lașitate sf [At: LAURIAN, F. 188/6 / V: (îvr) ~șet~ / Pl: ~tăți / E: laș + -itate] 1 Lipsă de curaj, de demnitate, care duce la ipocrizie, la fățărnicie Si: josnicie, mârșăvie, mișelie. 2 Faptă săvârșită de un om laș.

LAȘITATE, (2) lașități, s. f. 1. Faptul de a fi laș; starea celui laș. O păcătoasă lașitate îl gonește. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. ◊ Fig. Lașitatea scormonește după argumente și considerente care s-o justifice. REBREANU, R. II 188. 2. (Concretizat) Faptă de om laș. Bătrînul Grigorovici nu a îngăduit muncitorilor conduși de el decît o demonstrație de o zi... Despre multe s-a aflat mai tîrziu. Și despre lașități. PAS, Z. IV 240. M-ai făcut să săvîrșesc lașități. C. PETRESCU, Î. II 92. Domnilor!... vă puneți trei contra unuia. E o lașitate. ALECSANDRI, T. I 299.

LAȘITATE s.f. Frică, lipsă de curaj. ♦ Faptă de om laș, mișelie. [Cf. fr. lâcheté].

LAȘITATE s. f. frică, lipsă de curaj. ◊ atitudine, faptă de om laș, mișelie. (după fr. lâcheté)

LAȘITATE ~ăți f. 1) Caracter laș. 2) Faptă sau atitudine de om laș. [G.-D. lașității] /laș + suf. ~itate

lașitate f. 1. starea celui laș; 2. faptă josnică, nedemnă.

*lașitáte f. (fr. lâcheté). Frică rușinoasă. Defectu de a fi laș. Mișelie, faptă josnică și nedemnă.

lașetate sf vz lașitate

lașitate s. f., g.-d. art. lașității; (fapte) pl. lașități

lașitate s. f., g.-d. art. lașității; (fapte) pl. lașități

lașitate s. f., g.-d. art. lașității; (fapte) pl. lașități

LAȘITATE s. (livr. și fam.) poltronerie.

lașitate s.f. poltronerie, poltronism. Nu îi spune adevărul din lașitate. Disprețuiește duplicitatea făcută din lașitate.

LAȘITATE s. (livr. și fam.) poltronerie.

Lașitate ≠ bărbăție, curaj, vitejie

LAȘITATE. Subst. Lașitate, poltronerie (livr.), lipsă de curaj. Șovăire, șovăială, ezitare, pregetare (pop.), preget (pop.); eschivare; dezertare, fugă. Trădare, înșelare, delațiune; ticăloșie, mîrșăvie, mișelie, nemernicie. Laș, poltron (livr.), fricos; mișel, ticălos, nemernic. Dezertor, trădător, delator, coadă de topor. Adj. Laș, poltron (livr.), fără curaj, temător, fricos. Trădător; ticălos, mîrșav, nemernic, mișel, mișelnic (rar), mișaucă (reg.). Vb. A fi laș, a nu avea curaj, a trăi cu frica în sîn. A se teme, a-i fi frică, a tremura de frică, a se speria, a intra spaima în cineva, a trage spaimă, a se înspăimînta, a se înfiora, a se îngrozi. A șovăi, a oscila (fig.), a ezita, a nu îndrăzni, a se codi, a pregeta (pop.), a se eschiva. A dezerta, a trăda, a fi coadă de topor; a fugi, a da bir cu fugiții, a se ascunde în spatele cuiva. Adv. Cu lașitate, ca un laș, fără curaj; cu teamă, cu frică, cu groază, cu frica în sîn. Mișelește, ticăloșește (rar). V. frică, fugă, imoralitate, josnicie, nehotărîre.