opțiuni
  • info

13 definiții pentru smicura

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

smicura [At: (a. 1600) CUV. D. BĂTR. II, 149/8 / V: (înv) zm~, (reg) ~ri, m~ / Pzi: smicur / E: ml *exmiculare cf lat micŭla] 1 vt (Îrg) A sfărâma (1). 2 vt (Îrg; c. i. boabe de porumb) A dezghioca (3). 3 vt (Înv) A biciui. 4 vi (Reg) A tremura. 5 vi (Reg) A purta ceva repede înainte și înapoi. 6-7 vri (Mun; d. copii) A scânci.

SMICURA, smicur, vb. I. Tranz. A sfărîma în bucăți mici; a dumica, a frînge. (Atestat în forma smicuri) [Șandru] care, de alte dăți, Ar fi smicurit bucăți P-acel om cu-așa cuvinte, Tot rîdea ca scos din minte Și-n batjocură privea Lung la mine. COȘBUC, P. II 213. ♦ A biciui, a lovi. Porunci apoi dă craiul pe pag cu vergi să-l bată, Cu bici în patru plesne s-o smicure pe fată. COȘBUC, P. II 201. – Variantă: smicuri vb. IV.

smicurà v. a sdruncina. [Lat. *EXMICULARE (din MICULA, fărămă)].

smicuri v vz smicura

zmicura v vz smicura

zmicura vb. I. v. smicura.

SMICURI vb. IV v. smicura.

ZMICURA vb. (Mold., Criș.) A sfărîma, a zdrobi (în bătaie). A: O zmicurară cu cureale verzi. DOSOFTEI, VS, s. v. smicura. Fu bătut foarte tare, tot trupul zmicurînd. DOSOFTEI, VS, s. v. smicura. C: Căutați o căldare și zmicurați pietri și le băgați în căldare. C 1692, 532r. Etimologie: lat. *exmiculare. Cf. s t o r o h ă n i, ș u p i (2).

zmícur, a -á v. tr. (lat. *ex-miculo, -áre, d. micula, dim. d. mica, fărmătură). Trans. vest. Fărămițesc, fărîm, frămînt: a zmicura cașu (BSG. 1937, 96).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

smicur.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SMICURA vb. v. biciui, dezghioca, mărunți, pisa sfărâma, șfichiui, zdrobi.

smicura vb. v. BICIUI. DEZGHIOCA. MĂRUNȚI. PISA. SFĂRÎMA. ȘFICHIUI. ZDROBI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

SMICURA, smicur, vb. I. Tranz. 1. A culege boabele de pe un știulete de porumb; (despre păstăioase) a bate păstăile uscate pentru a separa boabele (de mazăre, etc.). 2. (Fig.) A călca în picioare. (din smîc1, în loc de smicula, ca și în zgribuli > zgriburi; sau din lat. exmicŭlāre < mica)

Intrare: smicura
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smicura
  • smicurare
  • smicurat
  • smicuratu‑
  • smicurând
  • smicurându‑
 singular plural
  • smicură
  • smicurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smicur
 (să)
  • smicur
  • smicuram
  • smicurai
  • smicurasem
a II-a (tu)
  • smicuri
 (să)
  • smicuri
  • smicurai
  • smicurași
  • smicuraseși
a III-a (el, ea)
  • smicură
 (să)
  • smicure
  • smicura
  • smicură
  • smicurase
plural I (noi)
  • smicurăm
 (să)
  • smicurăm
  • smicuram
  • smicurarăm
  • smicuraserăm
  • smicurasem
a II-a (voi)
  • smicurați
 (să)
  • smicurați
  • smicurați
  • smicurarăți
  • smicuraserăți
  • smicuraseți
a III-a (ei, ele)
  • smicură
 (să)
  • smicure
  • smicurau
  • smicurară
  • smicuraseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zmicura
  • zmicurare
  • zmicurat
  • zmicuratu‑
  • zmicurând
  • zmicurându‑
 singular plural
  • zmicură
  • zmicurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zmicur
 (să)
  • zmicur
  • zmicuram
  • zmicurai
  • zmicurasem
a II-a (tu)
  • zmicuri
 (să)
  • zmicuri
  • zmicurai
  • zmicurași
  • zmicuraseși
a III-a (el, ea)
  • zmicură
 (să)
  • zmicure
  • zmicura
  • zmicură
  • zmicurase
plural I (noi)
  • zmicurăm
 (să)
  • zmicurăm
  • zmicuram
  • zmicurarăm
  • zmicuraserăm
  • zmicurasem
a II-a (voi)
  • zmicurați
 (să)
  • zmicurați
  • zmicurați
  • zmicurarăți
  • zmicuraserăți
  • zmicuraseți
a III-a (ei, ele)
  • zmicură
 (să)
  • zmicure
  • zmicurau
  • zmicurară
  • zmicuraseră
verb (VT334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smicuri
  • smicurire
  • smicurit
  • smicuritu‑
  • smicurind
  • smicurindu‑
 singular plural
  • smicure
  • smicuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smicur
 (să)
  • smicur
  • smicuream
  • smicurii
  • smicurisem
a II-a (tu)
  • smicuri
 (să)
  • smicuri
  • smicureai
  • smicuriși
  • smicuriseși
a III-a (el, ea)
  • smicure
 (să)
  • smicure
  • smicurea
  • smicuri
  • smicurise
plural I (noi)
  • smicurim
 (să)
  • smicurim
  • smicuream
  • smicurirăm
  • smicuriserăm
  • smicurisem
a II-a (voi)
  • smicuriți
 (să)
  • smicuriți
  • smicureați
  • smicurirăți
  • smicuriserăți
  • smicuriseți
a III-a (ei, ele)
  • smicure
 (să)
  • smicure
  • smicureau
  • smicuriră
  • smicuriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

smicura, smicurverb

  • 1. A sfărâma în bucăți mici. DLRLC
    sinonime: dezghioca dumica frânge mărunți pisa sfărâma zdrobi
    • format_quote [Șandru] care, de alte dăți, Ar fi smicurit bucăți P-acel om cu-așa cuvinte, Tot rîdea ca scos din minte Și-n batjocură privea Lung la mine. COȘBUC, P. II 213. DLRLC
    • 1.1. Biciui, lovi, șfichiui. DLRLC
      sinonime: biciui lovi șfichiui
      • format_quote Porunci apoi dă craiul pe pag cu vergi să-l bată, Cu bici în patru plesne s-o smicure pe fată. COȘBUC, P. II 201. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.