persecutare sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~tări / E: persecuta] 1 Urmărire perseverentă a cuiva pentru a-i pricinui un rău Si: asuprire, persecuție (1). 2 Provocare cuiva de neajunsuri, nedreptăți Si: asuprire, persecuție (2). 3 Urmărire cu perseverență a cuiva, deranjându-l Si: asuprire, persecuție (3), prigoană. 4-5 (Apreciere sau) recompensare a muncii sau calităților cuiva mai puțin decât pe ale altcuiva de valoare egală sau mai mică Si: asuprire, persecuție (4-5).

PERSECUTARE, persecutări, s. f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; prigonire, persecuție.

PERSECUTARE s.f. Acțiunea de a persecuta și rezultatul ei; persecuție. [< persecuta].

persecutare s. f., g.-d. art. persecutării; pl. persecutări

persecutare s. f., g.-d. art. persecutării; pl. persecutări

persecutare s. f., g.-d. art. persecutării; pl. persecutări

PERSECUTARE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strâmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. v. oprimare.

PERSECUTARE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)