rușinos, ~oasă [At: ANON. CAR. / Pl: ~oși, ~oase / E: rușine¹ + -os] 1-2 av, a (Într-un mod) care aduce rușine, dezonorează Si: blamabil, reprobabil, (înv) rușinător (1), ocarnic (1), (îpp) ocărâtor. 3-4 sfa (Bot; Mol) Rușinea (26-27)-fetei (Daucus carota și daucus silvestris).

RUȘINOS, -OASĂ, rușinoși, -oase, adj. 1. (Despre persoane) Care se rușinează ușor; sfios, timid, pudic. Cînd au văzut că ești rușinos, [fetele] găseau o plăcere să-și facă semne și să te necăjească. PAS, Z. I 266. Eu îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cucoanelor ca să nu le rușinez. Știi cum e Veta mea... rușinoasă. CARAGIALE, O. I 46. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiet prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. CREANGĂ, A. 2. ◊ Fig. De-a lungul drumului nu e casă, nici sat; la dreapta și la stînga se zăresc în depărtare cîteva colibe, rușinoase – s-ar crede – d-a se arăta. RUSSO, O. 144. ◊ (Adverbial) Ea-l asculta pe copilaș uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș Mai nu vrea, mai se lasă. EMINESCU, O. I 175. 2. Care constituie o rușine, care aduce rușine, dezonorează; blamabil, reprobabil. Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă! CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adverbial) Să abuzeze de sentimentele femeii iubite pentru a dobîndi avantagii i se părea atît de rușinos, că se făcu deodată palid. REBREANU, R. I 22.

RUȘINOS ~oasă (~oși, ~oase) și substantival 1) Care are rușine; care se rușinează; sfios; timid. * ~ ca o fată mare foarte rușinos. 2) Care aduce rușine; care rușinează. Faptă ~oasă. /rușine + suf. ~os

rușinos a. 1. care face rușine: fapte rușinoase; 2. plin de rușine, sfios: rușinos ca o fată mare.

rușinós, -oásă adj. (d. rușine). Care simte rușine: om rușinos. Care aduce rușine, dezonorant: fapte rușinoase.

NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) = Lucrurile firești nu sînt rușinoase.

rușinos adj. m., pl. rușinoși; f. rușinoasă, pl. rușinoase

rușinos adj. m., pl. rușinoși; f. rușinoasă, pl. rușinoase

rușinos adj. m., pl. rușinoși; f. sg. rușinoasă, pl. rușinoase

RUȘINOS adj. 1. v. timid. 2. v. decent. 3. v. ticălos. 4. v. condamnabil. 5. v. scandalos. 6. v. compromițător. 7. v. înjositor.

RUȘINOS adj. 1. sfiicios, sfios, timid, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pîșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!) 2. decent, pudic, sfios. (Cu gesturi ~.) 3. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Trebuie condamnat pentru actul său ~.) 4. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, urît, vinovat, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărîtor, rușinător. (O comportare ~.) 5. scandalos. (O atitudine ~.) 6. compromițător, degradant, dezonorant, infamant, înjositor, nedemn, (livr.) difamant, (rar) degradator, (înv.) necinstitor, pierzător. (O faptă ~.) 7. degradant, dezonorant, înjositor, umilitor. (O situație ~.)

Rușinos ≠ dezghețat

HONESTA MORS TURPI VITA POTIOR (lat.) o moarte demnă este de preferat unei vieți rușinoase – Tacit, „Agricola”, 33.

NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) lucrurile firești nu sunt rușinoase – Principiu al Școlii cinice.

Naturalia non sunt turpia (lat. „Lucrurile naturale nu sînt rușinoase”) – Un principiu al școlii cinice a filozofilor antici (vezi explicația la: „Butoiul lui Diogene”). La început, expresia avea următorul înțeles: ceea ce de la natură vine, nu e faptă de rușine. După un timp însă, acest sens natural a fost... denaturat de scriitori de scandal, care au luat vechea maximă filozolică drept paravan, pentru a-și acoperi lubricele lor producții. Și astfel, porniri josnice, instincte primare, sub scuza că sînt „naturalia”, au fost decretate „non turpia”, ba chiar foarte cuviincioase! FIL.