OCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruși, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți ] – Ocnă + suf. -iță.

ocniță¹ sf [At: GORJAN, H. II, 49/16 / A și: ocniță / Pl: ~țe, ~ți / E: ocnă + -iță] (Pop) 1 Adâncitură în pereții caselor țărănești, în formă de fereastră oarbă, în care se păstrează diferite obiecte de uz casnic Si: cotlon, firidă. 2 Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3 Adâncitură sub cuptorul vetrelor țărănești. 4 (Reg) Gură a podului. 5 (Reg) Deschizătură în acoperișul șurii, pe unde se depozitează nutrețul. 6 (Mol) Schelet alcătuit din bârne sau din scânduri sprijinite pe țăruși, pe care se așează cerealele pentru a fi uscate. 7-8 (Înv) Ocnă (7, 10). 9 (Pex) Închisoare. 10 Gaură mare în pământ Si: hrubă. 11 (Reg) Casă mare. 12 (Reg) Vas pentru ținut sare Si: solniță.

OCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți] – Ocnă + suf. -iță.

OCNIȚĂ, ocnițe, s. f. 1. (Popular) Adîncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. Iaca, laptele l-am pus în pahar, în ocnița sobei, să steie călduț. SADOVEANU, P. S. 183. Noi scoteam mițele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam și le șmotream dinaintea lui, de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. ♦ Firidă mică făcută în partea exterioară a zidului unei clădiri, al unei biserici etc., pentru a constitui un element decorativ. 2. Groapă adîncă; hrubă. Stoicea dădu fuga la adăpost într-o ocniță ivită sub deal. GALACTION, O. I 49. Pogorîră întîi pe moartă pe un grătar în acea ocniță foarte adîncă, care erea întocmai ca o ocnă. GORJAN, H. II 49. 3. Spațiu liber, loc gol care se lasă din loc în loc într-o șură etc. pentru a ușura pătrunderea aerului (ca să se usuce plantele). Dacă ovăzul e făcut snopi, se alcătuiește tot în șură cu ocniță. PAMFILE, A. R. 147. Păpușoii....se cosesc după culegere, iar ca să se usuce, se pun pe ocnițe. id. ib. 225.- Pl. și: ocniți (GORJAN, H. IV 111, ȘEZ. XVIII 202).

OCNIȚĂ ~e f. 1) Adâncitură, special făcută în pereții caselor țărănești, care servește ca loc de păstrare a obiectelor de uz casnic; cotlon; cotruță. 2) înv. Cavitate arcuită în partea de sus, făcută în peretele unei construcții, care servește ca element ornamental; firidă. 3) Adâncitură sub cuptor unde se pune ceva la încălzit. /ocnă + suf. ~iță

ocniță f. firidă la sobele țărănești: căscase gura cât ocnița PANN. [Slav. OKNO, fereastră din OKO, ochiu (cf. ochiu de fereastră, geam)].

ócniță f., pl. (vsl. oknica d. oko, ochĭ, geam). Vechĭ. Azĭ nord. Firidă.

ocniță (pop.) s. f., g.-d. art. ocniței; pl. ocnițe

ocniță (pop.) s. f., g.-d. art. ocniței; pl. ocnițe

ocniță s. f., g.-d. art. ocniței; pl. ocnițe

OCNIȚĂ s. v. solniță.

OCNIȚĂ s. v. nișă.

OCNIȚĂ s. adîncitură, cotlon, firidă, intrînd, nișă, scobitură, (înv.) sfiridă. (Vasul era pus într-o ~.)

ocniță s. v. SOLNIȚĂ.

GURA OCNIȚEI, com. în jud., Dâmbovița pe Ialomița; 7.218 loc. (1995). Expl. de petrol și sare. Termocentrală. Izv. minerale. Bisericile Sf. Paraschiva (1809) și Adormirea Maicii Domnului (1886-1891), în satele Gura Ocniței și Adânca.

OCNIȚA 1. Com. în jud. Dâmbovița, situată într-o mică depresiune, în Subcarpații Ialomiței, pe râul Slănic (afluent la Ialomiței); 4.520 loc. (2003). Expl. de petrol. Biserica Sf. Nicolae (1852). 2. Localitate componentă a orașului Ocnele Mari (jud. Vâlcea), pe terit. căreia a fost descoperită (1964) un complex de așezări civile din epoca La Téne, aflate în jurul unor înălțimi fortificate cu terase, palisade și turnuri de apărare (sec. 1 î. Hr.-sec. 1 d. Hr.). În una dintre așezări aiu fost găsite mai multe fragmente ceramice, cu inscripții în alfabetul latin. Complexul de la O. a fost identificat cu centrul tribal al geto-dacilor, Buridava.