reședință sf [At: ASACHI, S. L. II, 85 / V: (înv) rese~, (reg) reșiden~ / Pl: ~țe, (rar) ~nți / E: fr résidence, lat residentia după ședință] 1 Sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale Si: rezidență (1). 2 Localitate sau casă în care o persoană particulară își are domiciliul stabil Si: rezidență (2). 3 (Îla) De ~ Care servește drept sediu unei autorități sau unei persoane oficiale. 4 (Îal; d. orașe) În care se află sediul organelor supreme ale puterii de stat sau organele de conducere ale unei unități teritorial-administrative Si: (îvr) rezidențial. 5 Locul în care locuiește cineva temporar.

REȘEDINȚĂ, reședințe, s. f. Sediul unei autorități sau al unei persoane oficiale (mai rar particulare); localitate sau clădire în care se află acest sediu. Tîrgușorul, reședință de vară a unei familii de conți. REBREANU, I. 67. La cîțiva kilometri mai sus... era o gară mare, lîngă o reședință de plasă. BASSARABESCU, S. N. 87. ◊ Loc. adj. De reședință = care servește drept sediu unei autorități sau (mai rar) unei persoane. Mai ales iarna, cînd se duceau... la Galați, unde aveau casa lor de reședință. SADOVEANU, P. M. 143. De dimineață orașul de reședință... e foarte animat. CARAGIALE, O. I 301.

REȘEDINȚĂ s.f. Sediu, loc unde este instalată o autoritate sau o persoană oficială; localitate, clădire unde se află acest sediu. [Cf. fr. résidence, it. residenza].

REȘEDINȚĂ s. f. sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale; localitate, clădire unde se află acest sediu; rezidență. ◊ locul în care locuiește temporar cineva. (după fr. résidence)

REȘEDINȚĂ ~e f. 1) Sediu al unei autorități sau al unei persoane oficiale; rezidență. 2) Clădire sau localitate unde se află acest sediu; rezidență. /<fr. résidence

reședință f. V. rezidență.

*reședínță, V. rezidență.

resedință sf vz reședință

reșidență sf vz reședință

casă-reședință s. f. Casă în care locuiește sau a locuit o personalitate ◊ „La 3 km sud de Râmnicu Vâlcea se află complexul muzeistic Magheru. Aici se poate vizita casa-reședință a generalului Magheru.” R.l. 1 IX 77 p. 5 (din casă + reședință)

*rezidénță f., pl. e (lat. residentia, fr. résidence. V. prezidență). Sediŭ, locuință obișnuită: Bucureștiĭ sînt rezidența puterilor publice în România. Oraș principal, capitală, centru în care rezidă un suveran, un senior. – Fals reședință, că nu există verbu a reședea cum există a ședea față de ședință.

reședință s. f., g.-d. art. reședinței; pl. reședințe

reședință s. f., g.-d. art. reședinței; pl. reședințe

reședință s. f. ședință

reședință

reședință, -țe.

rezidență s. f., g.-d. art. rezidenței; pl. rezidențe

REȘEDINȚĂ s. 1. sediu, (astăzi rar) rezidență, (înv.) sălaș, ședere, șezământ, (rusism înv.) stoliță. (~ guvernului.) 2. v. capitală.

REȘEDINȚĂ s. sediu, (astăzi rar) rezidență, (înv.) sălaș, ședere, șezămînt, (rusism înv.) stoliță. (~ guvernului.)