PRĂPASTIE, prăpăstii, s. f. Povârniș înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă; hău, abis, genune. ◊ Expr. A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în prăpastie = a cauza (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge. A fi (sau a se afla) pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-o situație extrem de critică. A spune (sau a vorbi) prăpăstii = a) a spune lucruri care înspăimântă; b) a spune lucruri lipsite de rațiune, prostii, bazaconii. ♦ Fig. Nenorocire, dezastru; primejdie mare. ♦ (Înv. și pop.) Noian de ape; adâncul apelor. [Pl. și: prăpastii] – Din sl. propastĩ.

prăpastie sf [At: PSALT, 325 / V: (îrg) prep~, (înv) ~te, ~aște, prepaste, propaste, prop~, (reg) ~tă / Pl: ~ii și ~păstii / E: slv пропасть] 1 Povârniș înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă, privit dinspre extremitatea sa superioară Si: abis, genune, hău, (îrg) prăpăstenie, (înv) precipițiu, (îvr) prăpădere, (reg) prăval. 2 (Îe) A fi (sau a se afla, a ajunge etc.) pe (ori la) marginea ~i A se afla într-o situație extrem de critică. 3 (Îe) A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în ~ A pricinui cuiva mari neajunsuri. 4 (Îae) A distruge. 5 (Fig; îe) A spune (sau a vorbi) prăpăstii A spune lucruri care înspăimântă. 6 (Fig; îae) A spune lucruri lipsite de rațiune. 7 (Îvr; îf prăpaște) Iad. 8 (Îvp) Adânc al unei ape. 9 (Îvp) Noian de ape. 10 (Fig) Nenorocire. 11 (Fig) Primejdie mare.

PRĂPASTIE, prăpăstii, s. f. Povârniș înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă; hău, abis, genune. ◊ Expr. A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în prăpastie = a pricinui (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge. A fi (sau a se afla) pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-o situație extrem de critică. A spune (sau a vorbi) prăpăstii = a) a spune lucruri care înspăimântă; b) a spune lucruri lipsite de rațiune, prostii, bazaconii. ♦ Fig. Nenorocire, dezastru; primejdie mare. ♦ (Înv. și pop.) Noian de ape; adâncul apelor. [Pl. și: prăpastii] – Din sl. propastĩ.

PRĂPASTIE, prăpăstii și prăpastii, s. f. Loc gol, rîpă mare și adîncă între munți, mărginită de pereți abrupți. Muntele cu cale șerpuită și cu punți de piatră peste prăpăstii se chema Stînișoară. SADOVEANU, B. 175. În jos, se deschideau pe dreapta și pe stînga, spre fundul pămîntului, două prăpăstii cu adîncimi fioroase. HOGAȘ, M. N. 161. Ș-o să trecem văi adînci, Cu prăpăstii și cu stînci, Munți înalți și brazi umbroși. TEODORESCU, P. P. 172. Fig. După 1848 și mai ales după 1859, deosebirea crește, se face o prăpastie și se diferențiază cu încetul cele două curente. IBRĂILEANU, SP. CR. 129. Dan rămase pe deplin convins că între el și Ana e o prăpastie, un gol imens pe care cu nimic nu-l mai poate astupa. VLAHUȚĂ, O. A. III 190. ◊ Expr. A fi pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-un moment critic, gata de-a cădea într-o nenorocire. Am fost din cauza ei pe marginea prăpastiei. GANE, N. III 80. A spune (sau a vorbi) prăpăstii = a) a spune lucruri care înspăimîntă. Tocmai tu, un mucos ca tine, o să izbutească? N-auzi tu ce prăpăstii spun frații tăi? ISPIRESCU, L. 82; b) a spune bazaconii, lucruri lipsite de rațiune, de logică. Ioane, nu ne face de ocară. Cum vorbești așa prăpăstii? EFTIMIU, Î. 18. – Noian de ape, adîncul apelor. Citea pe «Paul și Virginia»... Și cum se cutremură cînd prăpastia mării înghite și coperă sub valuri atîta dragoste ș-atîtea visuri. VLAHUȚĂ, O. A. 139.

