lent, ~ă a [At: FILIMON, O. I, 368 / Pl: ~nți, ~e / E: fr lent] 1-2 Care acționează sau se produce încet, pe măsură ce trece timpul Si: (îvr) lentos (1-2). 3 Al cărui efect nu este rapid Si: (îvr) lentos (3). 4 Care este lipsit de rapiditate, de vivacitate, de promptitudine Si: (îvr) lentos (4).

LENT, -Ă, lenți, -te, adj. Încet, domol. Lenta migrațiune a norilor pe suprafața cerului... își găsește expresie sonoră și vibrează îndelung între pereții munților. BOGZA, C. O. 342. Turlele... stau sihastre și încă geometrice în lenta și întunecoasa dizolvare. GALACTION, O. I 217. Se înțelege că e antipatică tortura lentă la care Anca supune pe Dragomir. GHEREA, ST. CR. II 277.

LENT, -Ă adj. Încet, lin, domol. [Pl. -nți, -nte. / < fr. lent, it. lento, lat. lentus].

LENT, -Ă adj. încet, lin, domol. (< fr. lent, lat. lentus)

LENT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) Care manifestă lipsă de rapiditate; fără grabă; încet. 2) Care se desfășoară încet; cu ritm scăzut; domol; lin. /<fr. lent, lat. lentus

lent a. încet.

*lent, -ă adj. (lat. léntus. V. alint). Încet, lin, cu mișcărĭ rare: mers lent. Fig. Inteligență lentă, leneșă, greoaĭe. Adv. În mod lent: acest rîŭ curge lent.

lent adj. m., pl. lenți; f. lentă, pl. lente

lent adj. m., pl. lenți; f. lentă, pl. lente

lent adj. m., pl. lenți; f. sg. lentă, pl. lente

LENT adj., adv. 1. adj. v. greoi. 2. adj. v. domol. 3. adj. v. rar. 4. adv. v. încet.

lent, lentă adj., adv. I adj. 1 (despre ființe sau despre mișcări, acțiuni etc. ale lor) greoi, încet, moale, molatic, molâu, <rar> torpid, <reg.> bolocănos, greunatic, molan¹, molcan, molofan, <înv.> târziu, zăbavnic, <fig.> împiedicat, mătăhălos, stângaci, <arg.> martalog. Lent cum este, abia poate alerga. Fiind prea gras, are mișcările lente. 2 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lin², liniștit, măsurat², potolit², tacticos, temperat, <livr.> lento, <pop.> molcomit, <fig.> lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lent. 3 rar. Bătăile pendulului sunt lente. II adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mișcare) agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin², liniștit, ușor², ușurel, <rar> alin¹, plaviu, <pop. și fam.> iavaș, <pop.> cătenelaș, cătinaș, cătinel, cătineluș, cătineluț, cătingan, cătinică, linișor, oblu, rara, <fam.> moșnegește, <reg.> linuț, mereor, mereu, mereuaș, mereuț, <înv.> cătinelușel. Obosit, bărbatul merge lent spre casă. 2 greu, încet. Zilele trec lent până la concediu. 3 (pe lângă vb. de declarație) molcom, tărăgănat, <rar> lat. Vorbește lent și puțin răgușit. 4 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) alene, încet, tardo.

LENT adj., adv. 1. adj. greoi, încet, moale, molatic, molîu, (înv.) tîrziu, zăbavnic. (Om ~ în mișcări; mișcări ~.) 2. adj. domol, încet, lin, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~.) 3. adj. rar. (Bătaia ~ a pendulei.) 4. adv. greu, încet. (Noaptea trecea ~.)

Lent ≠ brusc, iute, rapid, repede

lent, lenți s. m. locotenent.