar. 9 (Jur; îlav) Sub beneficiu de ~ Cu rezerva de a controla și verifica înainte de a admite ceva.

INVENTAR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. ◊ Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

INVENTAR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru cuprinzînd însemnarea tuturor obiectelor care alcătuiesc averea unei gospodării, instituții, întreprinderi etc.; p. ext. totalitatea acestor obiecte. Inventarul va cuprinde enumerarea, descrierea și prețuirea provizorie a bunurilor, la nevoie putîndu-se cere pentru prețuire părerea unui expert. B. O. 1953, 4. Să constate dacă nimeni... n-a înstrăinat ceva din inventar. C. PETRESCU, C. V. 50. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținînd unei gospodării sau întreprinderi. Inventar agricol v. agricol. Beneficiu de inventar v. beneficiu. ◊ Expr. A face inventarul (unui magazin) = a înscrie și evalua toate mărfurile dintr-un magazin. ♦ Fig. Listă exactă, analiză amănunțită. Dacă vom face astăzi inventarul substanțial și explicit al pericolelor de traducțiune, credem că astfel ne vom fi îndeplinit cu totul datoria noastră pentru viitor. ODOBESCU, S. II 362. – Variantă: (învechit) inventariu, inventarii (NEGRUZZI, S. I 10), s. n.

INVENTAR s.n. Listă, registru etc. cuprinzînd toate lucrurile care constituie averea unei gospodării, a unei instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. ◊ A face inventarul = a inventaria. ♦ (Fig.) Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). [< fr. inventaire, cf. lat. inventarium].

INVENTAR s. n. 1. listă, registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. 2. (fig.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). 3. totalitatea unităților care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală. (< fr. inventaire, lat. inventarium)

INVENTAR ~e n. Document în care sunt trecute și evaluate, sub aspect cantitativ și valoric, toate mijloacele de care dispune la un anumit moment o persoană fizică sau juridică. ◊ ~ gospodăresc totalitate a valorilor materiale aflate în gospodăria unei întreprinderi, a unei instituții sau a unei organizații. /<fr. inventaire, lat. inventarium

inventar n. 1. descriere amănunțită a averii sau a titlurilor unei persoane și în genere a tuturor obiectelor aflătoare într’o casă; 2. evaluare scrisă a mărfurilor și a valorilor, unui comerciant. V. beneficiu.

*inventár n., pl. e, și riŭ n. (lat. inventarium, d. in-vehire, -ventum, a găsi, a descoperi). Descriere amănunțită a uneĭ averĭ (mobile, alte obĭecte, titlurĭ, hîrtiĭ ș. a.): inventariu uneĭ succesiunĭ. Evaluare scrisă a mărfurilor și altor valorĭ dintr’o prăvălie pentru constatarea cîștiguluĭ și perderiĭ: negustoru e obligat să-șĭ facă inventaru cel puțin o dată pe an. Instrumentar: inventar agricol. Beneficiŭ de inventar, facultate pe care o are un moștenitor de a nu plăti datoriile succesiuniĭ de cît pînă la concurența valoriĭ bunurilor pe care urmează să le primească. Fig. Supt beneficiŭ de inventar, cu rezerva de a verifica.

inventariu sn vz inventar

inventarium sn vz inventar

ivantar sn vz inventar

ivintal sn vz inventar

ivintar sn vz inventar

vintari sn vz inventar

SOUS BÉNÉFICE D’INVENTAIRE (fr.) = Sub beneficiu de inventar; cu drept de control.

inventar s. n., pl. inventare

inventar s. n., pl. inventare

inventar s. n., pl. inventare

inventar.

INVENTAR s. 1. listă, (înv.) catagrafie, sumar. (Un ~ de bunuri.) 2. (fam.) zestre. (~ al unei întreprinderi.)

INVENTAR s. 1. listă, (înv.) catagrafie, sumar. (Un ~ de bunuri.) 2. (fam.) zestre. (~ al unei întreprinderi.)

inventar, inventare s. n. (intl.) 1. furt. 2. arestare. 3. anchetă.