MĂRIE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare¹ + suf. -ie.

mărie² sf [At: MARIAN, INS. 106 / Pl: ~ii / E: Maria] 1 (Ent; Buc; Trs; șîc ~ia-popei) Buburuză (Coccinella septempunctata). 2 (Mol; art.) Horă nedefinită mai îndeaproape. 3 (Mol; art.) Melodie după care se execută măria (2).

mărie¹ sf [At: PSALT. HUR. 23^r/2 / Pl: ~ii / E: mări¹ + -ie] 1-4 (Înv) Mărime (1, 4-6). 5 (Îvp; urmat de aps sau pps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor Si: domnie, înălțime, maiestate, (îrg) mărire (17), (îvr) mărime (9). 6 (Înv) Splendoare. 7 (Bis) Slavă. 8 (Înv) Îngâmfare. 9 (Înv) Generozitate.

MĂRIE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare + suf. -ie.

MĂRIE, mării, s. f. 1. (În orînduirea feudală și capitalistă; urmat de adj. posesiv «ta», «sa» etc.) Termen de reverență la adresa unui monarh, unui domnitor, unui slujbaș înalt, unui boier. V. înălțime (5). Să ne dai un semn și nouă de mila măriei-tale. EMINESCU, O. I 146. Cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga. NEGRUZZI, S. I 138. 2. (Învechit) Persoană sus-pusă. L-au pus împăratul hargat la cai, iarăși la acea mărie la care fusese el mai înainte. SBIERA, P. 73. ◊ Compus: mai-mărie = șefie, conducere. Toiagul de cinste al mai-măriei. ODOBESCU, S. II 513.

MĂRIE ~i f. înv. 1) (urmat de un pronume posesiv) Termen reverențios, care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt; maiestate. 2) Poziție socială înaltă. /a mari + suf. ~ie

mărie f. 1. mărire; 2. titlu dat odinioară Domnilor români și fiilor lor: Măria ta!

măríe f. (d. mare). Vechĭ. Azĭ pop. Mărime, mărire, glorie, maĭestate (întrebuințat ca titlu suveranilor): Măria Sa domnu, regele, împăratu.

mărie (înv.) s. f., art. măria, g.-d. art. măriei; pl. mării, art. măriile (desp. -ri-i-)

mărie (înv.) s. f., art. măria, g.-d. art. măriei; pl. mării, art. măriile

mărie s. f., art. măria, g.-d. art. măriei, pl. mării, art. măriile

!Măria Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Măriei Sale; pl. Măriile Lor

!Măria Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Măriei Tale

!Măria Voastră (înv.) loc. pr., g.-d. Măriei Voastre

Măriile Voastre (înv.) loc. pr.

Măria ta (sa, voastră) s. f. art. + adj., g.-d. Măriei tale (sale, voastre); pl. Măriile voastre

Măriile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măriilor lor

MĂRIE s. v. aroganță, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, cinste, cinstire, dimensiune, elogiu, fală, forță, fudulie, glorie, grandoare, infatuare, intensitate, înfumurare, îngâmfare, laudă, măreție, mărime, mărire, măsură, mândrie, omagiu, orgoliu, preamărire, preaslăvire, proporție, proslăvire, putere, semeție, slavă, slăvire, splendoare, strălucire, tărie, trufie, vaca-domnului, vanitate.

MĂRIE s. (mai ales art.) domnie, înălțime, maiestate, (înv.) mărime, mărire. (~ sa nu vă poate primi.)

MĂRIE s. domnie, înălțime, maiestate, (înv.) mărime, mărire. (~ sa nu vă poate primi.)

mărie s. v. AROGANȚĂ. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. CINSTE. CINSTIRE. DIMENSIUNE. ELOGIU. FALĂ. FORȚĂ. FUDULIE. GLORIE. GRANDOARE. INFATUARE. INTENSITATE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. LAUDĂ. MĂREȚIE. MĂRIME. MĂRIRE. MĂSURĂ. MÎNDRIE. OMAGIU. ORGOLIU. PREAMĂRIRE. PREASLĂVIRE. PROPORȚIE. PROSLĂVIRE. PUTERE. SEMEȚIE. SLAVĂ. SLĂVIRE. SPLENDOARE. STRĂLUCIRE. TĂRIE. TRUFIE. VACA-DOMNULUI. VANITATE.

MĂRIA-POPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

măria-popii s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.

