MĂRIME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime.

mărime sf [At: PARACLIS (1639), 252 / Pl: ~mi, (reg, 6, 7, 8) ~muri / E: mare¹ + -ime] 1 (Dimensional) Însușire de a fi mare¹ (1) Si: dimensiune, proporție, întindere, (îvr) mărie¹ (1), (înv) mărire (2). 2 (Csn) Cantitate sau număr mare. 3 (Durativ) Perioadă de timp în care se desfășoară o acțiune, un proces, un fenomen etc. Si: durată. 4 (Cu sens calitativ sau intensiv) Importanță. 5 (Înv) Tărie deosebită Si: forță, mărire (10), putere, (înv) mărie (3). 6 Loc de frunte într-o anumită ierarhie socială Si: rang, demnitate, putere, mărire (13), (îvp) mărie¹ (5). 7 Faimă. 8 (Ccr; mpl; irn) Persoană care deține un loc improtant în ierarhia socială Si: cârmuitor, demnitar, fruntaș, mărire (16), (Trs) măreață Vz față, obraz. 9 (Îvr) Mărie¹ (5). 10 (Înv) Grandoare. 11 (Înv) Mândrie. 12 (Înv; de obicei urmat de „de suflet”) Mărinimie. 13 (Nob) Maturitate.

MĂRIME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii unui astru; magnitudine. ♦ (Mat.) Fiecare dintre elementele unei mulțimi abstracte atașate unui spațiu geometric cu una sau mai multe dimensiuni și având o structură algebrică independentă de sistemul de coordonate utilizat în acest spațiu. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare + suf. -ime.

MĂRIME, mărimi, s. f. 1. Faptul de a fi mare; dimensiune, întindere, volum. Vizitai orașul, pe care îl găsii sporit în mărime. NEGRUZZI, S. I 67. Ce fel de mărime avea, tată, ostrovul acela? DRĂGHICI, R. 154. ♦ (Fiz.; uneori determinat prin «scalar») Proprietate comună unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir (dacă eventual nu sînt egale). ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. Masa, temperatura, sarcina electrică și energia sînt mărimi de stare. ♦ Talie, statură, stat. De mărime mijlocie. ▭ Era aninat într-un cui bustul în mărime naturală a unui copil. EMINESCU, N. 38. 2. (Rar) Însemnătate, importanță. Cît de puțin a socotit mărimea puterii dușmane. GHEREA, ST. CR. I 257. 3. (Azi depreciativ; mai ales la pl.) Persoană însemnată, sus-pusă, influentă. V. mare (7). Mărimile cu monoclu și burtă, Magnați cu mîna lungă și inima scurtă. DEȘLIU, G. 18. Eu n-am nici o legătură cu mărimile care hotăresc soarta și veniturile terenurilor mele petrolifere. C. PETRESCU, A. 324. ♦ Funcție sau situație înaltă; mărire. Are un obraz pe care se citește o prostatică rîvnire la mărimi. ODOBESCU, la TDRG. 4. (Învechit, uneori determinat prin «de suflet») Mărinimie, noblețe sufletească, superioritate morală. Într-atîta slăbiciune are ș-atîta mărime. CONACHI, P. 261. Mai cu mărime de suflet s-au arătat la această întîmplare decît ceilalți. DRĂGHICI, R. 21.

MĂRIME ~i f. 1) Valoarea dimensională a unui obiect; ceea ce se poate măsura sau calcula. ~ea casei. ~ naturală. 2) Interval de timp în care se petrece sau durează ceva; durată. 3) Dimensiunile după care se confecționează obiectele de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. 4) Ceea ce impresionează, trezind respect și admirație. 5) Loc de frunte într-o ierarhie. 6) înv. Larghețe sufletească; generozitate; mărinimie. 7): ~ stelară intensitatea strălucirii unui astru. [G.-D. mărimii] /mare + suf. ~ime

mărime f. 1. întindere, mai ales în înălțime și grosime: frații sunt de aceeaș mărime; 2. se zice despre lucruri cari trec peste măsura obișnuită: mărimea pedepsei să corespunză cu mărimea crimei; 3. în matematice, tot ce se poate mări sau micșora; 4. fig. importanță considerabilă: mărimea unei întreprinderi. [V. mare].

