SLUJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĭba.

slujbă sf [At: COD. VOR.² 10^v/8 / Pl: ~be / V: (reg) scl~, stl~, zl~ / E: vsl слоужьва] 1 Îndeletnicire de o oarecare durată și limitată la un anumit orar, pe care o desfășoară cineva ca angajat într-o instituție, întreprindere, la o persoană particulară etc. în schimbul unui salariu, al unei retribuții etc. Si: serviciu (1), funcție, post², (rar) sarcină, misiune, (îrg) tistie, tistuire, (înv) cin, huzmet, mansup, poslușanie, (reg) servit¹, breslă. 2 Îndatorire care revine cuiva care deține o slujbă (1). 3 Loc, domeniu etc. în care se desfășoară o slujbă (2). 4-5 (Îe) A fi (sau a se pune) în ~ba cuiva (sau a ceva) A fi sau a se pune la dispoziția cuiva (sau a ceva). 6 (Îae) A susține pe cineva (ori ceva) sau interesele cuiva. 7 (Îae) A fi în folosul cuiva sau a ceva. 8-9 (Înv; îe) (A fi cuiva) de ~ (A fi cuiva) de folos. 10 Treabă. 11 (Asr; cu determinări care precizează sensul) Serviciu militar. 12-13 Însărcinare (primită sau asumată). 14 (Înv; adesea construit cu „a face”) Serviciu (28). 15 (Adesea determinat prin „religioasă”, „bisericească”, „sfântă”, rar, „dumnezeiască”) Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și pentru sărbători religioase Si: ceremonie (1), oficiu, serviciu (35), slujire (14), slujit¹ (14). 16 (Reg; îs) ~ba mortului Pomană la înmormântări, la parastase etc. care constă în a împărți colaci, mâncăruri și, mai ales, băuturi sau apă Si: (îvp) paos. 17 (Reg; ccr) Ceea ce se dă de pomană la slujba mortului. 18 (Îvp) Dare (17).

SLUJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (Înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĩba.

SLUJBĂ, slujbe, s. f. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere (de stat sau particulară) și care este remunerată cu o sumă dinainte fixată; serviciu, funcție, post. Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. Desigur, îmi ziceam, trebuie să aibă o slujbă foarte bine plătită, căci îl vedeam întotdeauna elegant. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Tot aici ești, Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. Dar unde gîndeai să fiu, cînd asta mi-e slujba? CREANGĂ, P. 314. D-nu Răzvrătescu îi dat afară din slujbă. ALECSANDRI, T. 269. Cum! așa degrabă ne lași?... – Slujba o cere. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ (Urmat de determinări în genitiv arătînd unde sau la cine se servește) Domnul Bazgu, om vechi în slujba portului, fost sergent în marină, era știut că are inimă bună. BART, E. 290. Pînă acum ț-a fost mai greu, dar de-acum înainte tot așa are să-ți fie, pînă ce-i ieși din slujba spînului. CREANGĂ, P. 222. ◊ Loc. adj. De slujbă = în legătură cu slujba. Am o chestie de slujbă cu tine. DUMITRIU, N. 116. ◊ Expr. A fi, a se pune (sau a pune pe cineva) în slujba cuiva (sau a ceva) = a sta, a se pune (sau a pune pe cineva) la dispoziția, în serviciul unei persoane sau al unei idei, a servi (sau a pune să servească) interesele cuiva. Capitalismul se folosește de intelectuali pentru a pune știința și cultura în slujba sa. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2041. Vorbea... de eforturile oamenilor sovietici, puse în slujba patriei și a păcii. STANCU, U.R.S.S. 48. (Învechit) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. [Zîna] îi dete un săpun, un pieptene și o perie, ca să-i fie de slujbă. ISPIRESCU, L. 128. ♦ (Rar) Serviciu militar. Feciorul dascălului Andrei... face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. 2. (Astăzi rar) Însărcinare, sarcină, atribuție, misiune. Preamărite împărate! m-ai însărcinat cu o slujbă care abia am săvîrșit-o, fiindu-mi capul în joc. ISPIRESCU, L. 26. Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef. CARAGIALE, O. III 162. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă; deși este foarte cu anevoie de mers pînă acolo. CREANGĂ, P. 93. [Domnul] îl luă pe lîngă sine și îl întrebuință în multe slujbe însemnate. BĂLCESCU, O. I 183. ♦ (Învechit, în construcție cu verbul «a face») Serviciu făcut cuiva, îndatorire, favoare. Doresc mult de vei putea a le găsi și îmi vei face o mare slujbă. GHICA, A. 569. Dragă madam Franț, am să te rog să-mi faci o slujbă. ALECSANDRI, T. 299. ♦ Treabă, muncă, lucru. Neavînd altă slujbă, lucra neîncetat. DRĂGHICI, R. 154. 3. Serviciu religios. [Preotul] voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I 232. Copiii se întoarseră de la biserică, deși nu se isprăvise slujba, căci li se făcuse foame. ISPIRESCU, L. 271. ◊ (Însoțit de diverse precizări sau calificative) Era clopotul schitului, care vestea... ceasul slujbei de sară. HOGAȘ, M. N. 133. Să stea în genunchi la slujba sfințirii. CARAGIALE, O. III 90. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. De moarte să mă gătesc Și s-ascult slujba cea mare. ALECSANDRI, P. P. 90.

