jupâneasă sf [At: PRAV. MOLD. 514 / V: ~pin~, ~pun~, (Mol) ~pen~ / Pl: ~ese / E: jupân + -easă] (Înv) 1 Soție de jupân (1) Si: (înv) jupână (1). 2-3 (Soție sau) văduvă de boier. 4 Boieroaică. 5 Patroană. 6 Soție de evreu. 7 Orășeancă. 8 (Pex) Titlu de politețe folosit la adresa unei orășence în raport cu o femeie de la țară. 9 (Înv) Femeie angajată pentru a conduce treburile unei gospodării Si: madamă, menajeră. 10 (Mun; pex) Servitoare. 11-12 (Înv) Soție a unui negustor sau a unui om înstărit.

JUPÂNEASĂ ~ese f. înv. 1) Soție a jupânului. 2 Îngrijitoare într-o casă particulară. 3) Femeie de la oraș; orășeancă; târgoveață. /jupân + suf. ~easă

jupâneasă f. 1. od. soția boierului (Doamna fiind od. titlul excluziv al principesei domnitoare): boierii și jupânesele lor BĂLC.; 2. azi, titlu dat femeilor din popor (între boierime și țărănime): condurul nu se potrivi la nicio fată de împărat, la nicio cocoană, la nicio jupâneasă, la nicio țărancă ISP.; 3. îngrijitoare în casă; 4. (în poezia populară) femeie în genere: mormânturi de jupânese POP.; 5. în domeniul fabulei: jupâneasa vulpe.

jupeneasă sf vz jupâneasă

jupineasă sf vz jupâneasă

jupuneasă sf vz jupâneasă

JUPÎNEASĂ, ❍GIUPÎNEASĂ (pl. -nese) sf. 1 ‡Soție de boier, titlu corespunzător actualului „cucoană” (🖼 2752): jupînesele boerilor, nevestele breslașilor se ocupau de toaleta lor (NEGR.); haine și podoabe... pentru domnițele și bogatele jupînese de pe vremuri (VLAH.); E albă, da nu-i, jupîneasă, E neagră, și nu-i Țigancă (GOR.), ghicitoare despre „coțofană” ¶ 2 Astăzi: femeie din popor (locuind la oraș); titlu de dispreț dat soției unui Evreu: condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nicio jupîneasă, la nici o țărancă, ba chiar la nici o roabă (ISP.) ¶ 3 Femeie măritată sau mai în vîrstă care slujește în casă, îngrijitoare: tu, ce ești cucoană protipenda, să fii tot una c’o giupîneasă din casă! (ALECS.) [jupîn]

JUPÎNEȘICĂ sf. dim. JUPÎNEASĂ.

JUPÎNEASĂ, jupînese, s. f. 1. (Învechit) Soția unui boier; boieroaică, cucoană. Are boierul o jupîneasă tot ca dînsul de bună și de blajină. SADOVEANU, O. I 49. Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă, dacă era frumoasă. NEGRUZZI, S. I 144. Logofăt Solomon Bîrlădeanu și jupîneasa sa. id. ib. 318. ◊ (Ironic, pentru o fată tînără) Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupîneasă, zise părintele de tot posomorit. CREANGĂ, A. 3. Dec!... ce te răstești așa la mine, jupîneasă?... Ai uitat cu cine vorbești? ALECSANDRI, T. I 35. Mama nu mă lasă Să-i aduc leneșă-n casă, Cum ești tu, măi jupîneasă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. ◊ (În personificări) Cinstită jupîneasă Luni, Vorbește-Achim dintre cărbuni, Ian vezi! Ai oameni buni în casă! COȘBUC, P. II 235. 2. (Învechit) Soția unui negustor, a unui om înstărit. Lasă-mă, jupîneasă... în pace; că eu știu ce știu eu. CREANGĂ, P. 118. Taci, iadule, nu crișca, Că destul te-i sătura De jupîni cu jupînese Și de popi cu preotese! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 468. ♦ Orășeancă, tîrgoveață. Condurul nu se potrivi... la nici o cucoană, la nici o jupîneasă, la nici o țărancă. ISPIRESCU, L. 306. 3. (În trecut) Femeie angajată pentru a conduce și supraveghea bunul mers al gospodăriei; menajeră; p. ext. femeie de serviciu, fată în casă. Ileana s-a învățat a face serviciul în casă, ca o jupîneasă de la oraș. REBREANU, R. II 49. În momentul acesta jupîneasa cea răgușită intră cu tava, aducînd dulceață și cafele. CARAGIALE, O. II 165. (Cu pronunțare regională) Auzi vorbe!... eu să fiu tot una cu un ciocoi... și tu, ce ești cucoană protipenda, să fii tot una c-o giupîneasă din casă! ALECSANDRI, T. I 62.

