23 de definiții pentru mitui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MITUI, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

MITUI, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mitui [At: (sf. sec. XVII) MAG. IST. II, 216/29 / V: (înv) miti, (reg) mintui, ~tăli, ~uli, (css) ~tălui / Pzi: ~esc / E: mită] 1-2 vt(a) A da mită (1-2). 3-4 vt(a), vrp (Îvr) A cere și a primi mită (1-2).

MITUI, mituiesc, vb. IV. Tranz. A îndupleca prin mită, a corupe (un funcționar public) cu bani. Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363.

A MITUI ~iesc tranz. (persoane) A câștiga de partea sa prin mită; a cumpăra. /mită + suf. ~ui

MITUI vb. (ȚR, Trans. SV) A da mită. B: Brăilenii mituindu-l făcui-au după voia lor. R. GRECEANU. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1780). C: Deaderă bani mulți străjearilor de-i mitiră să dzică că . . . au venit ucenicii lui de l-au furat. C 1729, 45r; cf. C 1729, 92v. Variante: miti (C 1729, 45r, 92v). Etimologie: mită + suf. -ui. Cf. m î z d i.

mituì v. a da mită, a cumpăra cu bani: a mitui pe judecători.

mintui v vz mitui

mităli v vz mitui

mitălui v vz mitui

miti v vz mitui

mituli v vz mitui

MITI vb. v. mitui.

mitésc, V. mituĭesc.

mituĭésc v. tr. (d. mită). Corup pin mită: a mitui un funcționar. – În Ban. mitesc (sîrb. mititi).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, 3 sg. mituiește, imperf. 1 mituiam; conj. prez. 1 sg. să mituiesc, 3 să mituiască

mitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, imperf. 3 sg. mituia; conj. prez. 3 mituiască

mitui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, imperf. 3 sg. mituia; conj. prez. 3 sg. și pl. mituiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MITUI vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

MITUI vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mîzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A MITUI a atinge, a blătui, a da dreptul / duma / plicul / șpagă, a deschide ușa cu capul, a injecta, a mișca din urechi, a pune (cuiva) lacătul, a sări cu dreptul, a sări la cap, a sfănțui, a șpăgui, a unge, a unge cu miere, a unge osia, a veni pe schiuri.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MITUI vb. IV. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) A da sau (învechit și regional) a cere, a primi (de la cineva) mită (1). Brâilenii mituindu-l, făcut-au după voia lor (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. II, 216/29. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1 780), 46. El mitisă preoții. MOLNAR, I. 409/15, cf. 303/3. Nimenea nu e atîta de bogat să poată miti pre tot norodul. ȚICHINDEAL, F. 249/4. Dau și mituiesc cu bani ca să li se deschidă drum de război. DIONISIE, C. 212. Nevoind să fie bănuit că ar fi fost mituit, a trimis acea scrisoare. GHICA, A. 627. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii. ISPIRESCU, L. 363. Solul. . . mituise pe mai mulți din înalții dregători. ODOBESCU, S. L, 151. Cântaseră ele cucoanelenu-i vorbă – să mituiascâ pe vreun servitor. HOGAȘ, DR. II, 49. Mituia plutonierii și sergenții. STANCU, R. A. III, 24. Mituiește pre judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL , P. I, 28, cf. ALR I 1 454. ◊ R e f l. p a s. Cel ce lesne se mituiește, pururea la bani gîndește. ZANNE, P. VII, 339. - Prez. ind.: mituiesc. – Și: (învechit) miti, (regional) mituli (ALR I 1 454/59, 107, 112), mitălui (ib. 1 454/87), mităli (ib. 1 454/80, 289, 308), mintui (ib. 1 453/420) vb. IV. – De la mită.

MINTUÍ vb. IV v. mitui.

Intrare: mitui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mitui
  • mituire
  • mituit
  • mituitu‑
  • mituind
  • mituindu‑
singular plural
  • mituiește
  • mituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mituiesc
(să)
  • mituiesc
  • mituiam
  • mituii
  • mituisem
a II-a (tu)
  • mituiești
(să)
  • mituiești
  • mituiai
  • mituiși
  • mituiseși
a III-a (el, ea)
  • mituiește
(să)
  • mituiască
  • mituia
  • mitui
  • mituise
plural I (noi)
  • mituim
(să)
  • mituim
  • mituiam
  • mituirăm
  • mituiserăm
  • mituisem
a II-a (voi)
  • mituiți
(să)
  • mituiți
  • mituiați
  • mituirăți
  • mituiserăți
  • mituiseți
a III-a (ei, ele)
  • mituiesc
(să)
  • mituiască
  • mituiau
  • mitui
  • mituiseră
mintui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mituli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
miti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mitălui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mităli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mitui, mituiescverb

  • 1. A da cuiva mită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. DLRLC
    • format_quote Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363. DLRLC
etimologie:
  • Mită + -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.