SLUJBĂ ~e f. 1) Muncă permanentă a unui salariat; serviciu. 2) Muncă în folosul sau în interesul cuiva sau a ceva. * A fi (sau a se pune) în ~a cuiva (sau a ceva) a sluji unei persoane sau unei cauze. 3) pop. Serviciu militar. 4) Serviciu religios. [G.-D. slujbei] /<sl. služiba

slujbă f. 1. funcțiune: l’a pus în slujbă; 2. serviciu: slujba armatei; 3. serviciu divin, liturghie: când se sfârși dumnezeiasca slujbă OD. [Slav. SLUJIBA, serviciu (profan sau religios)].

slújbă f., pl. e (vsl. služĭba, bg. rus. služba). Serviciŭ, muncă împlinită: am sfirșit slujba pe ziŭa de azĭ. Funcțiune: a umbla după (a intra în, a pune în) slujbă. Serviciŭ, ramură administrativă (Vechĭ): slujba oĭerituluĭ. Serviciŭ divin: cînd se face slujba la biserică. Fam. Slujba-ĭ slujbă, și drujba-ĭ drujbă, una-ĭ serviciu, alta prietenia. – Dim. -uliță, -ușoară, pl. e.

sclujbă sf vz slujbă

stlujbă sf vz slujbă

zlujbă sf vz slujbă

zlujbă s.f. v. slujbă.

slujbă s. f., g.-d. art. slujbei; pl. slujbe

slujbă s. f., g.-d. art. slujbei; pl. slujbe

slujbă s. f., g.-d. art. slujbei; pl. slujbe

slujbă

slujbă, -be.

SLUJBĂ s. v. bir, dare, impozit, însărcinare, misiune, sarcină, serviciu.

SLUJBĂ s. 1. funcție, post, serviciu, loc, plasament, (înv. și reg.) poslușanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breaslă, (înv.) cin, huzmet, mansup, (înv., în Transilv.) tistie, tisturie, (fig.) pâine. (Avea o ~ modestă.) 2. (BIS.) ceremonie, oficiu, serviciu. (~ divină.)

slujbă s. v. BIR. DARE. IMPOZIT. ÎNSĂRCINARE. MISIUNE. SARCINĂ. SERVICIU.

SLUJBĂ s. 1. funcție, post, serviciu, (înv. și reg.) poslușanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breasiă, (înv.) cin, huzmet, mansup, (înv., în Transiiv.) tistie, tisturie. (Avea o ~ modestă.) 2. (BIS.) ceremonie, oficiu, serviciu. (~ divină.)