REZISTENȚĂ, rezistențe, s. f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului și menținerea pozițiilor proprii. ♦ Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în țările ocupate de trupele germane, italiene și japoneze, precum și în state cu regim fascist. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. ◊ Rezistența materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. 4. Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.

rezistență sf [At: (a. 1848) CR 29¹/57 / V: (înv) ~ție, ~tintă / S și: resi~ / Pl: ~țe / E: fr résistance, it resistenza] 1 (D. obiecte, substanțe etc.) Nemodificare sub influența unor factori externi Si: durabilitate (1), persistență, viabilitate (îvr) rezistare (1). 2 (D. persoane) împotrivire (la cineva sau la ceva). 3 (D. ființe; udp „la”) Suportare a oboselii, foamei, durerii etc. Si: rezistare (3). 4 (D. organisme vii) Supraviețuire în condiții nefavorabile Si: rezistare (4). 5 (D. idei, afirmații etc.) Susținere prin temeinicie Si: rezistare (5). 6 Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. 7 (Îs) ~ța materialelor Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. 8 (Rar) Forță. 9 Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. 10 Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și lungimea lui. 11 (Teh) Rezistor. 12 (Mil) Respingere a atacurilor inamicului și menținere pe pozițiile proprii. 13 Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al doilea război mondial în țările ocupate de fasciști.

REZISTENȚĂ, rezistențe, s. f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului și menținerea pozițiilor proprii. ♦ Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al doilea război mondial în țările ocupate de fasciști. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. ◊ Rezistența materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. 4. Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.

REZISTENȚĂ, rezistențe, s. f. I. Acțiunea de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. A opune rezistență. ▭ Orice rezistență va fi imediat reprimată cu forța armată. REBREANU, R. II 228. I-am sili [pe țărani]... la o grozavă rezistență înlăuntrul țării. KOGĂLNICEANU, S. A. 183. ♦ Mișcare de patrioți care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1944, s-au opus cotropitorilor și politicii de colaborare cu aceștia. Rezistența franceză. II. Calitatea de a fi rezistent. 1. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc. ◊ Loc. adj. De rezistență = care te ajută să reziști (la foame, la lipsuri etc.). Îți făceam rost de cîteva mii de lei ca să ai un fond de rezistență. C. PETRESCU, C. V. 134. 2. Proprietatea unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. Rezistența fierului. ▭ Cu toată sensibilitatea foarte mare a celulei nervoase față de substanțele toxice, ea prezintă o mare rezistență. MARINESCU, P. A. 57. ◊ Rezistența materialelor = studiul comportării corpurilor deformabile cînd se exercită asupra lor forțe din afară și al dimensionării acestora ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. Rezistența apei la înaintarea unei corăbii. Rezistență de frecare. 2. Forță pe care un conductor o opune trecerii curentului electric și care depinde de materialul din care e făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 4. Rezistor.

REZISTENȚĂ s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la acțiunea unui alt corp (care tinde să-l rupă). ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. ♦ Obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorită abuzului de antibiotice. 2. Forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boală, la o oboseală etc. II. (Fig.) Împotrivire, opoziție. ♦ Piedică, obstacol, greutate. ♦ Mișcare a patrioților care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1945, au luptat împotriva politicii de colaborare cu aceștia. [Cf. fr. résistance, it. resistenza].

REZISTENȚĂ s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă. ♦ ă materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare. ◊ forță care se opune efectului unei alte forțe. 2. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice. 3. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc. II. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedică, obstacol, greutate. ◊ mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. résistance)

rezistență s. f. (pol.) Împotrivire la un regim totalitar ◊ „Elisabeta Rizea [este o] figură de lumină a rezistenței românești.” R.lit. 29/93 p. 9 (din it. resistenza; cf. fr. résistence; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

REZISTENȚĂ ~e f. 1) v. A REZISTA. 2) Caracter rezistent; durabilitate; trăinicie. ~a materialelor. 3) Forță de opunere; împotrivire. 4) Element de circuit care prezintă o anumită rezistență electrică și este folosit în construcția reostatelor, a aparatelor de încălzire electrică și în electrotehnică; rezistor. [G.-D. rezistenței] /<fr. résistence, it. resistenza

rezistență f. 1. calitatea unui corp ce rezistă la acțiunea altuia: o stofă bună trebue s’aibă rezistență; 2. apărare îndărătnică la un atac; 3. opozițiune la voința altuia.

*rezisténță f., pl. e (fr. résistance, cu suf. -ență după lat. V. subsistență). Calitatea de a rezista: rezistența materiiĭ. Tărie contra osteneliĭ, contra foameĭ: rezistența soldaților. Îndărătnicie, opunere, refuz de a te supune: a asculta fără rezistență. A opune rezistență, a rezista. V. opor.

rezistenție sf vz rezistență

rezistință sf vz rezistență

rezistență s. f., g.-d. art. rezistenței; pl. rezistențe

rezistență s. f., g.-d. art. rezistenței; pl. rezistențe

rezistență s. f., g.-d. art. rezistenței; pl. rezistențe

REZISTENȚĂ s. 1. v. împotrivire. 2. v. durabilitate. 3. v. tărie. 4. (FIZ.) rezistență specifică v. rezistivitate. 5. (FIZ.) rezistor. (~ electrică.) 6. v. viabilitate.

REZISTENȚĂ s. 1. împotrivire, opoziție, opunere, (inv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A întîmpinat o dîrză ~.) 2. durabilitate, soliditate, tărie, trăinicie, (înv. și reg.) statornicie, (înv.) nestrămutare. (~ unui material.) 3. duritate, soliditate, tărie, tenacitate. (~ unui metal.) 4. (FIZ.) rezistor. (~ electrică.) 5. durabilitate, trăinicie, viabilitate. (~ unei opere.)

Rezistență ≠ irezistență, nerezistență

REZISTENȚĂ LA ÎNAINTARE, forță care acționează asupra unui corp aflat în mișcare relativă față de aerul atmosferic, în sens opus deplasării, proporțională cu densitatea aerului, cu pătratul vitezei relative a corpului, cu suprafața caracteristică de referință a acestuia și cu coeficientul de rezistență la înaintare care depinde de forma corpului și orientarea sa față de direcția de zbor ale aeronavelor pe măsură ce viteza lor crește. Rezistența aerodinamică contribuie la reducerea vitezei de coborâre în vederea aterizării unei aeronave sau a unei părți recuperate a acesteia.

FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ A MIȘCĂRILOR DE REZISTENȚĂ (Federația Internațională a Rezistenților), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Viena, creată în 1951, unind organizații ale foștilor luptători din mișcarea de rezistență împotriva nazismului.

REZISTENȚA, denumire a mișcării populare antifasciste de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) în țările ocupate de trupele germane, italiene și japoneze, precum și în state cu regim fascist. R. s-a manifestat, în funcție de condițiile concrete din fiecare țară, prin greve și sabotaje, neîndeplinirea ordinelor ocupanților, difuzarea presei ilegale și propagandă antifascistă, ajungând până la lupta de partizani, la constituirea în armate populare și la insurecția armată. După război, participanții la R. s-au unit în Federația Internațională a Luptătorilor din Rezistență, a victimelor și a deținuților fascismului (FIR).