muncit, ~ă a [At: CORESI, EV. 226 / Pl: ~iți, ~e / E: munci] 1 (Înv) Supus la munci (1) Si: torturat, chinuit. 2 Ostenit de muncă, de suferință, de griji etc. Si: istovit, vlăguit. 3 Care trădează oboseală, epuizare. 4 (D. terenuri agricole) Cultivat. 5 Executat cu multă migală, cu atenție, cu trudă. 6 Dobândit prin muncă. 7 Câștigat, agonisit cu multă osteneală.

MUNCIT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Chinuit, trudit; (fig.) forțat. Vorbise... cu o umbră de încordare în glas, care arăta că liniștea e silită, muncită. DUMITRIU, V. L. 99. 2. Cîștigat cu osteneală, cu anevoință, cu muncă grea. Căutau să-l despoaie de «averea lui muncită». VLAHUȚĂ, la TDRG.

MUNCIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este dobândit prin muncă; câștigat, agonisit cu osteneală. 2) Care este făcut cu multă trudă, cu migală. 3) Care este obosit, istovit de muncă; trudit. /v. a munci

muncit a. 1. chinuit: muncit de gânduri; 2. câștigat cu anevoință: bani munciți.

muncít, -ă adj. Chinuit, torturat: om muncit, vĭață muncită. Cîștigat cu muncă: banĭ muncițĭ. A fi muncit de un gînd, a te urmări o idee.

MUNCIT adj. 1. v. cultivat. 2. ostenit, trudit. (Lucrează mult, e foarte ~.) 3. v. zbuciumat.

MUNCIT adj. v. chinuit, schingiuit, torturat.

MUNCIT adj. 1. cultivat, lucrat. (Pămînt ~.) 2. chinuit, consumat, frămîntat, necăjit, trudit, zbuciumat, (reg.) canonit, (înv.) necăjitor. (Om ~.)

muncit adj. v. CHINUIT. SCHINGIUIT. TORTURAT.