OSTREȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț.

ostreț sn [At: BARONZI, L. 94 / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: bg острец] (Reg; mpl) 1-2 (Par sau) șipcă din care se construiesc garduri. 3 (Pex) Împrejmuire din ostrețe (1). 4-5 (Stâlp de) lemn utilizat la construirea pereților casei. 6 Împletitură de nuiele sau de trestie, așezată în apele râurilor sau ale bălților pentru pescuit sau pentru închiderea și păstrarea peștilor.

OSTREȚ, ostrețe, s. n. Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț.

OSTREȚ, ostrețe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Șipcă din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier, zăbrea. Dezbîrnase la o cușcă două ostrețe, prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. Săream și eu peste un gărduț de ostrețe. SADOVEANU, N. F. 32. Flori mîndre și bogate rîdeau printre ostrețe. ANGHEL, PR. 138. ♦ Gard, îngrăditură de pari, de șipci, de zăbrele etc.; grilaj, balustradă, pălimar. Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur’ prin ostrețe. EMINESCU, O. I 152. [Casele] au început... a se îngrădi cu ostrețe de lemn sau de fier, dărîmînd gios zăplazurile și zidurile acele tari care le da un aer de cetăți. ALECSANDRI, C. 97. 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă, de-a curmezișul unui rîu sau al unei bălți, spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă, pentru închiderea și păstrarea peștilor vii.

OSTREȚ, ostrețe, s.n. Șipcă folosită la facerea gardurilor; îngrăditură de șipci, de zăbrele sau de pari; gard.

OSTREȚ ~e n. 1) Vergea dintr-un gard. 2) Gard din vergele. 3) Gard de nuiele sau de trestie care se așază de-a curmezișul unei ape pentru a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor. /<bulg. ostreț

ostréț n., pl. e (vsl. *ostrĭcĭ, d. ostrŭ, ascuțit; bg. ostrec, tăiș; sîrb. ostrica și oštrica, ascuțiș, vîrf. Par, parmac, stîlp: casă de ostrețe. Stachet, gratie de lemn: gard de ostrețe. Leasă, îngrăditură de ținut viŭ peștele prins (obișnuit și la pl.): daĭ cu plasa la ostreț (Zanf. Miriță, 16). Pl. Coaste de vită tăĭată. Coclețiĭ ițelor. V. parcan, zăbrea, juvelnic.

ostreț (pop.) s. n., pl. ostrețe

ostreț (pop.) s. n., pl. ostrețe

ostreț s. n., pl. ostrețe

OSTREȚ s. (PESCUIT) (pop.) coteț, horeț, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.

OSTREȚ s. v. cocleț, gratie, leasă, leaț, șipcă, zăbrea.

OSTREȚ s. (PESCUIT) (pop.) coteț, horeț, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.

ostreț s. v. COCLEȚ. GRATIE. LEASĂ. LEAȚ. ȘIPCĂ. ZĂBREA.

ostreț (ostrețe), s. n. – 1. Par, țăruș, leaț. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins pește într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreață. Sl. ostru „cu vîrf ascuțit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eț, cf. bg. ostrec „tăiș, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”.