pantă¹ sf [At: I. IONESCU, M. 324 / Pl: ~te / E: fr pente] 1 Porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versanții unor forme de relief Si: clină, coastă, muchie, povârniș, (îrg) piază, (reg) piezișea. 2-3 (Îljv) În ~ (Care este) înclinat. 4 (Îe) A cădea (sau a aluneca) pe (o) ~ A se lăsa antrenat de..., în... 5 (Îae) A se îndrepta către... 6 (Gmt) Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan, cu o dreaptă orizontală sau cu un plan orizontal. 7 (Gmt) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. 8 (Teh) Înclinare față de orizontală.

PANTĂ¹, pante, s. f. 1. Înclinare a unui teren; porțiune de. teren cu suprafață înclinată; povîrniș, coastă, pripor. Vuind subțire motorul trase mașina pe pantă în sus. DUMITRIU, N. 264. Grupuri de oameni urcă din sat panta pieptișe, care îi aduce deasupra colinei. BOGZA, C. O. 214. Pe pantele malului... îndrăznea să dea colțul ierbii. C. PETRESCU, Î. II 159. Facerea drenajului se reduce la săpatul șanțurilor, dîndu-le o pantă de scurgere. I. IONESCU, M. 324. ◊ Loc. adj. și adv. În pantă = înclinat, povîrnit, pieziș. Bică a ieșit după ce amorțiseși căscînd ochii la toate vitrinele de pe strada în pantă. PAS, Z. I 262. 2. Unghiul ascuțit, format de o dreaptă sau de un plan cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare. 3. Porțiune dintr-o șosea sau dintr-o linie de cale ferată cu o înclinație aproximativ constantă, cuprinsă între două puncte diferite dintre care al doilea, considerat în sensul creșterii kilometrajului, are cota mai mică.

PANTĂ s.f. 1. Înclinare, coastă, povîrniș al unui teren, al unei suprafețe; porțiune din traseul unei șosele pe care vehiculele circulă coborînd. 2. (Mat.) Unghi format de o dreaptă cu o orizontală sau cu un plan orizontal; tangentă trigonometrică la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atîrna].

PANTĂ s. f. 1. înclinare, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. ♦ ~a unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr. pente)

PANTĂ ~e f. 1) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; povârniș; coastă; versant. ◊ A aluneca (sau a cădea) pe o ~ a se lăsa atras. 2) fig. Tendință spre viața ușoară și spre rău. 3) mat. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangentă trigonometrică a acestui unghi. /<fr. pante

pantă f. povârniș, clina unui munte (= fr. pente).

*pántă f., pl. e (fr. pente, d. pendre, a atîrna, ca vente, d. vendre, a vinde). Povîrniș, plan înclinat, plaĭ. V. versant.

pantă s. f., g.-d. art. pantei; pl. pante

pantă s. f., g.-d. art. pantei; pl. pante

pantă s. f., pl. pante

PANTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povârghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povârnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)

PANTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborîș, costișă, muchie, povîrniș, pripor, repeziș, scoborîș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povîrghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povîrnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)

pantă (pante), s. f. – Clină, coastă. Fr. pente.

PANTĂ. Subst. Pantă, versant, coastă, costișă, costie (reg.), grindiș, clină (pop.), corhană, țurană (reg.), povîrniș, prăvăliș (pop.), răsturniș (reg.), repeziș, repeguș, pripor, țipiș (reg.), tihăraie (pop.), tihârie (pop.); suiș, urcuș; rampă; coborîș; derdeluș, săniuș. Urcare, urcat, suire, suit. Vb. A urca (a sui) o pantă; a se cățăra; a coborî o pantă. Adv. În pantă; în urcuș. V. coborîre, ridicătură de teren, urcare.

INDICATOR DE PANTĂ instrument care indică înclinarea unei aeronave față de un plan orizontal. Indicatoarele de pantă pot fi cu pendul sau cu lichid. Se utilizează indicatorul de pantă longitudinală, care indică unghiul de urcare sau de coborâre a aeronavei, și transversală, care indică înclinarea laterală a avionului. Sin. clinometru sau înclinometru.

PANTĂ DE COBORÂRE/URCARE, unghiul format de o aeronavă în zbor cu orizontala în cazul luării sau pierderii înălțimii de zbor.

PÁNTĂ (< fr.) s. f. 1. Unghi ascuțit sau unghi diedru format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă ori cu un plan orizontal. ◊ Panta unei drepte = tangenta geometrică a unghiului făcut de dreaptă cu axa absciselor. 2. Porțiune a suprafețelor topografice care face cu planul orizontal un unghi ascuțit, constituind versanții diverselor forme de relief. După unghiul de înclinare se deosebesc: p. line (sub 3°), p. slab înclinate (între 3 și 6°), p. accentuat-înclinate (între 6 și 15°), p. repezi (între 15 și 25°), p. foarte repezi (între 25 și 40°) și p. abrupte (peste 40°). Sin. coastă (2), povârniș. ◊ Loc. În pantă = înclinat, pieziș, abrupt. ♦ Porțiune de cale al cărei plan face un unghi cu planul orizontal.