LĂCOMIE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință exagerată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie.

lăcomie sf [At: VARLAAM, C. 54 / Pl: ~ii / E: slv лакомиѥ] 1 Poftă nemăsurată de a mânca sau de a bea. 2 (Pex) Manifestare nemăsurată a lăcomiei (1). 3 (Îlav) Cu ~ Cu mare poftă. 4 (Îal) Cu mare interes. 5 (Îal) Cu aviditate. 6 (Îal) Cu elan. 7 Sete de avuție sau de câștig. 8 Fapte care trădează setea de avuție și de câștig. 9 Imbold nepotolit de a acapara sau de a aduna bunuri materiale, proprietăți, bani etc. 10 (Fig) Dorință nestăpânită de a-și satisface o poftă, o pasiune etc. 11 (Fig; ccr) Manifestare a lăcomiei (10). 12 (Reg; îe) A-i fi cuiva ~ de... A râvni la... 13 (Trs; îe) A-i cădea (cuiva) ~ (pe cineva) A fi cuprins de patimă pentru cineva.

LĂCOMIE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință necumpătată de câștig, de avere etc.; aviditate. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. – Lacom + suf. -ie.

LĂCOMIE, lăcomii, s. f. Poftă mare de a mînca sau de a bea mult (v. nesaț); fig. rîvnă necumpătată de cîștig, de avere (v. aviditate, cupiditate). Cel mai elementar simț de delicateță sufletească ar fi trebuit să șoptească regelui că lăcomia de bani are și ea o limită. COCEA, P. 43. Lăcomia pierde omenia. ◊ Loc. adv. Cu lăcomie = lacom. Eu și corsicanul am îmbucat cu lăcomie de lup. BART, E. 279. Ospăta dintr-însele cu lăcomie. CREANGĂ, P. 245. Înghite cu lăcomie. CONACHI, P. 278. Din lăcomie = îndemnat, mînat de lăcomie.

LĂCOMIE ~i f. Caracter lacom; aviditate; cupiditate. ◊ Cu ~ lacom. ~a pierde (sau strică) omenia tendința de acaparare dăunează bunelor relații dintre oameni. [G.-D. lăcomiei] /lacom + suf. ~ie

lăcomie f. 1. calitatea celui lacom; 2. dorință necumpătată de câștig, de bogăție.

lăcomíe f. (vsl. lakomiĭ). Aviditate, mare poftă. Prov. Lăcomia perde omenia, pin lăcomie perzĭ ceĭa ce doreaĭ.

lăcomie s. f., art. lăcomia, g.-d. art. lăcomiei; pl. lăcomii, art. lăcomiile (desp. -mi-i-)

lăcomie s. f., art. lăcomia, g.-d. art. lăcomiei; pl. lăcomii, art. lăcomiile

lăcomie s. f., art. lăcomia, g.-d. art. lăcomiei; pl. lăcomii, art. lăcomiile

LĂCOMIE s. 1. nesaț, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~la mâncare.) 2. aviditate, nesaț, poftă. (Privea cu ~ la...) 3. (livr.) cupiditate, rapacitate, voracitate. (~ pusă în slujba îmbogățirii.)

lăcomie s.f. I aviditate, insațiabilitate, insațietate, nesaț, voracitate, <reg.> nesațiabilitate, nesăturare, <pop.> saț, <înv.> poftă. Nu-i place lăcomia cu care mănâncă. II (adesea fig.) 1 aviditate, nesaț, poftă. Citește cu lăcomie cărți SF. 2 aviditate, cupiditate, rapacitate, <înv.> luătură, răpăreție, <grec.; înv.> pleonexie, <fig.> nesaț, voracitate. Lăcomia l-a împins la delapidări repetate, până a fost prins. 3 aviditate, <fig.> foame, însetare, sete. Ceea ce l-a caracterizat pe acest domnitor a fost lăcomia de noi cuceriri.

LĂCOMIE s. 1. nesaț, (livr.) insațiabilitate, voracitate, (rar) nesațiabilitate, (pop.) saț, (înv.) poftă. (~ la mîncare.) 2. aviditate, nesaț, poftă. (Privea cu ~ la...) 3. (livr.) cupiditate, rapacitate, voracitate. (~ pusă în slujba îmbogățirii.)