13 definiții pentru răsuflare
din care- explicative (6)
- morfologice (3)
- relaționale (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RĂSUFLARE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla.
RĂSUFLARE, răsuflări, s. f. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei; respirație, răsuflet, răsuflu. ◊ Loc. adj. și adv. Fără răsuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. A-și da răsuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plămâni; suflu. ♦ Fig. Adiere ușoară. – V. răsufla.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răsuflare sf [At: MINEIUL, (1776), 5/18 / S și: res~, rezs~ / Pl: ~lări / E: răsufla] 1 Respirație (1). 2 (Îla) Fără ~ Mort. 3 (Îlav) Dintr-o (singură) ~ Dintr-o dată. 4 (Îe) A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) ~a A se strădui să nu respire sau să respire ușor fără zgomot. 5 (Îe) A i se curma (sau a i se tăia, a i se opri, a-i pieri etc. cuiva) ~a sau (a fi) cu ~a oprită, tăiată etc. A fi copleșit de o senzație sau de o emoție puternică. 6 (Înv; îe) A lua (sau a apuca) ~a A-și trage răsufletul. 7 Expirație (6). 8 (Ccr) Aer expirat din plămâni. 9 (Îe) A-și da ~a (de pe) urmă A muri. 10 (Fig) Adiere ușoară. 11 (Înv) Eliberare de sub apăsarea unei emoții, a unei griji etc. Si: ușurare. 12 Răgaz (2). 13 Tihnă. 14 (Rar) Răsuflătoare (4). 15 (Înv) Loc de eliberare a puroiului dintr-o rană, bubă. 16 (Pex) Erupție de bubulițe ce apare pe piele. 17 (Fig; înv) Destăinuire a sentimentelor.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RĂSUFLARE, răsuflări, s. f. 1. Acțiunea de a răsufla și rezultatul ei; respirație. Dar Eleonora, a cărei răsuflare nu se aude... poate că s-a sufocat în pernă? DUMITRIU, B. F. 150. Maria se lăsase în scaun și avea răsuflări scurte. SADOVEANU, O. IV 346. ◊ Loc. adj. Fără răsuflare = mort. Dacă dete... peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satîrul de la bucătărie, și-i tăie capetele. ISPIRESCU, L. 202. ◊ Loc. adv. Dintr-o răsuflare = dintr-o dată, repede, pe nerăsuflate. Dintr-o răsuflare spuneau cu ochii închiși cele șepte taine din catihisul cel mare. CREANGĂ, A. 84. ◊ Expr. A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpîni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau să respire ușor, fără zgomot. Mă tupilai în iarbă, îmi stăpînii răsuflarea și-mi ascuții auzul. HOGAȘ, DR. 256. Marta tresare și se ridică asemenea unei căprioare speriate, ascultă, oprindu-și răsuflarea. SLAVICI, N. I 102. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea, se zice cînd cineva este copleșit de o senzație sau de o emoție puternică. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. SADOVEANU, O. VIII 226. Eu mă iau pe a ei urmă, Cînd ajung cu ea alături, Răsuflarea-mi mi se curmă. EMINESCU, O. IV 235. A-și da răsuflarea = a muri. Calul său, lîngă dînsul, răsuflarea și-a și dat. NEGRUZZI, S. I 117. Trăgea să își dea răsuflarea cea mai de pre urmă. GORJAN, H. II 126. ♦ (Concretizat) Aerul expirat din plămîni. Trecînd pe lîngă ei, Rizea le simți răsuflarea grea de țuică. DUMITRIU, B. F. 158. Inima îmi bătea nebună în piept; îmi simțeam răsuflarea de foc. SADOVEANU, O. VI 214. Astfel gerul e de tare Cît îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare. ALECSANDRI, P. A. 185. ♦ Fig. Adiere. Cum ajung la pîrău, pe malul plin de flori sălbatice, fîlfîie spre mine ca o aripioară o răsuflare răcoroasă. SADOVEANU, O. VII 224. 2. (Rar) Deschizătură prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul; răsuflătoare. Peștera... Prin drumuri rătăcite, în loc necunoscut Își are răsuflarea. ALEXANDRESCU, M. 11.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RĂSUFLARE ~ări v. A RĂSUFLA și A SE RĂSUFLA. ◊ Fără ~ care nu mai răsuflă; mort. A-și da ~area a înceta din viață; a muri. Dintr-o ~ dintr-o dată; în grabă. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri, a i se tăia) cuiva ~area a i se întrerupe cuiva respirația din cauza unei emoții puternice. /v. a răsufla
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
