SEMĂNA¹, semăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

semăna¹ vt [At: PSALT. HUR. 111^v/22 / V: (pop) sam~ (Pzi: samăn și samen), săm~, (îvr) ~mena, ~mâna / Pzi: 1 semăn și (pop) seamăn, (reg) seamen, 2 semeni și (reg) semini, seamini, 3 seamănă, 4 semănăm, 5 semănați, seamănă / E: ml seminare] 1 (Fșa; c. i. semințe) A pune sau a arunca în pământ (pregătit), pentru a face să încolțească, să se dezvolte și să rodească. 2 (C. i. terenuri agricole) A pune semințele necesare unei culturi Si: a însămânța, (pop) a pune, (reg) a sămânța. 3 (Pop; c. i. persoane) A arunca boabe de grâu, de orez, bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntă etc., însoțind gestul de o urare. 4 (Rar; pex) A planta. 5 (Îvr) A îngropa. 6 (Îvr; îf sămăna) A zămisli. 7 (Pan; de obicei la participiu) A arunca în toate părțile Si: a împrăștia, a presăra, a risipi. 8 (Rar; fig; c. i. idei, principii, teorii, metode etc.) A propaga. 9 (Rar; fig; c. i. învățături morale, concepții, doctrine etc. religioase, divinitatea etc.) A propovădui (1). 10 (Fig; c. i. stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc., împrejurări nefavorabile etc.) A împrăștia, provocând efecte negative, nenorociri, necazuri etc.

SEMĂNA¹, semăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

SEMĂNA¹, semăn, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică planta în discuție sau ogorul plantat) A pune sau a arunca (cu mîna sau cu mașini speciale) sămînța în pămîntul pregătit, pentru a face să încolțească și să rodească; a însămînța. Să-mi dați de semănat borceag, mei, lucernă chiar, orz, ovăz și puțin porumb. MIHALE, O. 83. Grădinarul îl învață cum... să semene flori. ISPIRESCU, L. 164. Cine seamănă vînt culege furtună sau semeni cenușă, iese pulbere sau cînd semeni spini nu poți s-aduni smochine (= rău faci, rău găsești). Răsare unde nu-l semeni, se spune despre acela care apare deodată într-un loc unde prezența lui nu e nici așteptată, nici dorită. ◊ Fig. Cît sînge aste locuri setoase înghițiră! Cîte oase războiul aici a semănat! ALEXANDRESCU, P. 39. ◊ Absol. Tot ară și seamănă, Și din gură blas temă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 377. (Expr.) Seamănă, dar nu răsare v. răsări. 2. Fig. A propaga idei dăunătoare, a răspîndi zvonuri false, a lăsa în urma sa un rău, o nenorocire. Apele vin mai mari ca niciodată, surprinzînd oamenii și semănînd în drumul lor prăpădul. BOGZA, C. O. 101. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii:... să ridicăm stavili, să semănăm zavistia și ura și să însuflăm lăcomia... prăzilor. RUSSO, O. 30.

A SEMĂNA¹ seamăn tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a însămânța. ~ grâu. ◊ Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecințele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu semințe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăștia uniform pe o suprafață. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare

semănà v. 1. a pune semânța în pământ ca să răsară și să producă fruct: seamănă grâu; 2. fig. a răspândi, a întinde: a semăna calea cu roze, a semăna vrajbă. [Lat. SEMINARE].

sămăna² v vz semăna²

sămăna¹ v vz semăna¹

semâna v vz semăna¹

semena v vz semăna¹

sămănà v. V. semăna.

2) seámăn v. tr. V. semăn 1.

1) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semâná v. tr.(lat. sémino, semináre, id.; it. seminare, pv. semnar, fr. semer, sp. sembrar, pg. semear. V. seminar). Pun sămînța în pâmînt ca să răsară: el seamănă grîŭ, tu semeni un cîmp. Fig. Răspîndesc: a semăna discordie. Fac din ainte: seamănă la tinereță ca să aĭ ce să culegĭ la bătrineță. V. plantez, însemînțez.

semăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. semăn, 2 sg. semeni, 3 seamănă; conj. prez. 1 sg. să semăn, 3 să semene; imper. 2 sg. afirm. seamănă

semăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. semăn, 2 sg. semeni, 3 seamănă; conj. prez. 3 să semene

semăna (a însămânța, a avea trăsături comune) vb., ind. prez. 1 sg. semăn, 3 sg. și pl. seamănă; conj. prez. 3 sg. și pl. semene

semăna (ind. prez. 1 sg. semăn, 3 sg. și pl. seamănă)

seamănă (v. semăna)

semăn (grâu, semăn cu mama), semeni 2, seamănă 3, semene 3 conj., semănător adj. v.

SEMĂNA vb. 1. (AGRIC.) a însămânța, (prin Mold. și Olt.) a sămânța. (Au ~ orzul.) 2. (AGRIC.) a pune. (Când ~ porumbul?) 3. v. răspândi.

SEMĂNA vb. v. difuza, împrăștia, îngropa, planta, populariza, propaga, propovădui, pune, răsădi, răspândi, sădi, transplanta.

semăna vb. v. DIFUZA. ÎMPRĂȘTIA. ÎNGROPA. PLANTA. POPULARIZA. PROPAGA. PROPOVĂDUI. PUNE. RĂSĂDI. RĂSPÎNDI. SĂDI. TRANSPLANTA.

SEMĂNA vb. 1. a însămînța, (prin Mold. și Olt.) a sămînța. (Au ~ orzul.) 2. a pune. (Cînd ~ porumbul?) 3. a împrăștia, a presăra, a răspîndi, (rar) a scutura. (~ flori în calea cuiva.)

semăna (-eamăn, -at), vb. – 1. A însămînța. – 2. A împrăștia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Pușcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear. – Der. semănat, s. n. (însămînțare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundență); semănător, s. m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s. f. (femeie care seamănă, mașină agricolă care seamănă); semănătură, s. f. (însămînțare, loc semănat). – Cf. sămînță.

Ut sementem feceris, ita metes (lat. „Cum vei semăna, așa vei culege”) – Cicero a fost marele furnizor de proverbe al antichității romane, așa cum după Renaștere au fost Shakespeare pentru Anglia, Molière și La Fontaine pentru Franța. Dictonul citat se găsește în De oratore (Despre orator – II, 65, 361). Tradus în numeroase limbi, a devenit proverb universal. Noi spunem: ceea ce vei semăna, aceea vei secera – adică cum vei munci, așa vei dobîndi. LIT.

a semăna vrajbă / zâzanie expr. a învrăjbi.