mărginit, ~ă [At: MAIOR, IST. 144/12 / V: (înv) ~gen~ / Pl: ~iți, ~e / E: mărgini] 1 a Care are anumite limite, margini. 2 a (Înv) Definit. 3 a (Înv) Precis. 4 a Redus. 5-6 sm, a (Om) care are puțină inteligență, capacitate ori cultură, puțin spirit, puțin talent Si: mediocru (8-9), prost, redus. 7 av În mod redus. 8 a (D. mintea sau manifestările oamenilor) Care arată sau trădează posibilități limitate de judecată, de înțelegere. 9 a (D. mintea sau manifestările oamenilor) Lipsit de agerime, de profunzime.

MĂRGINIT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, restrîns. Sfera plăcerilor e foarte mărginită iarna. RUSSO, O. 131. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, cu orizont îngust; (despre calitățile intelectuale, sufletești etc. ale oamenilor) redus. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit și mai bucher dintre toți colegii. GALACTION, O. I 14. Frumoasă, tăcută, gravă, spirit mărginit, inimă seacă de orice simțimînt. BOLINTINEANU, O. 419.

MĂRGINIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MĂRGINI și A SE MĂRGINI. 2) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă inteligență insuficientă; limitat; redus; mediocru. /v. a mărgini

mărginit a. 1. limitat; 2. fig. de puțină agerime: om mărginit.

mărginít, -ă adj. Limitat. Fig. Prost, fără inteligență: om mărginit.

mărgenit, ~ă a vz mărginit

MĂRGINIT adj. 1. v. delimitat. 2. v. limitat. 3. circumscris, delimitat, finit, limitat. (Valori ~.) 4. limitat, redus, restrâns. (Trebuințe ~.) 5. limitat, unilateral. (O interpretare ~.) *6. (fig.) încuiat, îngust, limitat, obtuz, opac, redus, (rar fig.) scurt. (O minte ~.)

MĂRGINIT adj. v. meschin.

MĂRGINIT adj. 1. circumscris, delimitat, demarcat, limitat. (Un teren ~; o suprafață ~.) 2. limitat, redus, restrîns. (Într-un cadru ~.) 3. circumscris, delimitat, finit, limitat. (Valori ~.) 4. limitat, redus, restrîns. (Trebuințe ~.) 5. limitat, unilateral. (O interpretare ~.) 6.* (fig.) încuiat, îngust, limitat, obtuz, opac, redus, (rar fig.) scurt. (O minte ~.)

mărginit adj. v. MESCHIN.

Mărginit ≠ deștept, erudit, inteligent, nemărginit

MĂRGINÍT, -Ă (< mărgini) adj. 1. Redus, limitat, restrâns. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, prost, redus. 3. (MAT.) Funcție m. = funcție pentru care valoarea sa, în oricare punct din domeniul său de definiție, e majorată de un număr fix. Mulțime m. = mulțime de elemente cu proprietatea că orice element al său este mai mic decât un element fix și mai mare decât un alt element fix.

MĂRGINÍT, -Ă adj. 1. Care are anumite limite, margini. Întunerecul domnește mai ales înăuntrul spațiilor mărgenite. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 24. 2. (Învechit) Definit, precis, exact. (Adverbial) „Nu ar fi zis cu neadeverință: ”Altul oarecarele norod". Ci ar fi zis adeverit și mărginit: vlahii sau dachii. MAIOR, IST. 144/12. 3. Redus, restrîns, limitat. Trebuințele lui sînt mărginite și puține. MARCOVICI, D. 137/19. Jucau cărți, fumînd din niște lulele puturoase un tutun ce făcea nesuferită atmosfera ș-așa atît de mărginită a mansardei. EMINESCU, G. P. 45. Eram foarte mărginiți în mijloace. MILLE, V. P. 164. 4. (Despre oameni) Care are o putere de înțelegere limitată, redus, prost; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care arată sau trădează posibilități limitate de judecată, de înțelegere ; lipsit de agerime, de profunzime. Ca un fiu slab și cu înțelegere mărginită, îndrăznesc a depune în sînul tău dorințele mele. MARCOVICI, D. 7/2. Spirit mărginit, inimă seacă de orice simțămînt. BOLINTINEANU, O. 419. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit și mai bucher dintre toți colegii. GALACTION, O. 14. Din cauza inteligenței lor mărginite, oamenii aceștia obosesc repede cînd li se cere o sforțare mai grea. CAMIL PETRESCU, O. III, 37. Mărginit, prostălău, n-a fost în stare să învețe nimic. V. ROM. martie 1954, 40. Părintele Polra e cam mărginit, își spuse Lucian. T. POPOVICI, S. 223. ◊ (Substantivat) Un om cuminte face mai mult decît o sută de mărginiți. MAIORESCU, CR. I, 363. – Pl.: mărginiți, -te: $- Și: (învechit) mărgenít, -ă adj. – V. mărgini.

MĂRGENÍT, -Ă adj. v. mărginit.