sticlă sf [At: CORESI, TETR. 53 / V: (îrg) stec~, (reg) steglă, șt~ / Pl: ~le / E: vsl стєкло] 1 Vas înalt, de obicei de formă cilindrică, cu gât îngust (și înalt) făcut din sticlă (14) (sau, pex, din alte materiale) care servește la păstrarea lichidelor Si: (liv) butelie (1), (reg) butelcă (1), glajă (2), șip⁴, uiagă. 2 Recipient de diferite forme făcut din sticlă (14). 3 (Reg; îcs) De-a lipitul ~lei în grindă Numele unui joc în care unul dintre participanți este păcălit, turnându-i-se o sticlă de apă în cap. 4 (Adesea udp „de” sau „cu”) Conținutul unei sticle (1). 5 Conținutul împreună cu vasul respectiv. 6 (Mol) Măsură de capacitate pentru lapte și produsele lui egală cu un litru. 7 (Șîs ~ de lampă) Obiect de sticlă (14) având partea inferioară de formă sferică și cea superioară de formă cilindrică, alungită, folosit pentru protejarea flăcării la lămpile cu petrol Si: cilindru (6), glob (2), (reg) țilindru. 8 Placă de sticlă (14) care închide cadrul ferestrelor, al unor uși, dulapuri etc. Si: geam (1). 9 Piesă optică transparentă, de obicei mărginită de două suprafețe curbate (sau de una sferică și una plană), care dă imaginea reală sau virtuală a unui obiect Si: lentilă. 10 Ochelari. 11 (Asr; lsg) Monoclu. 12 (Irn) Mărgele. 13 (Înv; lpl) Nume generic dat obiectelor din sticlă (14). 14 Substanță solidă, amorfă, transparentă, translucidă sau opacă, dură, cu un luciu particular, lipsită de flexibilitate, casantă, rău conducătoare de căldură și electricitate, formată dintr-un amestec de silicați ai metalelor alcaline, alcalino-pământoase, de plumb sau de alte metale și obținută prin topire. 15 (Îs) ~ solubilă Substanță obținută prin topirea unui amestec de silice și de hidroxid de sodiu, care în anumite condiții este solubilă în apă, dând o soluție vâscoasă. 16 (Îs) ~ de cuarț Substanță cu aspectul sticlei (14), obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la acizi, la variațiile de temperatură și transparentă pentru razele ultraviolete. 17 (Îs) ~ opacă Material sticlos cu proprietăți speciale în privința indicelui de refracție, de o mare omogenitate în compoziție, folosit la fabricarea lentilelor și a prismelor aparatelor optice. 18 (Îs) ~ organică Material plastic transparent, incasabil, din care se fac diferite obiecte rezistente la șocuri și la trepidații. 19 (Îs) ~ mecanică Rocă necristalizată provenită în urma răcirii bruște a lavei.

STICLĂ, (II) sticle, s. f. I. Substanță amorfă, dură la temperatura camerei, de obicei transparentă și incoloră, alcătuită dintr-un amestec de silicați de calciu și de sodiu (uneori și de alte metale), obținută prin topirea împreună a silicei, a carbonatului de calciu și a carbonatului de sodiu cu compuși ai metalelor respective. Merse... pînă la un munte de sticlă. RETEGANUL, P. V 37. Și mai merse ce mai merse, și ajunse la palaturile zmeoaicei. Aceste palaturi erau cu totul și cu totul de sticlă și strălucea, de la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 194. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ◊ (Metaforic) Vedeam aproape, înaintea morii, o sticlă întinsă de apă neclintită. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ (Adverbial) Aici după trei zile de uragan s-a așezat pe ger uscat și senin sticlă. CARAGIALE, O. VII 112. ♦ Sticlă de cuarț = substanță obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la variații de temperatură și transparentă la razele ultraviolete; se folosește la fabricarea lămpilor de cuarț. II. Obiect făcut din sticlă (I). 1. Vas, de obicei de formă cilindrică, înalt, cu gît îngust, servind pentru păstrarea lichidelor; butelie. Acum stați adunați lîngă vatră, Beți dintr-o singură sticlă țuica nu prea tare. BENIUC, V. 24. Drumurile și potecile erau pustii. Ferestrele crîșmelor degeaba arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. Aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Am deschis desagii mei și am scos... azimă, friptură, ceva plăcintă și o sticlă de vin. GALACTION, O. I 88. Trei mere lîngă o pălărie de pai și o sticlă de doctorii. C. PETRESCU, V. V. 90. ♦ Cantitatea de lichid conținută în vasul descris mai sus. După șase sticle de vinul cel vechi de zece ani, subprefectul nu mai cunoștea dacă a șaptea era tot acela. BUJOR, S. 118. 2. Placă subțire de sticlă (I) cu care se închide golul ferestrelor, al anumitor dulapuri etc.; geam. În vitrine elegante, sub sticle groase sînt expuse obiecte de aur – arta rară a antichității. STANCU, U.R.S.S. 121. Se înălță în vîrful picioarelor să privească înăuntru, prin fereastra cu geamurile turburi... Așa, cu fruntea lipită de sticlă, rămase privind îndelung. C. PETRESCU, S. 34. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I 84. 3. (De obicei determinat prin «de lampă») Glob de sticlă (I), cu gît lung, care protejează flacăra lămpii de petrol. Femeia puse sticla la lampă, o ridică sus și veni cu ea în mînă. DUMITRIU, N. 233. În rafturi... stăteau în picioare sticle de lampă. id. P. F. 48. Lampa fumega și ziarul se arsese în jurul gîtului sticlei. CAMIL PETRESCU, O. II 564. 4. (Uneori determinat prin «de ochelari») Lentilă pentru ochelari; p. ext. (la pl., depreciativ) ochelari. Nu știu cum mă întorc cu ochii înapoi, și pe cine gîndești că văz la masa de la spate?... Bagabontul, nene, cu sticlele în ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă. CARAGIALE, O, I 10. ♦ (Numai la sg., depreciativ) Monoclu. Odată vine în goana mare beiul în trăsură de la vînătoare. Stătea răsturnat pe perne, cu sticla-n ochi și cu cîinii lîngă el. DUMITRIU, B. F. 26. – Variantă: (Mold.) steclă (SADOVEANU, Î. A. 177) s. f.

