trudit, ~ă [At: VARLAAM, C. 45 / Pl: ~iți, ~e / E: trudi] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) foarte obosită Si: extenuat, ostenit. 3 a (Pop) Care exprimă o mare oboseală Si: (pop) trudnic (4). 4-5 smf, a (Pop) (Persoană) supusă la eforturi, la munci grele Si: muncit, (pop) trudnic (2-3). 6 a (Pop; rar; în forma negativă; îlav) Pe netrudite Fără efort. 7 a (Pop) Supus la necazuri și la încercări grele Si: chinuit, (pop) trudnic (5), (înv) trudos (2). 8 a (Reg; d. ființe) Care este nerezistent Si: slab, plăpând.

TRUDIT, -Ă, trudiți, -te, adj. Foarte obosit; ostenit din cale-afară. Ospătaseră puțintel, ș-acuma trupurile trudite ar fi cerut hodină. SADOVEANU, O. VII 63. Trudit apoi m-am așezat pe-o stîncă, La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastia adîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. Se vede cum vine Carul cu boii trudiți, pe culme, și scîrțîie carul. COȘBUC, P. II 63. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul. CARAGIALE, O. I 286. ◊ (Substantivat) Spre cei trudiți cu boare eu mă plec. COȘBUC, P. I 289. ♦ Care exprimă oboseală, trudă. Lăsînd cu lene o căutătură trudită și întunecată peste tot ce-i cădea-n preajmă. VLAHUȚĂ, N. 127. Nu s-auzea decît suflarea trudită a bolnavului. id. O. A. II 40. ♦ Chinuit, supus la tot felul de necazuri și încercări, obosit, ostenit. La voi aleargă totdeauna Truditu-mi suflet să se-nchine. GOGA, P. 8. Cel mai mîhnit suflet în trupul cel mai trudit. CARAGIALE, O. III 234. ◊ (Substantivat) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești: Ăst an la fiecare din ei belșugul bate... Cu maldăre de soare în suflet și-n ferești. DEȘLIU, G. 49.

TRUDIT adj. 1. v. zbuciumat. 2. v. extenuat. 3. v. muncit. 4. v. obosit.

TRUDIT adj. 1. chinuit, consumat, frămîntat, muncit, necăjit, zbuciumat, (reg.) canonit, (înv.) necăjitor. (Om ~.) 2. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la muncă.)