SIHĂSTRIE, (2) sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstrie, sehăstrie s. f.] – Din sl. sihastirija.

sihăstrie sf [At: VARLAAM, C. 152 / V: (îvr) săh~, seh~, sehâs~, (înv) sehas~, (îvr) isihăstrie, i~ / S și: (îvr) sychăstrie / Pl: ~ii / E: sihastru + -ie cf sl сихастириꙗ, ngr ἡσυχαστήριον] 1 Viață de sihastru Si: ascetism, asceză, pustnicie, schimnicie, (rar) schimnicit. 2 (Reg; îlv) A se duce în (ori, înv a se deda pre) ~ A se sihăstri (2). 3 Loc unde trăiește un sihastru Si: schimnicie, (rar) pustnicie. 4 Locuință a sihastrului Si: schimnicie, (rar) pustnicie. 5 (Reg; lpl; îf săhăstrie) Mănăstire. 6 (Îvr; îf săhăstrie) Ospiciu (3). 7 Loc retras, neumblat de oameni sau pe unde aceștia trec foarte rar Si: pustietate, singurătate, pustnicie. 8 Loc pustiu, lipsit de oameni sau de animale Si: pustietate, singurătate, pustnicie. 9 (Pex) Loc lipsit de zgomot, de agitație Si: pustietate, singurătate, pustnicie.

SIHĂSTRIE, sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a trăi ca sihastru; stare, viață de sihastru; fig. singurătate, pustietate. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru (1). [Var.: săhăstrie, sehăstrie s. f.] – Din sl. sihastirija.

SIHĂSTRIE, sihăstrii, s. f. 1. Faptul de a fi sihastru; viață, stare de sihastru (v. schimnicie, pustnicie); fig. singurătate, pustietate. Văzuse el că tot nu e nimic de lumea asta oarbă și d-aia se dusese în sihăstrie. ISPIRESCU, L. 189. 2. Loc, schit unde trăiește un sihastru. Hanul lui Gheorghiță stătea tihnit în singurătate, ca o sihăstrie. SADOVEANU, O. I 125. Codrii dimprejurul celor zece sihăstrii începură să cadă sub secure. GALACTION, O. I 254. M-aș retrage într-o sihăstrie... și n-aș mai vrea să știu de nimic. VLAHUȚĂ, O. A. 433. ◊ (Ironic) Din bătrînele case ale Zincăi Mamonoaia, cumpărate la mezat, el își făcuse, meremetisindu-le de-a-ntregul... o somptuoasă sihăstrie unde trăia pe picior mare. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Variante: săhăstrie (SADOVEANU, O. VII 210, ANGHEL-IOSIF, C. L. 17, ȘEZ. VIII 72), sehăstrie (NEGRUZZI, S. I 30) s. f.

SIHĂSTRIE ~i f. 1) Viață de sihastru; pustnicie; schimnicie. 2) Loc unde trăiește un sihastru. 3) fig. Loc pustiu; singurătate; pustietate. [G.-D. sihăstriei; Sil. -hăs-tri-e] /<sl. sihastirija, ngr. isyhastírion

sihăstrie f. 1. starea de sihastru; 2. locuință de sihastru: o sihăstrie din Ceahlău NEGR.

sihăstríe f. (vsl. sihastiriia, d. ngr. isyhastirion. V. isihie). Starea de sihastru: a trăi în sihăstrie. Locuință de sihastru: s’a dus la sihăstria luĭ. Loc singuratic și plăcut: aicĭ e curată sihăstrie. – În est și seh-, pop. săh- și sîh-. La Dos. și isihăstrie.

isihăstrie sf vz sihăstrie

săhăstrie sf vz sihăstrie

sehastrie sf vz sihăstrie

sehăstrie sf vz sihăstrie

sehâstrie sf vz sihăstrie

sihăstrie s. f., art. sihăstria, g.-d. art. sihăstriei; (locuri) pl. sihăstrii, art. sihăstriile (desp. -tri-i-)

sihăstrie s. f., art. sihăstria, g.-d. art. sihăstriei; (locuri) pl. sihăstrii, art. sihăstriile

sihăstrie s. f., art. sihăstria, g.-d. art. sihăstriei; (locuri) pl. sihăstrii, art. sihăstriile

sihăstrie, -triei gen. a.

SIHĂSTRIE s. v. izolare, pustietate, singurătate.

SIHĂSTRIE s. 1. v. asceză. 2. v. schit.

sihăstrie s. v. IZOLARE. PUSTIETATE. SINGURĂTATE.

SIHĂSTRIE s. 1. ascetism, asceză, pustnicie, schimnicie, (rar) schimnicit. (În vremea ~ lui.) 2. (concr.) schimnicie, schit. (Au ajuns la ~.)

SIHĂSTRIA, Mănăstirea ~ v. Vânători-Neamț.