PRĂPASTIE ~ăstii f. Râpă foarte adâncă cu maluri priporoase; hău; genune; abis. ◊ A fi pe (sau la) marginea ~astiei a se afla într-o situație foarte critică; a fi în fața unei primejdii mari. A spune (sau a vorbi) ~ăstii a) a spune prostii sau minciuni gogonate; b) a spune lucruri înfricoșătoare. [G.-D. prăpastiei; Sil. -ti-e] /<sl. propasti

prăpastie f. 1. groapă adâncă; 2. pl. lucruri nemai auzite: nauzi ce prăpăstii spun frații tăi? ISP. [Slav. PROPASTĬ].

prăpástie f. (vsl. propastĭ, rus. própastĭ. V. prăpădesc). Abis, precipițiŭ, loc foarte adînc în care poțĭ cădea: prăpăstiile Carpaților. Pl. Fig. Iron. Enormitățĭ, bazaconiĭ, prostiĭ saŭ mincĭunĭ colosale: ce prăpăstiĭ spune acela? – Vechĭ prăpáste și propáste, pl. ăștĭ.

prăpastă sf vz prăpastie

prăpaste sf vz prăpastie

prăpaște sf vz prăpastie

prepaste sf vz prăpastie

prepastie sf vz prăpastie

propaste sf vz prăpastie

propastie sf vz prăpastie

propáste, V. prăpastie.

prăpastie (desp. -ti-e) s. f., art. prăpastia (desp. -ti-a), g.-d. art. prăpastiei; pl. prăpăstii, art. prăpăstiile (desp. -ti-i-)

prăpastie (-ti-e) s. f., art. prăpastia (-ti-a), g.-d. art. prăpastiei; pl. prăpăstii, art. prăpăstiile (-ti-i-)

prăpastie s. f. (sil. -ti-e), art. prăpastia (sil. -ti-a), g.-d. art. prăpastiei; pl. prăpăstii, art. prăpăstiile (sil. -ti-i-)

prăpastie, pl. prăpăstii

PRĂPASTIE s. abis, adânc, (rar) noian, (livr.) genune, hău, (înv. și reg.) prăpăstenie, (prin Mold. și Olt.) prăval, (prin Transilv.) risipitură, (prin Maram. și Transilv.) stană, (înv.) beznă, fărăfund, precipițiu, tău. (A căzut în ~.)

PRĂPASTIE s. abis, adînc, (rar) noian, (livr.) genune, hău, (înv. și reg.) prăpăstenie, (prin Mold. și Olt.) prăval, (prin Transilv.) risipitură, (prin Maram. și Transilv.) stană, (înv.) beznă, fărăfund, precipițiu, tău. (A căzut în ~.)

prăpastie (-ăstii), s. f. – 1. Hău, abis, genune. – 2. Gol, imensitate. – 3. Prostie, fleac. – Sl. (rus.) propastĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 211), cf. prăpădi. – Der. prăpăstui, vb. (a rostogoli; refl., a se năpusti; refl., a se tulbura); prăpădere, s. f. (înv., prăpastie), creație personală a lui Dosoftei; prepestenie, s. f. (Olt., prăpastie; dezastru).

ABYSSUS ABYSSUM INVOCAT (lat.) prăpastia cere prăpastie – Psalmii 43, 8. În sens uzual: o greșeală atrage după sine o altă greșeală.

Prăpastia lui Pascal – În anul 1654, Blaise Pascal a suferit un accident. În apropierea podului Neuilly, caii de la trăsura sa s-au speriat și au pornit într-o goană nebună. Celebrul scriitor și om de știință francez era să-și piardă viața. De atunci și pînă în clipa sfîrșitului (1662) a fost fără încetare chinuit de spaima că în preajma lui se deschide o prăpastie care-l va înghiți. În medicină sînt cunoscute aceste forme de obsesii, care pot căpăta uneori un caracter anormal. Ele provoacă o anxietate foarte persistentă care în unele cazuri nu cedează nici atunci cînd dispare cauza declanșării ei. Pascal a fost cuprins de o asemenea nevroză, o stare de psihastenie și, deși gînditor cu o minte atît de clară, de lucidă, n-a izbutit totuși prin raționament și voință să se vindece de această maladie. „Prăpastia lui Pascal” semnifică deci un pericol închipuit, o obsesie. LIT.

a spune prăpăstii expr. 1. a spune lucruri care înspăimântă. 2. a spune lucruri lipsite de rațiune / prostii / bazaconii.

a vorbi prăpăstii expr. a spune prostii.