MINOR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta majoratului. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

minor, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~e / Pl: ~i, ~e / E: fr mineur, cf lat minor] 1-2 smf, a (Persoană) care nu a împlinit vârsta legală pentru a beneficia de drepturi civile și politice depline Si: (înv) minorean (1). 3 a Lipsit de importanță, de interes deosebit Si: secundar, șters Vz mărunt, inferior. 4 a (Log; îs) Termen ~ Termen care servește de subiect concluziei unui silogism. 5 a (Log; îs) Premisă ~ă Premisă care conține tennenul minor al silogismului. 6 a (Muz; îs) Mod ~ Mod a cărui gamă are la bază o terță mică. 7 a (Muz; îs) Gamă ~ Succesiune de opt note muzicale dispuse astfel încât între treapta a doua și a treia și între a cincea și a șasea să existe un semiton, iar între celelalte trepte să existe tonuri. 8 a (Muz; îs) Acord ~ Acord care are la bază o terță mică și o cvintă perfectă.

MINOR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit încă vârsta la care își poate exercita toate drepturile. 2. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar; p. ext. șters, slab. 3. (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. – Din fr. mineur, lat. minor.

MINOR, -Ă, minori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care n-a împlinit încă vîrstă la care își poate exercita toate drepturile. (Substantivat) Ești minoră încă. Mai ai de crescut. IBRĂILEANU, A. 29. 2. De mică importanță, neînsemnat, secundar. Preocupări minore. ◊ Arte minore = meșteșuguri care cer iscusință, rutină și gust artistic (pictura pe vase, ilustrarea manuscriselor, argintăria etc.). 3. (Muz.; în expr.) Gamă minoră = mod diatonic, avînd terța și sexta mici (în raport cu tonica). 4. (Logică; în expr.) Termen minor (sau premisă minoră) =unul dintre cei doi termeni (sau dintre cele două premise) ai unui silogism și anume acela care conține subiectul concluziei.

MINOR, -Ă adj. 1. (Despre persoane; adesea s.) Neajuns încă la majorat. 2. Secundar, puțin important; mai mic; (p. ext.) șters, slab. 3. (Muz.) Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a treia, a șasea și a șaptea. 4. (Log.) Termen minor = subiectul concluziei unui silogism; premisă minoră = premisa care conține termenul minor. [< lat. minor, cf. fr. mineur].

MINOR, -Ă adj. 1. (despre tineri; și s. m. f.) neajuns încă la majorat. 2. lipsit de importanță; secundar; (p.ext.) șters, slab. 3. (muz.) mod ~ sau gamă ~ă = mod sau gamă din cinci tonuri și două semitonuri (între treptele II-III și VI-VII). 4. (log.) termen ~ = subiectul concluziei unui silogism; premisă ~ă = premisa care conține termenul minor. (< fr. mineur, lat. minor)

MINOR ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu a ajuns la majorat; neajuns la vârsta majoratului. Copil ~. 2) Care este de importanță sau de interes neînsemnat. /<fr. mineur, lat. minor

minor m. care nu are încă etatea de 21 ani împliniți.

minor a. Muz. compusă dintr’un ton și semiton.

*minór, -ă adj. (lat. minor, maĭ mic, comparativu d. parvus, mic. V. minus, mărunt). Care n’a ajuns încă la majorat: legea pune o limită munciĭ copiilor minorĭ. Muz. Ton minor, compus dintr’un ton și un semiton. Gamă minoră. V. gamă. Ordine minore, primele patru trepte în călugăria catolică.

minore a vz minor

minor adj. m., s. m., pl. minori; adj. f., s. f. minoră, pl. minore

minor adj. m., s. m., pl. minori; adj. f., s. f. minoră, pl. minore

minor adj. m., s. m., pl. minori; f. sg. minoră, pl. minore

MINOR adj. 1. nevârstnic, (înv.) minorean. (Persoană ~.) 2. v. secundar. 3. mic, redus, secundar. (De importanță ~.)

MINOR adj. 1. nevîrstnic, (înv.) minorean. (Persoană ~.) 2. colateral, lăturalnic, marginal, neimportant, neînsemnat, secundar, (rar) lateral, (fig.) periferic. (O problemă ~.)

