poc⁴ sn [At: ALR II/I, MN 18, 6932/310 / Pl: ~uri / E: cf pocumpăr] 1 (Reg) Favorit pe obraz. 2 (Pex) Muscă.

poc³ s [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 153 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Nuia.

poc² sn [At: PĂCALĂ, M. R. 265 / V: ~ă sf paucă sf / Pl: ~uri / E: mg pók] (Trs) Boală la cai care constă din umflături foarte dure la picioare.

poc¹ i [At: DRĂGHICI, R. 74/5 / V: ~a, (reg) poac / E: fo] (Are; îcr alte interjecții) Cuvânt care redă un: 1 Zgomot înfundat produs de lovirea cu sau de un obiect tare. 2 Zgomot produs de o izbitură (puternică). 3 Zgomot produs de descărcarea unei arme de foc. 4 Zgomot produs de ceva care cade cu putere. 5 Zgomot produs de ceva care plesnește sau crapă. 6 Zgomot produs de bătăile repetate la ușă.

POC interj. Onomatopee care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de o descărcătură de armă, de ceva ce plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. V. boc, trosc, pleosc. Ajung în pădure, opresc carul; poc! poc! trosc! se aude în toate părțile și cînd cel dintîi copac a căzut la pămînt... s-aruncă asupră-i și-l urcă în car. SEVASTOS, N. 82. Sloboade pușca și face poc! RETEGANUL, P. III 14. Nici una, nici două, poc cu maiul în capul tîlharului. ȘEZ. III 23.

POC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de lovirea a două obiecte tari, de o împușcătură etc.). /Onomat.

poc! int. exprimă sgomotul ce face un corp când lovește pe altul sau când crapă: poc! cu măciuca. [Onomatopee].

poc, interj. care arată sunetu cĭocanuluĭ de fer care lovește în metal, huĭetu uneĭ pocniturĭ de pușcă, a uneĭ loviturĭ în capu cuĭva ș. a. V. pac, boc, cĭoc, pleosc, trosc.

paucă² sf vz poc²

poac i vz poc¹

poca i vz poc¹

pocă¹ sf vz poc²

țoc-în-poc si [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / V: țoc-un-poc (S și: țocunpoc), țocumpoc, țoac-în-poac, țac-în-pac, țeac-un-pac (S și: țeacunpac) / E: ger (mit) Sack und Pack, mg cakompakk] 1 (Reg; Îlav) Cu ~ Cu toate lucrurile pe care le are cineva. 2 (Pex; îal) Cu totul. 3 (Arg; îe) A fi agățat cu ~ A fi prins asupra faptului.

poc interj.

POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)

POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)

poc interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură sau de un trosnet. Creație expresivă, cf. boc, cioc, toc. – Der. pocni (var. pocăi, pocăni, megl. pucănés), vb. (a plesni, a trosni; a face explozie; a lovi), cu suf. expresiv -ni, ca boc(ă)ni, cioc(ă)ni, tocăni (după Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 269; Byhan 327 și Tiktin, din sl. poknati „a se rupe”, cf. slov. pôkniti, sb., rut. puknuti, rus. puknutĭ; dar legătura pare întîmplătoare); pocneală, s. f. (plesnire, trosnet); pocnet, s. n. (explozie, detonare; trosnire); pocnit, s. n. (trosnet, pîrîit); pocnitoare, s. f. (șfichi; petardă); pocănitoare, s. f. (un fel de morișcă); pocănea, s. f. (titirez, hădărău la moară); pocnitură, s. f. (lovitură).

poc³, pocuri, s.n. (reg.) favorit (pe obraz).

poc², pocuri, s.n. (reg.) nuia.

poc¹, pocuri, s.n. (reg.) boală a cailor manifestată prin umflături la picioare.

poc, pocuri, (poac), s.n. – (reg.) Pachet, colet; paclă. – Din germ. Pack „pachet”, it. pacco „pachet”, magh. pakk (MDA).