SCHIMNICIE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicie s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

schimnicie sf [At: CONTA, O. F. 402 / V: ~ivn~ / Pl: ~ii / E: schimnic + -ie] 1 Stare, viață de schimnic (1) Si: (nob) schimnomonahie. 2 Loc unde trăiește un schimnic (1). 3 (Pan) Singurătate, izolare (totală) în care trăiește cineva. 4 (Pex; ccr) Loc singuratic, izolat (unde trăiește cineva).

SCHIMNICIE, schimnicii, s. f. (Rar) 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: schivnicie s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

SCHIMNICIE, schimnicii, s. f. 1. Viață, stare de schimnic; pustnicie. La Călugărie, Neagră schimnicie, Ea se apuca, Lemne d-aduna. TEODORESCU, P. P. 35. 2. Locuință a schimnicului. (Atestat în forma schivnicie) Intri... prin o portiță îngustă... în schivnicia părintelui Iovinadie. HOGAȘ, H. 49. – Variantă: schivnicie s. f.

SCHIMNICIE ~i f. 1) Viață de schimnic; sihăstrie; pustnicie. 2) Loc unde trăiește un schimnic. /schimnic + suf. ~ie

schimnicíe f. Viață de schimnic.

schivnicie sf vz schimnicie

!schimnicie/schivnicie (rar) s. f., art. schimnicia/ schivnicia, g.-d. art. schimniciei/schivniciei; pl. schimnicii/ schivnicii, art. schimniciile/schivniciile

schimnicie s. f., art. schimnicia, g.-d. art. schimniciei; pl. schimnicii, art. schimniciile

!schivnicie s. f., art. schivnicia, g.-d. art. schivniciei; pl. schivnicii, art. schivniciile (desp. -ci-i-)

SCHIMNICIE s. v. izolare, singurătate.

SCHIMNICIE s. 1. v. asceză. 2. v. schit.

schimnicie s. v. IZOLARE. SINGURĂTATE.

SCHIMNICIE s. 1. ascetism, asceză, pustnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (În vremea ~ lui.) 2. (concr.) schit, sihăstrie. (Au ajuns la ~.)