MARASM s. n. 1. Decădere morală și spirituală. 2. Stare de stagnare a unei activități generale (economice, sociale etc.) 3. (Med.) Formă gravă de denutriție manifestată prin slăbire extremă. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.

marasm sn [At: VASICI, M. I, 143/2 / V: (înv) ~ă sf / E: ngr μαρασμός, fr marasme, ger Marasmus] (Liv) 1 Stare de slăbiciune extremă a organismului Si: epuizare, extenuare, sfârșeală. 2 (Pex) Decădere morală.

MARASM s. n. (Livr.) Stare de epuizare fizică sau de decădere morală. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.

MARASM s. n. Epuizare morală, demoralizare, descurajare; decădere. Admirase o pereche de asemenea pui hîrjonindu-se și încercîndu-și elastic puterile tinere, fără să sufere încă de marasmul captivității. C. PETRESCU, C. V. 15. Zadarnic singur, cîteodată, pentru-a scăpa de-al meu marasm încerc să cred că este astfel și să mă pierd cu ochii-n soare. MACEDONSKI, O. I 98.

MARASM s.n. 1. Demoralizare; decădere spirituală; stare de stagnare. 2. Stare generală proastă a organismului. [< fr. marasme, cf. gr. marasmos < marainein – a se veșteji].

MARASM s. n. 1. demoralizare, decădere morală, descurajare. ◊ stare de stagnare, de criză (economică, politică, socială etc.). 2. epuizare fizică, stare generală proastă a organismului. (< fr. marasme, gr. marasmos)

MARASM n. 1) Stare de slăbire extremă a organismului; extenuare fizică. 2) Stare de epuizare morală și spirituală; demoralizare. /<fr. marasme, ngr. marasmos, germ. Marasmus

marasm n. Med. slăbiciune extremă, lâncezeală.

marasmă sf vz marasm

*marázm n., pl. urĭ (vgr. marasmós, d. maraíno, veștejesc, slăbesc. V. amarant). Topire pe picĭoare, lîncezeală, consumpțiune, perderea puterilor fizice și morale din cauza uneĭ adîncĭ întristărĭ.

marasm s. n.

marasm s. n.

marasm s. n.

marasm.

MARASM s. v. demoralizare, depresiune, deprimare, descurajare, epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuire, sfârșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, vlăguire.

marasm s. v. DEMORALIZARE. DEPRESIUNE. DEPRIMARE. DESCURAJARE. EPUIZARE. EXTENUARE. ISTOVEALĂ. ISTOVIRE. SECĂTUIRE. SFÎRȘEALĂ. SLĂBICIUNE. SLEIRE. SURMENAJ. SURMENARE. VLĂGUIRE.

MARASM s. n. (Livresc) 1. (Învechit) Stare de slăbiciune extremă a organismului; extenuare, sfîrșeală, epuizare. Moartea produsă de marasm, adecă de bâtrînețe. VASICI, M. I, 143/2. Marasm (istovire). CORNEA, E. II, 99/28, cf. NEGULICI. Boală teribilă, pe care cel mai mic accident poate să o facă fără leac și să aducă pe bolnav la marasm. MAN. SĂNĂT. 223/10, cf. COSTINESCU, LM. Să stăvilească pierderea crescîndâ a populațiunii, întinderea boalelor contagioase, marasmul, malaria, hrana cea neîndestulătoare. MAIORESCU, D. I, 220. 2. P. e x t. Epuizare morală, apatie, descurajare ; decădere. Zadarnic, singur, cîteodată, pentru-a scăpa de-al meu marasm, Încerc să cred că este altfel și să mă pierd cu ochii-n soare. MACEDONSKI, O. I, 98. Admirase la grădina din Anvers o pereche de asemenea pui hîrjonindu-se și încercîndu-și elastic puterile tinere, fără să sufere încă de marasmul captivității. C. PETRESCU, V. 15. – Și: (învechit) marásmă s. f. CORNEA, E. I, 105/3. – Din ngr. μαρασμός, fr. marasme, germ. Marasmus.

MARÁSMĂ s. f. v. marasm.