mărime f. (d. mare). Calitatea de a fi mare: mărimea pămîntuluĭ, foculuĭ, bucuriiĭ. Amplitudine, întindere. Grosime, volum, dimensiune. Calibru, capacitate. Mărime de inimă, de suflet, mărinimie. Fig. Fam. Persoană însemnată, personagiŭ distins: a sta la masă cu mărimile.

mărime s. f., g.-d. art. mărimii; pl. mărimi

mărime s. f., g.-d. art. mărimii; pl. mărimi

mărime s. f., g.-d. art. mărimii; pl. mărimi

MĂRIME s. v. aroganță, culanță, dărnicie, domnie, fală, forță, fudulie, generozitate, glorie, grandoare, infatuare, intensitate, înălțime, înfumurare, îngâmfare, maiestate, măreție, mărie, mărinimie, mărire, mândrie, orgoliu, putere, semeție, slavă, splendoare, strălucire, tărie, trufie, vanitate.

MĂRIME s. 1. v. dimensiune. 2. v. suprafață. 3. v. cantitate. 4. v. volum. 5. v. format. 6. înălțime, statură, talie. (De ~ potrivită.) 7. v. lungime. 8. v. măsură. 9. v. număr. 10. v. durată. 11. (ASTRON.) mărime stelară = magnitudine.

MĂRIME s. 1. dimensiune, măsură, proporție, (înv.) mărie, mărire, (fam.) calibru. (Are o ~ notabilă.) 2. întindere, suprafață. (~ unui loc.) 3. cantitate, cîtime, (înv.) cătățime. (O anumită ~ măsurabilă.) 4. capacitate, volum. (~ unui bidon.) 5. dimensiune, format. (Carte de ~ mare.) 6. înălțime, statură, talie. (De ~ potrivită.) 7. lungime. (~ unui pod.) 8. măsură, talie. (O fustă de ~ potrivită.) 9. măsură, număr. (Ce ~ ai la pantofi?) 10. durată, întindere, lungime. (~ unei zile de vară.) 11. (ASTRON.) mărime stelară = magnitudine.

mărime s. v. AROGANTĂ. CULANȚĂ. DĂRNICIE. DOMNIE. FALĂ. FORȚĂ. FUDULIE. GENEROZITATE. GLORIE. GRANDOARE. INFATUARE. INTENSITATE. ÎNĂLȚIME. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MAIESTATE. MĂREȚIE. MĂRIE. MĂRINIMIE. MĂRIRE. MÎNDRIE. ORGOLIU. PUTERE. SEMEȚIE. SLAVĂ. SPLENDOARE. STRĂLUCIRE. TĂRIE. TRUFIE. VANITATE.

MĂRÍME (< mare¹) s. f. 1. Dimensiune, întindere (mare), volum, cantitate (2); proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; concr. persoană care deține un rol important în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. 2. (MAT.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca: lungime, arie masă etc. Alegând o m. de genul dat ca unitate de măsură, se poate exprima numeric raportul oricărei m. de acest fel față de unitate. 3. (FIZ.) Proprietate fizică a corpurilor sau a fenomenelor care implică un aspect calitativ legat de natura și de însușirile specifice ale acestora, precum și (ceea ce este caracteristic) un aspect cantitativ al lor, legat de posibilitatea formulării unui criteriu de comparație, pe baza căruia se stabilește o unitate și un procedeu de măsură. V. scalar, vectorial. 4. (STATIST.) M. medie = expresie numerică obținută ca medie prin procedee de prelucrare și de calcul, cu ajutorul căreia se poate caracteriza o colectivitate statistică, calitativ omogenă, din punctul de vedere al unei caracteristici cu niveluri individuale diferite. ◊ M. absolută = expresie numerică, în unități de măsură naturale sau valorice, care caracterizează concret m. (volumul) unui fenomen dintr-un anumit loc, într-un anumit moment sau într-o anumită perioadă. ◊ M. relativă = expresie numerică, calculată sub formă de coeficient, procent, promilă etc., care caracterizează raportul dintre două m. absolute. 5. (ASTR.) M. stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele sau a altui corp ceresc, exprimată printr-un număr (de obicei zecimal și care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare, putând avea și valori negative), a cărui valoare depinde de iluminarea produsă de astrul respectiv. Noțiunea de s. m. a apărut în Antichitate, când stelele vizibile cu ochiul liber au fost împărțite (de Hiparcus) în șase clase, începând cu cele mai strălucitoare. Ulterior, a fost definită de o scară de m.s., conform căreia variația de strălucire pentru o diferență de 5 m.s. este dată de raportul 100/1; aceasta este o scară logaritmică care arată că o stea de m.s. 1 este de 2,512 ori mai strălucitoare decât o stea de m.s. 2 (2,512 ≈ rădăcina de ordinul 5 din 100; 100^1/5). Telescoapele moderne pot fotografia stele cu m.s. de până la 29 (tepescopul spațial Hubble).

