moviliță sf [At: NECULCE, L. 10 / Pl: ~țe / E: movilă + -ță] 1-10 (Șhp) Movilă (1, 4, 6, 8-9) (cam mică) Si: (reg) moviluță (1-10).

MOVILIȚĂ, movilițe, s. f. Diminutiv al lui movilă. Șezu privind acea proaspătă moviliță de pămînt, pînă ce soarele începu a se coborî spre apus. NEGRUZZI, S. I 32. Pe gura movilei Ș-a moviliței, Sînt trei sulițe înfipte. PĂSCULESCU, L. P. 222. Foaie verde peliniță, Sus pe verdea moviliță Voinicelul se urca... Ochii roată că-și făcea. TEODORESCU, P. P. 451.

movilíță f., pl. e (dim. d. movilă). Movilă mică.

moviliță s. f., g.-d. art. moviliței; pl. movilițe

moviliță s. f., g.-d. art. moviliței; pl. movilițe

moviliță s. f., g.-d. art. moviliței; pl. movilițe

MOVILIȚĂ s. 1. (GEOGR.) (reg.) moviluță. 2. v. mușuroi.

MOVILIȚĂ s. 1. (GEOGR.) (reg.) moviluță. 2. mușuroi. (O ~ de pămînt făcută de cîrtițe.)

MOVILÍȚĂ s. f. Diminutiv al lui m o v i l ă; (regional) moviluță. Tînărul rămase singur lîngă mormînt. El șezu privind acea proaspătă moviliță de pămînt. NEGRUZZI, S. I, 32, cf. III 234. Balele cătrănite, pe care Ucigă-l-toaca le scuipă din văgăune, se scurg năclăite de-a lungul movilițelor. ODOBESCU, S. III, 187. În fundul grădinii era o moviliță cu flori pe de margini. CARAGIALE, ap. CADE. El băgase de seamă că aceste movilițe de pămînt grămădit se cutremurau cînd trecea pe lîngă dînsele. ISPIRESCU, L. 196, cf. 197. Frunză verde peliniță, Pe cea verde moviliță, Se rotește-o păunițâ. ALECSANDRI, P. P. 410, cf. TEODORESCU, P. P. 451. Pe gura movilii Și-a moviliții Sînt trei sulițe înfipte. PĂSCULESCU, L. P. 222. Într-un vîrf de moviliță Fierbe-o oală cu chisăliță (Furnicarul). SBIERA, P. 321, cf. PĂSCULESCU, L. P. 90. Pe-o moviliță năltuță Latră-o coteicuță (Melița). GOROVEI, C. 225. ◊ F i g. Doamne, eu mă voi face o moviliță și vino de te sui pe mine și încalecă. NECULCE, L. 10. – Pl.: movilițe. – Movilă + suf. -iță.