JUPÎNEASĂ s.f. (Mold., ȚR, Ban.) 1. Soție de boier. A: Cela ce va lua doi muieri și amîndoauă giupînease să se cearte. PRAV. Au pribegit în Tara Lesască luîndu-ș și giupîneasa. NCL II, 299. Blagorodnicilor boiari și giupînese și fiilor lor. SP, 27^r; cf. VARLAAM; NCL II, 295. B: Trimi-se pre doamnă-sa la Giurgiov împreună cu toate jupînesele boierilor. LET. ȚR, 75^v. Le luau toate avuțiile si să culca cu toate jupînesele si cocoanele lor. GI, 9^r; cf. GAVRIL, NIF.; ÎNDREPTAREA LEGII; BIBLIA (1688); ISOPIE (1705); POVESTE DE FOLOS A LUI ALEXIE (1760). C: Gsupĕnasĕ. AC, 342. 2. Doamnă, cocoană. A: O muiare giupîneasa . . . trecea pre acel loc. VARLAAM. Am văzut. . . șăzînd în fereastră giupîneasa sau do<a>mna aceea. H 1771, 84^v; cf. DOSOFTEI, VS; NECULCE; IM 1754, 74^v; H 1771, 84^r, 85^r; H 1779¹, 46^v. B: Întru acea cetate era o jupîneasă de neam mare. MINEIUL (1776); cf. IM 1730, 104^v. ◊ Fig. Jupîneasă vulpe. ISOPIE (1705). C: Gsupĕnasĕ. AC, 342. Etimologie: jupîn + suf. -easă. Vezi și jupîn.

jupîneásă f., pl. ese (d. jupîn). Odinioară, cocoană, nevastă de boĭer. Azĭ, titlu dat femeilor din popor (dar nu țărancelor) și în general Jidancelor maĭ sărace. Fată în casă, servitoare care deretică pin casele boĭereștĭ (Munt.). Femeĭe măritată (P.P.): morminte de jupînese. În fabulă, titlu ironic dat animalelor: jupîneasa vulpe. – În Mold. nord jupineasă.

jupâneasă (înv.) s. f., g.-d. art. jupânesei; pl. jupânese

jupâneasă (înv.) s. f., g.-d. art. jupânesei; pl. jupânese

jupâneasă s. f., g.-d. art. jupânesei; pl. jupânese

jupâneasă.

JUPÂNEASĂ s. v. menajeră.

JUPÂNEASĂ s. v. boieroaică, cucoană, doamnă, femeie de serviciu, madam, orășeancă, patroană, servitoare, slugă, slujnică, stăpână.

jupâneasă s.f. 1 (pop. și fam.; adesea urmat de un nm. pr.) v. Doamnă. 2 (fam.; iron.; adesea determ. de un adj. pos.) v. Patroană (v. patron²). Stăpână (v. stăpân). Șefa (v. șef). 3 (fam.; iron.; de obicei urmat de un adj. pron. pos.) v. Nevastă. Soție. 4 (reg.) v. Femeie de serviciu. Servantă. Servitoare (v. servitor). Slujnică (v. slujnic). 5 (reg.) v. Citadină (v. citadin). Orășeană (v. orășean). Orășeancă. 6 (în societatea feudală românească; înv.) v. Boieroaică. 7 (înv.) v. Menajeră (v. menajer).

jupîneasă s. v. BOIEROAICĂ. CUCOANĂ. DOAMNĂ. MADAM. ORĂȘEANCĂ. PATROANĂ. SERVITOARE. SLUGĂ. SLUJNICĂ. STĂPÎNĂ.

JUPÎNEASĂ s. menajeră, (rar) madamă. (~ într-o casă înstărită.)