căcălău, Măria ta expr. (vulg.) v. căcălău

MĂRÍE¹ s. f. Rezultatul acțiunii de a (s e) m ă r i¹. I. (Învechit, rar ; cu sens dimensional) Mărime (I). Deaca se văzu Roman sosit întru atîta mărie de împărăție, multă bărbăție arătă. MOXA, 398/35. II. (Cu sens calitativ și intensiv) 1. (Învechit) Mărime (IV 1). Văzu robul nevoia, că înțelease măriia datoriei. CORESI, EV. 283. Un dar al lui Dumnezeu, căruia nimenea nu-i poate să-i numere măriia. GAVRIL, NIF. 4/9. 2. (Învechit) Mărime (IV 2). După mărirea (măriia C², H) susioareei tale învie fiii omorîți. PSALT. 164. Toți înțeleaseră și văzură. . . măriia duhului sfînt. CORESI, EV. 91, cf. id. l. 456/17. Cu ce mărie și puteare au zdrobit iadul ș-au biruit diavolul. VARLAAM, C. 126. III. (Cu sens calitativ) 1. (Învechit și popular) Mărime (IV 3). Să nu pizmim și să căutăm mai mare mărie. CORESI, EV. 92, cf. 71, 91, 202. Și-l puse el în a dereapta în ceri prespre toate măriile și puterile. id. l. 415/11, cf. SBIERA, P. 73. 2. (Învechit și popular ; adesea urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor ; înălțime, maiestate, domnie, (învechit și regional) mărire (IV 4), (învechit, rar) mărime (IV 4). Tipărită această sfîntă carte. . . în anii și în zilele măriei lu Batăr Criștov. CORESI, EV. 1. Măriia lu Ghesti Freonți fu cu tot agiutoriul. PALIA (1 581), ap. GCR I, 38/1. Datu-ne-au măriia sa Moisei Moghila voievod satele și ocinele sal[e] (a. 1 631). GCR I, 75/24, cf. 103/30, 104/39, 105/4, 119/20, 124/29. Să ții țara măriei tale, apărîndu-o de pizmași. N. TEST. (1 648), [prefață] 3^v/14. Într-acela chip și măriia ta, milostive d[oa]mne, te nevoiești pentru țara măriii tale. DOSOFTEI, ap. GCR 1, 240/9. Iară măriia ta pre acesta la puteare d[o]mnească l-ai ridicat. BIBLIA (1 688), [prefață] 7/39, cf. [prefață] 6/52. Măriia sa este împărat, și este un lucru foarte cu grijă, să nu cadză la vro primejdie. NECULCE, L. 237, cf. GCR I, 290/31, 336/19, 340/26. Vorbind în taină cu măria sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie. ANTiM, P. XXIII, cf. XXIV, XXVI. Vlădicul acesta. . . poftea să-i zică măria ta. ȘINCAI, HR. III, 199/34. Copiii măriei tale sînt frumoși și tineri. NEGRUZZI, S. I, 146, cf. 138. Am o scrisoare de la tata către prea cinstitul și de bun neam obraz al măriei voastre. FILIMON, O. I, 100, cf. ALECSANDRI, T. II, 171. Să ne dai un semn si nouă de mila măriei tale. EMINESCU, O. I, 146. Poate ni-ți da și ceva udeală, măria ta, zise Setilă. CREANGĂ, P. 257, cf. id. A. 108, ISPIRESCU, L. 27. Măria ta, Nu te supăra Ci fii bun a ne-asculta. TEODORESCU, P. P. 184. Domnule, măria ta, Mai lungește-mi viața. JARNIK-BÎRSEANU, D. 499. Măria ta, mai des cu paharul și mai rar cu birul. ZANNE, P. RV, 439, cf. 438. 3. (Învechit) Mărire (IV 6). Cf. PSALT. 299. [Ade]văr nespus iaste, fraților, mâriia și bunătatea aceștii dzi, că nime nu poate spune darul aceștii taine. COD. TOD. 191, cf. 193. Unii ca aceia carii îmbogățesc cu lăcomie din munca altora, vrînd să înalțe la mărie casele sale. VARLAAM, C. 310. ♦ (În limbajul bisericesc) Slavă, onoare, cinste, glorie. Aduceți D[o]m[nu]lui mărie. PSALT. HUR. 23^r/2. Tu, Doamne, agiutoriul mieu ești, măriia (s l a v a C H D) mea și înrălțarea capului mieu. PSALT. 3, cf. 9, 48. Unuia prea înțeleptul Domnul spăsitoriul nostru slava și mâriia (cca 1 569). GCR I, 12/28. Nu iaste amu mărie puțină, ca ziditoriul cunoscut să fie. CORESI, EV. 169, cf. 4, 228, id. L. 552/18. Că aceluia-i iaste măriia în veciia vecilor nesfârșit (a. 1 642). GCR I, 97/8. Și i-au asuprit îmbrăcați într-atîta podoabă și frâmseațe și într-atîta mărie și cinste carea omul nu poate să o spuie. VARLAAM, C. 24. 4. (Învechit) Îngîmfare, trufie, mîndrie, fală, fudulie, măreție (2), (învechit și popular) mărire (IV 6). Prinși vor fi în măriile (t r u f i i l e C², t r u f i i a D) sale și de blăstemi și menciuri. PSALT. 113, cf. GCR I, 4/33. Ce, cît iaste de rea măriia și preaînălțarea, atît e de bună și căirea și smerenia. CORESI, EV. 14, cf. 12, 52, 198. Ce iaste năravul dracului? măriile și săltăturile și zbiaretele (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 227/10, cf. COD. TOD. 224. Direptate creștinească nu veri afla, ce mărie deșartă și mîndrie. VARLAAM, C. 255. 5. (Învechit, rar) Mărinimie, generozitate, bunătate. Miluiaște-mă, Dumnedzeu, după mare milă a ta (mâriia d o m n i e i t a l e H). PSALT. 98. – Pl.: mării. – Mări¹ + suf. -ie.

MĂRÍE² s. f. 1. (Entom, ; prin Bucov. și Transilv. ; și în sintagma măria popei, MARIAN, INS. 106) Buburuză (Coccinella septempunctata). Cf. MARIAN, INS. 107. Buburuza. . . are o mulțime de nume, printre care cele mai răspîndite sînt vaca-domnului. . . și măria (măriuța-popii). PAMFILE, j. II, 92. 2. (Art. ; prin Mold.) Numele unei hore. Cf. VARONE, D. 114, H X 426. – Pl.: mării. Cf. n. pr. M a r i a.