sfios, ~oasă [At: FM (1838) 11/1 / V: (înv) sios / Pl: ~oși, ~oase / E: sfii + -os] 1-2 av, a (Într-un mod) care este lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine și de îngâmfare în modul de a se comporta Si: rușinos, sfielnic (1-2), (rar) sfiicios (1-2), (înv) sfieț (1-2), (reg) obraznic (1), obrăzat (1). 3 a (Fig) Lipsit de intensitate Si: sfielnic (3), (rar) sfiicios (3), (înv) sfieț (3). 4 sm Persoană care este lipsită de îndrăzneală, de încredere în sine și de îngâmfare în modul de a se comporta Si: rușinos, sfielnic (4), (rar) sfiicios (4), (înv) sfieț (4), (reg) obraznic, obrăzat. 5 a (D. manifesări ale oamenilor) Care exprimă lipsă de îndrăzneală, de încredere și de îngâmfare în modul de a se comporta Si: sfielnic (5), (rar) sfieț (5), sfiicios (5).

SFIOS, -OASĂ, sfioși, -oase, adj. (Despre persoane) Lipsit de îndrăzneală, rezervat, rușinos; sfiicios. O fetiță de patru ani, cu ochii mari și trăsăturile drepte... se ascunsese sfioasă după gard. V. ROM. octombrie 1953, 108. El e frumos și tinerel, dar e sfios Cînd e cu fete, Iar ele rîd și rîd șirete Și pe furiș privesc la el. COȘBUC, P. I 87. El zice și-aleargă spre fata sfioasă Cu chip purpurat. BOLINTINEANU, O. 84. ◊ Fig. Și fluturii sînt mai sfioși, Cînd zboară-n zări albastre. GOGA, P. 13. Speriat, dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. Florile mici și sfioase nu-și mai îndreptau ochii lor albaștri și limpezi... spre vechiul și credinciosul lor amant. HOGAȘ, M. N. 96. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă timiditate, nesiguranță, teamă. Toma avea ceva sfios în el, ca de fată. CAMIL PETRESCU, O. I 60. [Tînărul] înaintează spre mine, cu pași sfioși. SAHIA, U.R.S.S. 82. Ceea ce mă mîhnea puțin erau șoaptele sfioase ale colegilor mei. DELAVRANCEA, H. T. 176. ◊ Fig. Și-n liniștea asfințitului, fîlfîire sfioasă de vînt trecu prin ramuri. SADOVEANU, O. I 316. ◊ (Adverbial) Am început a vorbi... sfios, cu înconjururi. SADOVEANU, E. 122. (Fig.) Cine n-a văzut cum își rîdică fruntea, rar și sfios, o floare albastră sau roșie. HOGAȘ, M. N. 91.

SFIOS¹ adv. Cu sfială; fără îndrăzneală; timid. /a (se) sfii + suf. ~os

SFIOS² ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care se sfiește; lipsit de îndrăzneală; rușinos; timid. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care denotă lipsă de îndrăzneală; cuprins de jenă; timid; rușinos. Privire ~oasă. /a (se) sfii + suf. ~os

sfios a. plin de sfială: sfios ca o fată mare.

sfiós, -oásă adj. (d. a se sfii). Care se sfiește, timid. Respectuos.

sios, ~oasă a vz sfios

sfios adj. m., pl. sfioși; f. sfioasă, pl. sfioase

sfios adj. m., pl. sfioși; f. sfioasă, pl. sfioase

sfios adj. m., pl. sfioși; f. sg. sfioasă, pl. sfioase

SFIOS adj. 1. rușinos, sfiicios, timid, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!) 2. decent, pudic, rușinos. (Cu gesturi ~oase.)

SFIOS adj. 1. rușinos, sfiicios, timid, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!) 2. decent, pudic, rușinos. (Cu gesturi ~.)

Sfios ≠ dezghețat