pribegie sf [At: N. TEST. (1648), 191^v/14 / V: (reg) ~băgie / Pl: ~gii / E: pribeag + -iu] 1 Părăsire a locului natal, a țării pentru a se stabili într-un loc străin Si: (asr) pribegire (1). 2 (Pex) Viață dusă într-un loc străin Si: (asr) pribegire (2). 3 Timp cât cineva trăiește în loc străin Si: (asr) pribegire (3). 4-5 Stare a pribeagului (1, 3) Si: (asr) pribegire (4-5).

PRIBEGIE, pribegii, s. f. 1. Rătăcire din loc în loc; vagabondare. Anii pribegiei lui Eminescu n-au fost mulți, dar au fost plini. SADOVEANU, O. VI 471. Poate că-mi era scris în pribegia mea fără de țintă să mă întîlnesc cu felurite dihănii. HOGAȘ, M. N. 95. Tocmai istorisea părinților lui tot ce pățise în pribegia lui. ISPIRESCU, L. 331. ◊ Fig. Se duc vîrtej ca gîndul plecat în pribegie. ALECSANDRI, P. III 288. 2. Părăsirea locului natal, stabilirea între străini; traiul între străini. V. exil, băjenie. Exilat, Bălcescu a urmat din pribegie lupta sa neînduplecată. SADOVEANU, E. 50. După ani de pribegie, Teofil se-ntoarse-n sfîrșit în țară. ANGHEL-IOSIF, C. L. 13. Femeile cîntau patria depărtată și durerea pribegiei. RUSSO, O. 31. Numai biata ciocîrlie, Aia-mi cîntă-n pribegie... Pribegia cui e bună? La feciorul fără mumă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198.

PRIBEGIE ~i f. Stare a celui pribeag. /pribeag + suf. ~ie

pribegie f. exil: amintiri din pribegie.

pribegíe f. (d. pribeag). Starea celuĭ pribeag, acțiunea de a pribegi: cînd eram în pribegie. V. fugă, exil.

pribăgie sf vz pribegie

pribegie s. f., art. pribegia, g.-d. art. pribegiei; pl. pribegii, art. pribegiile (desp. -gi-i-)

pribegie s. f., art. pribegia, g.-d. art. pribegiei; pl. pribegii, art. pribegiile

pribegie s. f., art. pribegia, g.-d. art. pribegiei; pl. pribegii, art. pribegiile

PRIBEGIE s. 1. v. hoinăreală. 2. v. refugiu. 3. v. exil. 4. v. emigrare.

PRIBEGIE s. 1. hoinăreală, pribegire, vagabondaj, vagabondare. (O ~ din loc in loc.) 2. fugă, refugiu, (înv.) băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. (~ populației din calea năvălitorilor.) 3. (JUR.) exil, exilare, surghiun, surghiunire, (astăzi rar) proscriere, proscripție, (înv.) străinătate, surghiunie, surgunlîc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~.) 4. (JUR.) emigrare, emigrație, expatriere, (înv.) înstrăinare. (~ unui militant politic.)

pribegie, pribegii, (pribejie), s.f. – Haiducie: „După cum mi-ai cântat mie, / S-am parte de pribejie” (Bilțiu, 2006: 132). – Din pribeag + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).