naționalitate sf [At: IST. M. XII/18 / P: ~ți-o~ / Pl: ~tăți / E: fr nationalité, ger Nationalităt] 1 Ansamblu al însușirilor care caracterizează o națiune (3) și o deosebește de altele. 2 Apartenență a unei persoane la o anumită națiune (3) Si: (rar) națiune (4). 3 Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat Si: (rar) națiune (5). 4 Comunitate de oameni cu aceleași caractere naționale, locuind pe teritoriul unui stat multinațional Si: (îvp) națiune (2). 5 (Iuz; îs) ~ conlocuitoare Comunitate de oameni cu aceleași caractere naționale, care locuiește pe teritoriul unui alt stat Si: minoritate.

NAȚIONALITATE, naționalități, s. f. 1. Comunitate de oameni cu aceleași caractere naționale, locuind pe teritoriul unui stat multinațional sau, ca minorități, pe teritoriul unui stat național. Grecii... erau singura naționalitate din imperiul otoman cunoscută în Europa. GHICA, S. 93. ♦ (Învechit) Popor. Pînă a nu luci la soare, naționalitățile mocnesc veacuri. RUSSO, S. 77. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național; specific etnic. Colonii romani... se traseră în Munții Carpați, unde-și păstrară naționalitatea și independența lor. BĂLCESCU, O. II 12. 3. Calitatea unui individ de a aparține unei națiuni; cetățenie, supușenie. Majoritatea locuitorilor Republicii Populare Romîne sînt de naționalitate romînă.

NAȚIONALITATE s.f. 1. Calitatea unui individ de a aparține unei națiuni. ◊ Naționalitate conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceleași caractere naționale, locuind pe teritoriul unui alt stat. 2. Caracterul specific, propriu al unei națiuni. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. nationalité].

NAȚIONALITATE s. f. 1. ansamblul însușirilor proprii unei națiuni. 2. apartenența unui individ la o anumită națiune. ♦ ~ conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceeași limbă și origine, locuind ca minoritate pe teritoriul unui alt stat. (< fr. nationalité, germ. Nationalität)

NAȚIONALITATE ~ăți 1) Comunitate de oameni cu limbă și cultură comună, care s-a constituit istoricește pe un teritoriu dat. 2) Apartenență a unei persoane la o anumită națiune. [G.-D. naționalității; Sil. -ți-o-] /<fr. nationalité, germ. Nationalität

naționalitate f. 1. ceeace constitue caracterul definitiv al unei națiuni; 2. origina celui ce face parte dintr’o națiune.

* naționalitáte f. (d. național). Totalitatea caracterelor care disting o națiune, caracteru național. Supușie, calitatea de a face parte din cetățeniĭ unuĭ stat: Mulți Jidanĭ n’au nicĭ o naționalitate. Națiune, popor: naționalitățile din Austro-Ungaria în ainte de 1918.

lez-naționalitate sf [At: XENOPOL, I. R. XIV, 16 / E: lez- + naționalitate cf fr lèse-nation] (Îvr; îs) Crimă de ~ Ofensă adusă naționalității.

naționalitate (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalității; pl. naționalități

naționalitate (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalității; pl. naționalități

naționalitate s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. naționalității; pl. naționalități

Sovietul Naționalităților

NAȚIONALITATE s. v. cetățenie, supușenie.

naționalitate s. v. CETĂȚENIE. SUPUȘENIE.

NAȚIONALITATE CONLOCUITOARE s. etnici (pl.), minoritate națională.

NAȚIONALITATE CONLOCUITOARE s. minoritate națională.