NESĂTUL, -Ă, nesătui, -le, adj. 1. Care nu s-a săturat; care nu se simte sătul niciodată; flămând. 2. Fig. Nesățios (1). – Pref. ne- + sătul.

nesătul, ~ă smf, a [At: CORESI, EV. 398 / Pl: ~ui, ~e / E: ne- + sătul] 1-2 (Om) care nu s-a săturat cu ce a mâncat Si: nesăturat (1-2). 3-4 (Reg) (Om) care se satură greu Si: măncăcios. 5-6 (Fig) Nesăturat (3-4).

NESĂTUL, -Ă, nesătui, -Ie, adj. 1. Care nu s-a săturat; care nu se simte sătul niciodată; flămând. 2. Fig. Care nu se satură cu ce are, care caută să obțină, să acapareze tot mai mult; lacom, avid, nesățios (1). – Ne- + sătul.

NESĂTUL, -Ă, nesătui, -le, adj. Care nu s-a săturat, care n-a mîncat de ajuns; care nu se simte sătul niciodată. (Fig.) Nesătul, nesățios, A ros munții pîn’ la os! DEȘLIU, M. 22.

NESĂTUL ~ă (~i, ~e) (negativ de la sătul) 1) Care nu se simte sătul niciodată. 2) fig. Care tinde să obțină și să aibă cât mai mult; nesățios; lacom. /ne- + sătul

nesăturát, -ă adj. Care nu se satură, lacom, insațiabil. – Și nesătúl (după vsl. ne-sytŭ) în Let. 2, 34.

nesătul adj. m., pl. nesătui; f. nesătulă, pl. nesătule

nesătul adj. m., pl. nesătui; f. nesătulă, pl. nesătule

nesătul adj. m., pl. nesătui; f. sg. nesătulă, pl. nesătule

NESĂTUL adj. 1. v. flămând. 2. v. mâncăcios. 3. v. hrăpăreț.

NESĂTUL adj. v. avid, lacom, neîndestulat.

NESĂTUL adj. 1. flămînd, flămînzit, înfometat, nemîncat, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (Om veșnic ~.) 2. avid, lacom, mîncăcios, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit, lăcomos, (înv. și reg.) mîncător, (reg.) lingareț, mîncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mîncaci. (Tare e ~ la mîncare.) 3. aprig, apucător, hrăpăreț, lacom, (livr.) cupid, rapace, (pop.) hapsîn. (Om ~.)

nesătul adj. v. AVID. LACOM. NEÎNDESTULAT.