statuie sf [At: MAIOR, IST. 221 / V: ~uă / Pl: ~ui, (înv) ~ / E: lat statua, fr statue] 1 Sculptură care reprezintă tridimensional imaginea unor ființe, a unor figuri alegorice etc. 2 (Fam; îe) A ridica (cuiva) (o) ~ A arăta recunoștință față de cineva. 3 (Fam; îae) A aduce cuiva laude exagerate. 4 (Fam; îe) Meriți (merită, meritați) (o) ~ Se spune, cu ironie, despre o persoană care merită o recompensă sau laude. 5 (Fam) Persoană (frumoasă, dar) lipsită de căldură sufletească. 6 (Reg; pcf) Statură (3).

STATUIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea unor ființe sau a unor figuri alegorice în piatră, marmură, lemn, bronz etc. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate, Inscripții pe plăci de-aur, statui în bronz turnate... MACEDONSKI, O. I 168. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice ale gladiatorilor romani. VLAHUȚĂ, O. A. II 165. Ar fi zis cineva că [Olga] este o statuie de marmură, ieșită din mînile lui Canava. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. (Familiar) Merită (o) statuie, se zice despre o persoană care merită o recompensă mare sau laude neprecupețite. (Ironic) A ridica (cuiva) o statuie = a-și arăta recunoștința față de cineva (aducîndu-i laude exagerate). – Variantă: (învechit) statuă, statue (HOGAȘ, M. N. 55, ODOBESCU, S. III 71, NEGRUZZI, S. I 160), s. f.

STATUIE s.f. Sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. [Pl. statui, gen. -iei, var. statuă s.f. / < fr. statue, it., lat. statua].

STATUIE s. f. sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. (< fr. statue, lat. statua)

STATUIE statui f. Sculptură care reprezintă în întregime un om sau o altă ființă (reală sau imaginară). ~ de bronz. ~ ecvestră. ◊ Ca o ~ a) neclintit; înmărmurit; b) rece; impasibil. A ridica cuiva o ~ a) a fi cuiva profund recunoscător; b) a preamări pe cineva în mod exagerat. [G.-D. statuii; Sil. -tu-ie] /<lat. statua, fr. statue

statuă sf vz statuie

STATUĂ s.f. v. statuie. [< it., lat. statua].

statuă f. 1. figură de plin relief ce reprezentă o ființă vie pe de-a întregul; 2. fig. om lipsit de acțiune și mișcare.

*státuă f., pl. e și ĭ (lat. státua d. statúere, a așeza). Figură de om saŭ de animal cĭoplită în marmură saŭ turnată din bronz (saŭ alt metal): státua călare a luĭ Ștefan cel Mare la Iașĭ. Fig. Persoană rece saŭ fără energie: acest om e o statuă. – Ob. statúĭe (după fr. statue), pl. uĭ.

statuie s. f., art. statuia, g.-d. art. statuii; pl. statui, art. statuile (desp. -tu-i-)

statuie s. f., art. statuia, g.-d. art. statuii; pl. statui, art. statuile (-tu-i-)

statuie s. f., art. statuia, g.-d. art. statuii; pl. statui, art. statuile (sil. -tu-i-)

statuie

statue, -tuea a., tui pl.

STATUIA LIBERTĂȚII, monument situat la întrarea în G. New York, pe ins. Liberty (Bedloe), reprezentând o femeie care ține în mână o torță, simbol al S.U.A. și orașului New York, realizată în 1886 de sculptorul francez Frédéric-Auguste Bartholdi (1834-1904) și dăruită de Franța guvernului american. Înălțime 40 m. Declarată monument național (23,5 ha) și inclusă (în 1984) în Patrimoniul cultural universal.

Ah! la belle statue! Oh! le beau piédestal! Les vertus sont à pied et le vice à cheval! (fr. "Ah! frumoasa statuie! Oh! frumosul piedestal! Virtuțile-s pe jos, iar viciul e pe cal!) Epigramă scrisă de un necunoscut pe soclul statuii regelui Ludovic XV al Franței, dezvelită la 2 iunie 1765 la Paris, în piața devenită Piața Revoluției și mai tîrziu Piața Concordiei. Aceste cuvinte sînt citate spre a arăta că în lumea regilor și a aristocrației viciul domină virtuțile. IST.