NERUȘINARE s. f. Lipsă de rușine; p. ext. comportare, afirmație, faptă lipsită de bună-cuviință; necuviință, impertinență, neobrăzare. – Pref. ne- + rușinare.

nerușinare sf [At: C. CANTACUZINO, ap. CM. I, 49 / Pl: ~nări / E: ne- + rușinare] 1 Lipsă de rușine Si: impertinență, insolență, neobrăzare (1) (îvr) nestidință (1). 2 (Pex) Comportare, afirmație, faptă etc. lipsită de bună-cuviință Si: impertinență, insolență, neobrăzare (2), (îvr) nestidință (2).

NERUȘINARE s. f. Lipsă de rușine; p. ext. comportare, afirmație, faptă lipsită de bună-cuviință; necuviință, impertinență, neobrăzare. – Ne- + rușinare.

NERUȘINARE s. f. Lipsă de rușine; (concretizat) faptă lipsită de bună-cuviință; impertinență, necuviință. Sfînta mare nerușinare [titlu]. G. M. ZAMFIRESCU.

NERUȘINARE f. 1) Lipsă de rușine; neobrăzare; nesimțire. 2) Lipsă de bună-cuviință; necuviință; insolență; impertinență. 3) Faptă sau vorbă de om nerușinat; neobrăzare. /ne + rușinare

nerușinare f. lipsă de rușine.

nerușináre f. Lipsă de rușine.

nerușinare s. f., g.-d. art. nerușinării

nerușinare s. f., g.-d. art. nerușinării

nerușinare s. f., g.-d. art. nerușinării

NERUȘINARE s. 1. v. obrăznicie. 2. v. obscenitate.

NERUȘINARE s. 1. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.) 2. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (A comis un act de ~.)