sfărâmat², ~ă a [At: (a. 1654) GCR I, 167/6 / V: (îvp) ~rm~, (înv) ~răm~, (reg) ~rmit / Pl: ~ați, ~e / E: sfărâma] 1 (Mai ales d. obiecte) Care a fost prefăcut (cu violență) în bucăți, în părți (foarte) mici, distrugându-se, dărâmându-se, împrăștiindu-se etc. Si: fărâmițat, risipit², strivit, zdrobit, (pop) fărâmat, zdrumicat, zobit, (reg) storât, zdrucit. 2 (Reg; d. boabele de pe știuletele de porumb) Dezghiocat² (3). 3 (Rar; fig; d. senzații, stări, sentimente sau d. însușiri, relații, obstacole etc.) Distrus (5). 4 (Fig; d. oameni) Copleșit (de durere). 5 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care a fost lovit puternic, provocându-i-se distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. Si: strivit, turtit, zdrobit, (pop) stropșit, zdrumicat, zobit, (îrg) storcit, strujit, (înv) răzbit, (reg) zdrobolit, zdrucinat. 6 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care a fost deformat prin apăsare, prin strângere etc., căpătând o formă plată și provocându-i-se modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: strivit, turtit, zdrobit, (pop) stropșit, zdrumicat, zobit, (îrg) storcit, strujit, (înv) răzbit, (reg) zdrobolit, zdrucinat. 7 (Asr; d. elemente de construcție) Dărâmat² (5). 8 (Rar; d. stânci sau d. forme de relief înalte) Prăbușit. 9 (Rar; d. trupe sau d. formații de luptă) Înfrânt. 10 (Rar; pex; d. trupe sau d. formații de luptă) Exterminat².

SFĂRÂMAT², -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmat, -ă adj.] – V. sfărâma.

SFARÂMAT², -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmat, -ă adj.] – V. sfărâma.

sfărămat, ~ă a vz sfărâmat²

sfărmat, ~ă a vz sfărâmat²

sfărmit, ~ă a vz sfărâmat²

SFĂRĂMAT², -Ă adj. v. sfărîmat².

SFĂRÎMAT², -Ă, sfărîmați, -te, adj. (Și în forma sfărmat) Zdrobit. La cuib venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul, Iar puii morți în drum. COȘBUC, P. I 278. Ih! ce mai pietre sfărmate, strigă băiatul, împiedicîndu-se de una. POPESCU, B. II 86. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. – Variante: sfărmat, -ă, sfărămat, -ă adj.

SFĂRMAT², -Ă adj. v. sfărîmat².

SFĂRÂMAT adj. 1. zdrobit, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. zdrobit, (pop.) spart. (O ceapă ~.) 3. zdrobit, (prin Ban.) mlecit. (Stânci ~.) 4. fărâmițat, mărunțit. (Un aliment ~ în gură.) 5. mărunțit, pisat, zdrobit, (reg.) pisăzat, (fam.) pisăgit. (Sare ~.) 6. fărâmat, zdrobit. (Cu capul ~.)

SFĂRÎMAT adj. 1. zdrobit, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. zdrobit, (pop.) spart. (O ceapă ~.) 3. zdrobit, (prin Ban.) mlecit. (Stînci ~.) 4. mărunțit. (Un material solid ~.) 5. mărunțit, pisat, zdrobit, (reg.) pisăzat, (fam.) pisăgit. (Sare ~.) 6. fărîmat, zdrobit. (Cu capul ~.)