MĂRIME s. f. I. (Cu sens dimensional) Însușirea de a fi mare¹ (I); dimensiune, proporție, întindere (mare), (învechit, rar) mărie¹, (învechit) mărire (I 2). Văzurăm de departe un ou de pasăre. . . aseamene la mărime aceluia care v-am povestit (a. 1 783). GCR II, 129/6, cf. MOLNAR, RET. 14/7. Sub acest format (mărime) cu care acum se arată Curierul rumănesc, de acum înainte va ieși iarăși de două ori pe săptămînă ca mai nainte. CR (1 830), 4¹/43. Ce feliu de mărime ave, tată, ostrovul acela? DRĂGHICI, R. 154/15. Cînd ochii ca microscopul la lucruri ar da mărime. . . Atuncea la orice sunet, la lovirea cea mai mică, Omul spâimîntat de moarte ar fi tremurat de frică. CONACHI, P. 268, cf. 114, 260. Că precum se vede, asta istorie, Dup-a ei mărime nu e jucărie. PANN, E. I, [prefață] 3/15. Celalalt, asemene călare și nu mai puțin elegant, se deosebea prin mărimea șlicului și largile mînici a benișului său. NEGRUZZI, S. I, 30. Luai un fiacru și vizitai orașul pe care îl găsii sporit în mărime, de nu și în frumusețe. id. ib. 67. Era aninat în cui bustul în mărime naturală, lucrat în ulei, a unui copil. EMINESCU, G. P. 20, cf. id. N. 31, 38. Vasile trebuie să-mi facă o fetiță negreșit, cînd .s-o însura, răspundea unchiașul, desfâcînd portocalele din cămășile mici de foiță albă, alegîndu-le după mărimi. ARGHEZI, P. T. 117, cf. CĂLINESCU E. O. I, 8. ◊ (Concretizat) Fata și-au ales lada cea mai mică și mai urîtă. . . Văzînd Sfînta Duminică că fata nu caută (mărimi), și frumuseți. . ., i-a zis. SBIERA, P. 207. ♦ (În limba veche adesea cu determinarea „trupului”) Talie, statură. Mărime[a] trupului lor nu le da pricină de a să teme (cca 1 750). GCR II, 84/34. Întrecea. . . pre toți cei de vîrsta lui la mărimea trupului și la virtute. MINEIUL (1 776), 160^r1/11. Că era veteaz întru războaie și cu mărimea trupului și cu frumuseța feații era foarte ciudat. VARLAAM-IOASAF, 7^r/14. Un copil de mărimea lui. DDRF. II. (Cu sens cantitativ) Cantitate sau număr (mare). Puține sînt la număr aceste lumi de stele; Mărimea lor e mică, d-oi vrea să socotesc. ALEXANDRESCU, O. I, 458. III. (Cu sens durativ) Perioadă de timp în care se desfășoară o acțiune, un proces, un fenomen etc.; durată. Temperatura unui loc mai depinde și de mărimea zilei, adică de timpul în care soarele se află dasupra horizontului. DRĂGHICEANU, C. 93. IV. (Cu sens calitativ și, adesea, intensiv) Importanță, însemnătate, gravitate, (învechit) mărie¹ (II 1). Trupurile celor omorîți le-au ars, totuși custă vro cîteva grămezi de oase de mărturisesc mărimea biruinței. ȘINCAI, HR. II, 60/12. Să nu te mieri de mulțimea sau mărimea păcatelor (a. 1 828). URICARIUL, X, 270. Mărimea crimei. ȘĂINEANU, D. U. 2. (Învechit). Tărie deosebită, putere, forță, mărire (IV 2), (învechit) mărie¹ (II 2). Pentru ce. . .. Într-atîta slăbiciune are și atîta mărime? CONACHI, P. 261, cf. GHEREA, ST. CR. I, 176. 3. Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); situație înaltă, rang, demnitate, putere, mărire (IV 3), (învechit și popular) mărie¹ (III 1); faimă, renume. Cinste și mărime va dobîndi. PARACLIS (1 639), 262, cf. HELIADE, O. I, 135, 410. Are un obraz pe care se citește o prostatică rîvnire la mărimi. ODOBESCU, ap. TDRG. ♦ (Concretizat, mai ales la pl. ; adesea ironic) Persoană care deține un loc important în ierarhia socială ; fruntaș, demnitar, cîrmuitor, mărire (IV 3). V. f a ț ă, o b r a z. Ușile tuturor înaltelor autorități îi erau deschise, la Capșa discuta politică cu mărimile. VLAHUȚĂ, D. 42, cf. PAMFILE, J. III, 90, IORDAN, L. R. A. 66, 69. Eu n-am nici o legătură cu mărimile care hotărăsc soarta și oeniturile terenurilor mele petrolifere. C. PETRESCU, A. 324. Mărimile de la București, ca să treacă peste nearestarea doctorului și să admită motivările mele, trebuiesc unse. STANCU, N. A. IV, 119. Pînă să-i țină tovărășie lui Bolliac la un vin negru, turburînd dimpreună cu acesta voia bună a mărimilor zilei, umoristul zăbovise la Fialkovski. PAS, L. I, 40, cf. DEȘLIU, G. 18, 57. Pe cînd se gîndea așa și celelalte mărimuri petreceau, gazda, Împăratul Roșu, nu mai înceta lâudîndu-și ginerii. RĂDULESCU-CODIN, Î. 29, cf. CIAUȘANU, V. 178. ◊ (Cu sens colectiv) La cele căși mari domnești, Multă mărime se strînge, Frumoasă masă se-ntinde. MAT. FOLK. 112. ◊ (Precedat de „mai” comparativ, indică un grad mai înalt într-o ierarhie socială) Mai mărimile se gîndese la orice. ap. IORDAN, L. R. A. 230. 4. (Învechit, rar) Mărie¹ (III 2). Pre lîngă pecetea domnului voievodului nostru. . ., la cărțile mărimei sale am făcut să se acațe pecețile noastre. ȘINCAI, HR. II, 113/19, cf. I, 251/31. 5. (Învechit) Mărire (IV 5). O, ziduri întristate ! O, monument slăVit! In ce mărime-naltă și voi ați strălucit. CÎRLOVA, P. 143. Ființa ta deșteaptă a noastră tinerime. . . Pe ea vechile steaguri destinde cu mărime. HELIADE, O. I, 163. Națiunea lor, amăgită și exaltată de sublima mărime a unui bărbat din sînul său, s-a încrezut orbește în puterea si auctoritatea lui. BARIȚIU, P. A. I, 504. 6. (Învechit) Mîndrie, aroganță, trufie, fală, semeție, (învechit și popular) mărire (IV 6). Șapte păcate sînt mai greale: . . . mînia, lenea, mărimea deșartă, trufiia. PARACLIS (1 639), 252. Acum nepoții vezi cu ce mărime Să vîntă, ca cînd vița le-ar purcede De la Balambir, vestit din vechime. BUDAI-DELEANU, T. V. 33. Deșarta ta mărime. HELIADE, O. I, 408, cf. CONACHI, P. 110. 7. (Învechit ; de obicei urmat de determinarea „de suflet”) Mărinimie. Sultanul se lasă la mărimea de suflet a m. sale împăratul. AR (1 829). 125¹/13. Mărimea de suflet sau dimpotrivă împuținarea acestuia, poate cineva a le cîștiga după deprinderile și învățăturile ce de mic va ave. DR[GHICI, R. 156/13, cf. 21/16, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. V. (Neobișnuit) Maturitate. Părinții áu o mare datorie, Ca pe copiii lor să nască, Să-i crească pînă în vîrsta bărbătească, Și pînă la a lor mărime Sufăr necazuri mulțime. ȘEZ. IX, 166. – Pl.: mărimi, (regional, IV 3 și) mărimuri. – Mare¹ + suf. -ime.