STICLĂ ~e f. 1) la sing. Substanță solidă amorfă, cu luciu caracteristic, de obicei transparentă și incoloră, obținută prin topirea nisipului de cuarț, având diferite întrebuințări (la fabricarea geamurilor, veselei, obiectelor de artă etc.). 2) Obiect făcut din această substanță. ~ de geam. ~ de lampă. ~ de ochelari. 3) Vas din această substanță, îngustat în partea superioară în formă de gât, folosit pentru păstrarea și transportarea lichidelor. 4) Cantitate de lichid cât încape într-un astfel de vas. [G.-D. sticlei; Sil. sti-clă] /<sl. stiklo

sticlă f. 1. substanță dură, străvezie și fragilă ce se obține prin fuziunea nisipului amestecat cu potasă sau sodă: din sticlă se fac microscoape și telescoape, oglinzi și vase; 2. vas de băut din sticlă; 3. conținutul unei sticle: o sticlă cu apă; 4. pl. fam. ochelari: cu sticle în ochi CAR. [Mold. steclă = slav. STĬKLO].

stíclă (vest) și stéclă (est) f., pl. e (vsl. stiklo, sticlă, d. got. stikls, vgerm. stëchal, pahar; bg. stŭklo, rus. stekló). Vest. O materie solidă, transparentă și fragilă ca gheața, produsă pin topirea unuĭ nisip silicĭos amestecat cu sodă saŭ potasă: din sticlă se fac geamurĭ, pahare, lentile. Butelie (clondir) saŭ flacon (șip) făcut din această materie: o sticlă de vin, de rom. Conținutu unuĭ vas de sticlă: a bea o sticlă întreagă.

steclă sf vz sticlă

steglă sf vz sticlă

IN VITRO (lat.) = Sub sticlă. Se spune de cercetările fiziologice făcute in vitro, în afara organismelor.

plast-sticlă s. f. (chim.) ◊ „«Plast-sticlă» s-ar putea denumi noul material care îmbină calitățile sticlei și ale materialului plastic, realizat de oamenii de știință din S.U.A. Este vorba, de fapt, de un material plastic transparent, acoperit cu o peliculă extrem de subțire (0,0750,25 mm) de sticlă.” Sc. 3 VI 76 p. 6 (din plast[ic] + sticlă, după model engl.)

steclă f. Mold. V. sticlă.

sticlă (desp. sti-clă) s. f., g.-d. art. sticlei; (obiecte) pl. sticle

sticlă (sti-clă) s. f., g.-d. art. sticlei; (obiecte) pl. sticle

sticlă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. sticlei; (obiecte) pl. sticle

sticlă

sticlă, sticle.

STICLĂ s. 1. (Olt., Mold., Bucov. și Transilv.) glajă. (Vas de ~.) 2. (livr.) butelie, (reg.) butelcă, șip, uiagă, (prin Ban.) belcă, (Olt., Mold., Bucov. și Transilv.) glajă. (O ~ cu lapte.) 3. v. geam. 4. v. lentilă. 5. cilindru, glob, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 6. (CHIM.) sticlă organică = plexiglas, stiplex, polimetacrilat de metil; sticlă solubilă = silicat de sodiu.

STICLĂ s. v. monoclu.

sticlă s. v. MONOCLU.

STICLĂ s. 1. (Olt., Mold., Bucov. și Transilv.) glajă. (Vas de ~.) 2. (livr.) butelie, (reg.) butelcă, șip, uiagă, (prin Ban.) belcă, (Olt., Mold., Bucov. și Transilv.) glajă. (O ~ cu lapte.) 3. geam. (O verandă cu ~.) 4. lentilă, (înv.) linte. (~ de ochelari.) 5. cilindru, glob, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 6. (CHIM.) sticlă organică = plexiglas, polimetacrilat, stiplex.

sticlă (-le), s. f. – 1. Substanță solidă casantă, transparentă sau opacă. – 2. Butelie, flacon. – 3. Ochelari. – Var. Mold. steclă și der. Sl. stῑklo (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 62) cf. bg. stăklo, sb. staklo, rus. stekló. – Der. sticlar, s. m. (fabricant de sticlă; Arg., hoț de bijuterii și pietre prețioase); sticlărie, s. f. (obiecte de sticlă; fabrică sau magazin de sticlă); sticli, vb. (a luci, a scili, a scînteia; a aținti, a pironi ochii), cf. sb. stakliti „a luci”; sticlos, adj. (lucios, neted, cizelat; stins, despre ochi); sticlui, vb. (a pune geamuri).

sticlă s. f. sg. (tox.) metamfetamină.

sticla de lampă numărul doi expr. (glum., înv.) țoi, cinzeacă, (păhărel cu) cinzeci de mililitri de băutură spirtoasă.

STICLĂ CU BĂUTURĂ ALCOOLICĂ capsulă, fiolă, glajă, perfuzie, torpilă, volum.