leit, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: liit / Pl: ~iți, ~e / E: slv лѣѭ, льꙗти] 1 a Care seamănă perfect cu cineva sau cu ceva. 2 av (Îcr poleit, poreclit; îe) A fi ~ cu, a semăna ~ cu Asemenea cu... 3 av (Îae) A fi întocmai. 4 a (Înv; d. îmbrăcăminte) Care cade perfect pe corpul cuiva Si: turnat. 5 a (Înv; d. oameni) Ale căror haine cad ca turnate pe corp. 6 a (Rar; d. păr) Răsfirat pe spate și pe umeri. 7 a (Îvp) Lustruit. 8 a (Îvp; pex) Strălucitor.

LEIT, -Ă, leiți, -te, adj. 1. (Mai ales în expr.) A fi leit sau leit-poleit, leit-poseclit = a fi asemănător cu..., a fi întocmai, la fel, aidoma cu... Sultănica era leită-poleită răposatul. DELAVRANCEA, S. 11. Mumă-sa cum îl văzu, îl cunoscu, căci era leit tată-seu. ISPIRESCU, L. 144. Trei lulele de lut negru, care sînt leite-poseclite «lulele romînești». ODOBESCU, S. II 288. ◊ (Adverbial) Crucile care sîngerau în cimitir, la para focului de sub troiță, erau leit aceste trunchiuri de goruni. GALACTION, O. I 268. 2. (Despre îmbrăcăminte) Turnat (pe corp). Nu degeaba dăduse cinci poli: îi ședeau bine hainele nemțești leite pe trup. SLAVICI, O. I 329. Fracul îl strînge... dar croitorul încredințează că parcă e leit pe trupul său. NEGRUZZI, S. I 238. ♦ (Despre oameni) Îmbrăcat într-o haină ca turnată pe corp. Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji. EMINESCU, O. I 147. ♦ Fig. (Despre păr, rar) Desfăcut, răsfirat (pe spate și pe umeri). Albă, dalbă fată... Cu păr aurit, Pe umeri leit. ODOBESCU, S. III 200. 3. (Rar; în poezia populară) Netezit, lustruit, strălucitor. Un porumb frumos, leit... Despre apus a venit. ALECSANDRI, P. P. 395. – Pronunțat: le-it.

LEIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se aseamănă perfect; foarte asemănător. ~ tată-său. 2) (despre haine) Care este bine ajustat pe corp; turnat. /<sl. lejon

leit a. 1. turnat: cu păr aurit pe umeri leit POP. oștile leite în zale EM.; 2. fig. aidoma: e leit tată-său. [Dela un verb lei, a topi = slav. LIĬATI].

leít, -ă adj. (d. vsl. litĭ și liĭati-lĭeĭon, a turna, adică „turnat, absolut potrivit”. V. leĭcă 2, poleĭesc, sleĭesc, polivacĭ). Fam. Aidoma, absolut identic: acest băĭat e leit tată-su, fata e leită mă-sa. Leit poleit, absolut asemenea la chip.

liit, ~ă a, av vz leit

leit (pop.) adj. m., pl. leiți; f. leită, pl. leite

leit (pop.) adj. m., pl. leiți; f. leită, pl. leite

leit adj. m. pl. leiți; f. sg. leită, pl. leite

LEIT adj. v. întocmai.

LEIT adj. v. lustruit, netezit, șlefuit, turnat.

leit, -ă adj., adv. I adj. 1 (de obicei constr. cu vb. „a fi”; mai ales despre oameni) <reg.> sleit², <fig.; înv. și reg.> scuipat². Fata lor este leită mama ei. 2 (înv. și reg.; despre suprafețe metalice cu asperități sau neregularități) v. Lustruit². Netezit². Șlefuit². 3 (înv.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) v. Turnat². II adv. (modal; urmat de determ. introduse prin prep. „ca”) aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotrivă, exact, identic, întocmai, <astăzi rar> egalmente, <rar> absolut, <înv. și pop.> așijderea, <reg.> licit², liștai, prici¹, tistaș, tixlim, <înv.> atocma, ipac, tij, tocmai, tocmași, <fran.; înv.> exactemente. Deși matur, se comportă leit ca un copil. Fiica face anumite gesturi leit ca mama ei.

leit adj. v. LUSTRUIT. NETEZIT. ȘLEFUIT. TURNAT.

LEIT adj. (reg.) sleit. (E ~ maică-sa.)

leit (leită), adj. – 1. Poleit, lustruit, strălucitor. – 2. Care vine ca inelul pe deget, care corespunde perfect. – 3. Potrivit, asemănător. De la un verb care nu se conjugă, provenit din sl. lijati, lĕją, lĕješi „a topi” (Cihac, II, 168; Conev 76). Sensul ar fi de „făcut după model”, cf. fr. moulé, cf. Iordan, BF, IX, 149.

leit, -ă, leiți, -te, adj. – (pop.) Aidoma, la fel, identic. – Din sl. lijati „a topi, a turna”, cu sensul de „ca turnat” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).