spulberat, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~bur~ / Pl: ~ați, ~e / E: spulbera] 1 a (D. praf, zăpadă, frunze etc.) Care este ridicat în vârtej de vânt, de furtună etc. și dus departe Si: împrăștiat, risipit, (rar) spulberător. 2 a (D. locuri) De pe care zăpada a fost împrăștiată de vânt. 3-4 smf, a (Înv; fig; d. oameni) Zăpăcit. 5-6 smf, a (Înv; fig; d. oameni) Mânios. 7 a (Fig; d. stări, sentimente, relații, abstracte etc.) A cărei existență a fost oprită prin violență Si: desființat² (1), destrămat² (3), distrus (1), pierdut, risipit², sfărâmat², (pop) fărâmat² (2), isprăvit, (grî) afanisit (1). 8 a (Rar; d. vânt) Puternic. 9 a (Rar) Nimicit. 10 a (Îvr; d. ape) Ramificat. 11 a (Reg; d. oameni; csnp) Plin de bube.

SPULBERAT, -Ă, spulberați, -te, adj. 1. (Mai ales despre zăpadă) Risipit, împrăștiat de vînt; (despre locuri) de pe care zăpada a fost luată de vînt. Drumul e drept, dar cînd spulberat, cînd greu troienit. CAMIL PETRESCU, O. I 9. ♦ Fig. (Despre persoane) Zăpăcit, neserios, distrat. (Substantivat) În spulberatul de Alexandru nu avea nici o încredere. GANE, N. II 33. 2. (Rar, despre vînt) Care spulberă; violent, puternic. Un vînt mare spulberat Corabia a răsturnat. MARIAN, NU. 334. ♦ Fig. (Despre oameni) Furios, mînios. Se vede cum că n-a băut azi nimic, că e cam spulberat. SLAVICI, la TDRG.

SPULBERAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SPULBERA și A SE SPULBERA. 2) fig. (despre persoane) Care le face pe toate în grabă. /v. a (se) spulbera

spulberát și -átic, -ă adj. (d. a spulbera). Fig. Apucat, zevzec, neserios; stăĭ, măĭ spulberatule! V. fluturatic, sturlubatic, nebunatic, pălăvatic, ușuratic.

spulburat, ~ă a vz spulberat

SPULBERAT adj. 1. împrăștiat, risipit. (Frunze ~.) 2. viscolit. (Zăpadă ~.)

SPULBERAT adj. 1. împrăștiat, risipit. (Frunze ~.) 2. viscolit. (Zăpadă ~.)