obuz² sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ovuz, (înv) ~ă sf / S și: ~us / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr obus] (Mil) 1 Proiectil de artilerie Si: bombă, (înv) bumbara, cumbara. 2 (Reg; îf ovuz) Tun.

obuz¹ sn [At: M. COSTIN, ap. GÎDEI / V: (rar) oboz / Pl: ~uri / E: pn oboz, rs обоз] 1 (Înv) Tabără militară închisă încercuită de care, pentru a fi mai bine apărată. 2 (Înv) Corp de oaste Si: oștire. 3 (Mol; pan) Fiecare dintre cele două alaiuri, al mirelui și al miresei, care se formează la o nuntă.

OBUZ, obuze, s. n. Proiectil, în general de formă cilindrică și ogivală, conținînd o încărcătură de exploziv (uneori substanțe incendiare sau toxice etc.) și care este aruncat spre obiectiv cu ajutorul unui obuzier sau tun; ghiulea. Gura obuzelor țărînă mușcă. BENIUC, V. 76. Au rămas... pogoane întregi de pămînt nelucrat, sterp de 18 ani, răscolit de obuze, așa cum au explodat. SAHIA, N. 17.

OBUZ s.n. Proiectil de fontă sau de oțel de formă cilindrică, a cărui explozie poate fi reglată. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. obus].

OBUZ s. n. proiectil de artilerie. (< fr. obus)

OBUZ ~e n. înv. Proiectil de artilerie. /<fr. obus

obuz n. projectil găunos și explozibil de formă cilindrică.

obuz n. corp de armată (NECULCE), arhaism conservat într’o orație de nuntă: când s’or lovi obuzurile, atunci s’or alege vitejiile POP. [Pol. OBOZ, lagăr].

2) *obúz n., pl. e (fr. obus, d. germ. haubitze, vechĭ haubnitze, d. ceh. houtnice. V. hubiță). Ghĭulea cilindrică rătunzită la un capăt încărcată cu gloanțe saŭ făcută să se sfărîme pin exploziune și cu care se încărcaŭ în ainte obuzierele, ĭar azĭ tunurile obișnuite.

1) obúz n., pl. urĭ (pol. rut. obóz). Vechĭ. Tabără de războĭ. Corp de armată (saŭ și „armată”).

oboz sn vz obuz¹

obuză sf vz obuz²

ovuz sn vz obuz²

obuz s. n., pl. obuze

obuz s. n., pl. obuze

obuz s. n., pl. obuze

OBUZ s. (MIL.) (înv.) cumbara.

OBUZ s. (MIL.) (înv.) cumbara.

obuz (obuzuri), s. n. – 1. Campament, tabără. – 2. Forță militară, armată. Pol., rut. oboz (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. obuznic, s. m. (înv., sergent major de garnizoană).

obuz (obuze), s. n. – Proiectil de artilerie. Fr. obus. – Der. obuzier, s. n. (gură de foc de artilerie), din fr. obusier.

obuz, obuzuri, s.n. (înv.) armată, armie.