zăpăcit, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~picit / Pl: ~iți, ~e / E: zăpăci] 1-2 smf, a (Om) care și-a pierdut (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: buimăcit, bezmetic (1), confuz (1), dezorientat (2), împrăștiat, năuc, năucit, tulburat², (pop) zăbăuc (1-2), (reg) buimatic, tehui², zabludnic, zăbun² (1-2), zăbunit (1-2), zuz (10), zărghit (3-4), zăticnit (1-2). 3 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă sau denotă zăpăceală (2). 4 a Intimidat. 5 smf Zănatic. 6-7 a (Fam) Zvăpăiat (1-2). 8 smf (Pex) Persoană ușuratică.

zăpăcit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) Care este tulburat la minte; buimăcit, năucit. Fata a umblat bolnavă și zăpăcită (SADOV.). 2 s.m., s.f. Persoană nesocotită, nebunatică, aiurită; (reg.) zăpăuc. E un zăpăcit și un desfrînat (CĂL.). ◊ (ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) A oprit pe zăpăcitul de tînăr să se arunce în apa înghețată a mării. 3 adj. Care este intimidat, fîstîcit. Fata i-a zîmbit... deloc zăpăcită (CA. PETR.). 4 adj. (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, denotă zăpăceală. Un soldat cu mișcări zăpăcite (SAHIA). • pl.-ți, -te. /v. zăpăci.

ZĂPĂCIT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. Tulburat, buimăcit, fîstîcit. Olimp Stavrat își mîngăia zăpăcit bărbuța, cu un surîs în care îngrijorarea se lupta cu cochetăria. REBREANU, R. II 55. Se învîrtea zăpăcită, frîngîndu-și mîinile Cu disperare. BART, E. 372. Atît era de zăpăcit, încît nici nu știa în care mînă să ție cuțitul și în care furculița. SLAVICI, O. I 106. ◊ (Adverbial) începe să se îmbrace zăpăcit și stîngaci. SEBASTIAN, T. 329. ◊ (Substantivat) Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. ISPIRESCU, L. 186. ♦ Neîntreg la minte; zvăpăiat, Zvînturat. (Substantivat) De unde nici căta la femei, s-a dat în dragoste cu o zăpăcită. ALECSANDRI, T. 1728.

ZĂPĂCIT, -Ă, zăpăciți, -te, adj. (Adesea substantivat) Buimăcit, năucit, tulburat; fîstîcit. ♦ Zvăpăiat, zvînturat. – V. zăpăci.

zăpăcit a. și m. turburat, foarte nedumerit.

zăpăcít, -ă adj. Dezordonat, zăpăuc, năuc, tehuĭ: un copil zăpăcit.

zăpicit, ~ă a vz zăpăcit

+zăpăcit adj. m., s. m., pl. zăpăciți; adj. f., s. f. zăpăcită, pl. zăpăcite

ZĂPĂCIT adj. 1. v. buimac. 2. v. amețit. 3. v. dezorientat. 4. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Nu știe cum să acționeze, e complet ~.) 5. v. tulburat. 6. v. fâstâcit. 7. v. smintit. 8. v. zburdalnic. 9. v. deranjat.

ZĂPĂCIT adj. 1. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tîmpit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.) 2. amețit, (fig.) beat, îmbătat. (~ de fericire.) 3. derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat, nedumerit, perplex, (livr.) deconcertat, (înv. și fam.) sastisit. (Om ~.) 4. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Nu știe cum să acționeze, e complet ~.) 5. tulburat. (Rămăsese ~ cînd a văzut-o.) 6. fîstîcit, intimidat, încurcat, (reg.) teșmenit, (Olt. și Munt.) rătutit. (Copilul a rămas ~.) 7. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 8. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 9. deranjat, răscolit, răvășit. (Are toate hîrtiile ~.)

Zăpăcit ≠ dezmeticit