modalitate sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~tăți / E: fr modalité] 1 Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop Si: mod (1), manieră (1). 2 (Rar) Conjunctură. 3 (Fiz) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. 4 (Jur) Clauză restrictivă care întârzie sau stinge efectul unei obligații.

MODALITATE, modalități, s. f. 1. Fel, chip, mijloc de a efectua un lucru; mod, putință, posibilitate. ◊ Expr. A găsi o modalitate = a găsi o cale, un mijloc, un aranjament pentru a ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație dificilă sau a rezolva o chestiune complicată. 2. Criteriul de diferențiere al judecăților după gradul lor de certitudine. 3. (Muz.) Caracterul unei compoziții, modul (major sau minor) în care e scrisă o bucată.

MODALITATE s.f. 1. Fel, chip, mod de a face sau de a prezenta ceva. 2. (Log.) Criteriul de diferențiere a judecăților după gradul lor de certitudine. 3. Caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. [Cf. fr. modalité].

MODALITATE s. f. 1. procedeu, mod de a face, de a prezenta ceva. 2. (log.) criteriu de diferențiere a judecăților după gradul lor de certitudine. 3. caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. (< fr. modalité)

MODALITATE ~ăți f. 1) Mod de a acționa în vederea realizării unui anumit scop; manieră; procedeu; metodă; mijloc. 2) log. Caracter necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. 3) gram. Atitudine, apreciere a vorbitorului față de cele comunicate. /<fr. modalité

modalitate f. 1. Filoz. mod de a fi: albeața e o modalitate a zăpezei; 2. Muz. mod în care trebue cântat.

*modalitáte f. (d. modal; fr. modalité). Fil. Mod de a fi: albeața e o modalitate a zăpeziĭ. Log. Subordonarea afirmațiuniĭ uneĭ propozițiunĭ, modurilor de posibilitate saŭ imposibilitate, de necesitate saŭ contingență. Muz. Caracteru uneĭ fraze muzicale după cum e în modu major saŭ minor.

modalitate s. f., g.-d. art. modalității; pl. modalități

modalitate s. f., g.-d. art. modalității; pl. modalități

modalitate s. f., g.-d. art. modalității; pl. modalități

MODALITATE s. 1. v. mod. 2. v. regim.

MODALITATE s. 1. cale, chip. fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Altă ~ de a rezolva o problemă.) 2. fel, gen, manieră, mod, regim, sistem, stil. (~ de viață.)

MODALITATE s. f. (cf. fr. modalité): fel, chip, mod de desfășurare a unei acțiuni exprimate de verb; termen folosit în sintagma auxiliar de modalitate (v.).

MODALITÁTE (< fr.) s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită pentru realizarea unui scop; mod (1), manieră (1). 2. (LOG.) Felul în care poate fi caracterizat adevărul unei propoziții (necesar sau contingent, posibil sau imposibil). 3. (Dr.) Element suplimentar adăugat unui act juridic, ce constă într-o împrejurare viitoare care poate influența fie însăși existența raportului juridic stabilit între părți, fie poate afecta doar executarea obligațiilor și exigibilitatea drepturilor părților. Actele juridice cu titlu gratuit mai pot fi afectate și de m. numită sarcină, care constă într-o obligație impusă de dispunător gratificatului, a cărei neîndeplinire îndreptățește pe dispunător să ceară revocarea judecătorească a donației sau a legatului testamentar. Alte elemente suplimentare ce constituie m. ale obligațiilor pot privi fie obiectul acestora (putând exista unele obligații alternative, sau altele facultative) sau subiectele plurale ale acestora, în care obligațiile pot fi conjuncte și divizibile, sau pot fi indivizibile, ori solidare (fie activ, fie pasiv).

MODALITATE s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod¹ (1), manieră (1). Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. S-a dus la Berlin ministrul lucrărilor publice . . . pentru a discuta. . . modalitățile răscumpărării, cel puțin parțiale, a liniei ferate. MAIORESCU, D. II, 17. Una din modalitățile stilistice ale subordonării faptelor la idee este tocmai întrebuințarea prezentului etern în reflecțiunile generale pe care istoricul retoric și filozof le încorporează narațiunilor lui. VIANU, M. 249. Modalitatea de construire a imaginilor, a formei artistice. V. ROM. ianuarie 1954, 155. 2. (Rar) Concurs de împrejurări; conjunctură. Bizantinul Cinnani, confirmînd acel dat cronologic cu toată autoritatea contimpuranității sale, ni mai împărtășește modalitatea evenimentului. HASDEU, I. C. I, 15. 3. (Filoz.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. Deosebirea judecăților din punct de vedere al realității, posibilității sau necesității lor s-a numit modalitate. MAIORESCU, L. 61. Modalitatea . . . servește, în logică, la clasificarea judecăților. SCL 1955, 306. 4. (Jur.) Clauză restrictivă care întîrzie sau stinge efectul unei obligații. Cf. PR. DREPT, 330. – Pl.: modalități. – Din fr. modalité.