răsuflare f. 1. suflarea respirațiunii, aer atras și respins de plămâni: dintr’o răsuflare; 2. exalațiune: răsuflarea unei peșteri; 3. boare.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răsufláre f. Acțiunea de a răsufla, respirațiune: mi s’a oprit răsuflarea de frică. Aeru mișcat de răsuflare: era așa de aproape, în cît îĭ simțeam răsuflarea. Dintr’o răsuflare, pe nerăsuflate, de dușcă: a bea un pahar dintr’o răsuflare.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
răsuflare (desp. -su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
răsuflare (-su-fla) s. f., g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
răsuflare s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. răsuflării; pl. răsuflări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RĂSUFLARE s. 1. v. respirație. 2. trezire. (~ unei băuturi.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂSUFLARE s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, răgaz, răsuflătoare, repaus, tihnă, ușurare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂSUFLARE s. 1. respirație, suflare, rar) respir, respirare, suflu, (pop.) răsuflet, răsuflu, (înv. și reg.) suflet, (înv.) duh, răsuflatură, spirit. (Abia își mai trage ~.) 2. trezire. (~ unei băuturi.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răsuflare s. v. ASTÎMPĂR. CALM. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. RĂGAZ. RĂSUFLĂTOARE. REPAUS. TIHNĂ. UȘURARE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: ră-su-fla-re
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
răsuflare, răsuflărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a (se) răsufla și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: respirație răsuflet răsuflu
- Dar Eleonora, a cărei răsuflare nu se aude... poate că s-a sufocat în pernă? DUMITRIU, B. F. 150. DLRLC
- Maria se lăsase în scaun și avea răsuflări scurte. SADOVEANU, O. IV 346. DLRLC
- 1.1. Aerul expirat din plămâni. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: suflu
- Trecînd pe lîngă ei, Rizea le simți răsuflarea grea de țuică. DUMITRIU, B. F. 158. DLRLC
- Inima îmi bătea nebună în piept; îmi simțeam răsuflarea de foc. SADOVEANU, O. VI 214. DLRLC
- Astfel gerul e de tare Cît îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare. ALECSANDRI, P. A. 185. DLRLC
-
- 1.2. Adiere ușoară. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: adiere
- Cum ajung la pîrău, pe malul plin de flori sălbatice, fîlfîie spre mine ca o aripioară o răsuflare răcoroasă. SADOVEANU, O. VII 224. DLRLC
-
- Fără răsuflare = mort. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: mort
- Dacă dete... peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satîrul de la bucătărie, și-i tăie capetele. ISPIRESCU, L. 202. DLRLC
-
- Dintr-o răsuflare = dintr-o dată. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: repede
- Dintr-o răsuflare spuneau cu ochii închiși cele șepte taine din catihisul cel mare. CREANGĂ, A. 84. DLRLC
-
- A-și ține (sau a-și opri, a-și stăpâni) răsuflarea = a se sili să nu respire sau a respira ușor, fără zgomot. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă tupilai în iarbă, îmi stăpînii răsuflarea și-mi ascuții auzul. HOGAȘ, DR. 256. DLRLC
- Marta tresare și se ridică asemenea unei căprioare speriate, ascultă, oprindu-și răsuflarea. SLAVICI, N. I 102. DLRLC
-
- A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) răsuflarea = se zice când cineva este copleșit, sugrumat de o emoție puternică, de spaimă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. SADOVEANU, O. VIII 226. DLRLC
- Eu mă iau pe a ei urmă, Cînd ajung cu ea alături, Răsuflarea-mi mi se curmă. EMINESCU, O. IV 235. DLRLC
-
- A-și da răsuflarea = muri. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: muri
- Calul său, lîngă dînsul, răsuflarea și-a și dat. NEGRUZZI, S. I 117. DLRLC
- Trăgea să își dea răsuflarea cea mai de pre urmă. GORJAN, H. II 126. DLRLC
-
-
- 2. Deschizătură prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul. DLRLCsinonime: răsuflătoare
- Peștera... Prin drumuri rătăcite, în loc necunoscut Își are răsuflarea. ALEXANDRESCU, M. 11. DLRLC
-
etimologie:
- răsufla DEX '98 DEX '09