Minor ≠ major

minor, atribut al unor formațiuni muzicale tipizate, în succesiune (melodice) sau în simultaneitate (armonice), formațiuni concepute la nivel de schemă și nu obligatoriu la nivel sintactic; sensul m. derivă structural – și numai relativ – din dispunerea unor intervale* și – în chip absolut – din antinomia față de major*; m. este, de aceea, o stare, un caracter, un gen (II), chiar un mod*; în sensul său logic și istoric restrâns [tonalitatea (1) comportă numai două moduri: cel major și cel m.]. Destinul noțiunii de m. este indisolubil legat de acela al noțiunii de major. Totuși câteva particularități ale m. primesc definirea sa în teoria muzicii occid. Astfel, se acceptă existența a trei forme de game m. care, toate, au la bază (peste finală*) o terță* mică (minoră). M. natural este adevăratul mod eolic introdus în sistemul modurilor de către Glareanus; m. armonic este modul care, după modelul majorului, a transformat subtonul* (treapta* a VII-a naturală) într-o sensibilă*; m. melodic, este un m. armonic în care, pentru evitarea intervalului de secundă* mărită*, a fost urcată și treapta a VI-a; în coborâre, m. melodic folosește scara m. natural. Deși principial teoria armoniei (III, 2) consideră, prin analogie și prin opoziție cu majorul, că în m. cele trei principale funcții* (T, D, Sd) sunt minore, totuși, pentru întărirea caracterului dominantic al cadenței (1) autentice, D este majorizată (ceea ce corespunde de altfel structurii m. armonic). Tot prin analogie cu majorul, mai ales în stilul armonic al barocului*, acordul* final al unei evoluții în m., era înlocuit prin acordul majorizat, cu terță mare, al tonicii*.

minore (cuv. it. „minor”) v. maggiore.

OCTAVIA MINOR (c. 70-11 î. Hr.), sora împăratului Augustus. Între 40 și 32 î. Hr. a fost căsătorită cu Marc Antoniu.

MINOR, -Ă adj. 1. (Despre persoane, în opoziție cu m a j o r) Care nu a împlinit vîrsta legală pentru a beneficia de drepturi civile și politice depline; (învechit) minorean. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W. Nu era el instituit ca regent sau epitrop peste minorul principe. XENOPOL, I. R. IV, 217. Ești minoră încă, Mai ai de crescut. IBRĂILEANU, A. 29. ◊ (Substantivat) Tutela asupra minorilor copii revine de drept soțului rămas în viață. HAMANGIU, C. 90. 2. Lipsit de importanță, de interes deosebit; de ordin secundar; p. e x t. șters, slab. V. m ă r u n t, i n f e r i o r. În lunga ei existență, „Viața nouă” a tăgăduit, într-o formă minoră și inofensivă, toate valorile reale ale tinerii literaturi. LOVINESCU, C. V, 20. E ceva spectral în făptura și apucăturile acestui om: în paliditatea de vis a chipului. . ., în tonul minor al glasului. I. BOTEZ, I, 148, cf. SADOVEANU, E. 41, CONTEMP. 1949, nr. 164, 5/5. Imaginea nouă . . . a unui Don Quijote de dimensiunile celor mai înalte creații literare ale omenirii trebuie să înlocuiască azi. . . vechea imagine, minoră și falsă. LL I, 118. ♦ (Logică, în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Cf. MAIORESCU, L. 65, DL, DM. premisa minoră = premisă care conține termenul minor al silogismului. Cf. MAIORESCU, L. 65, DL, DM. 3. (Muz., în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră = succesiune de opt note muzicale, dispuse astfel, încît între treapta a doua și a treia și între a șaptea și a opta să existe un semiton, iar între celelalte trepte să existe tonuri. În muzica modernă se întrebuințează pentru același ton fundamental două game: cea majoră și cea minoră. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 59. Acord minor = acord care are la bază o terță mică și o cvintă perfectă. -Cf. DER. – Pl.: minori, -e. – Și: (învechit) minore adj. LM. – Din fr. mineur. Cf. lat. m i n o r.

MINÓRE adj. v. minor.