stih sn [At: (a. 1648) GCR I, 126/7 / Pl: ~uri / E: ngr στίχος] 1 (Astăzi mai ales poetic) Vers. 2 (De obicei lpl) Poezie. 3 (Înv) Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească.

STIH, stihuri, s. n. 1. Vers; p. ext. (mai ales la pl.) poezie. Și-n raftul de la căpătîiul lui am găsit o revistă cu stihuri nouă care m-au mișcat: era oda anului 1840. SADOVEANU, O. VIII 48. Oricum, de-o fi ca-n viitor Să placă stihurile mele, Las mărturie tuturor Că n-ai colaborat la ele. TOPÎRCEANU, P. 197. Ascultați! Stihurile mele sînt jumătate romînești și jumătate grecești. ALECSANDRI, T. I 282. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cîntare bisericească. În minte începură să-i licărească stihuri dintr-un psalm. Atunci își cunoscu trezia și se mișcă în așternut. SADOVEANU, P. M. 243. Preotul îi tămîiază cîntînd psalmul acesta, iar corul zice la fiecare stih... SEVASTOS, N. 245. Deci cîntînd aceste evlavioase stihuri, au îngenunchet. DRĂGHICI, R. 47.

STIH ~uri n. 1) înv. pop. Rând de poezie format dintr-un șir de cuvinte, așezate potrivit unor anumite reguli de măsură și cadență; vers. 2) mai ales la pl. rar Creație literară scurtă în versuri; poezie. /<ngr. stihos, sl. stihu

stih n. 1. vers (azi mai mult ironic): stihuri de dragoste; Beldiman vestind în stihuri de răsboiul inimic EM.; 2. verset din psalmi. [Gr. mod.].

*stih n., pl. urĭ (ngr. și vgr. stihos, vers, d. vgr. stelho, merg în rînd; rus. stih. V. acro-, cata- și di-stih). Vechĭ. Vers (azĭ iron.). Verset din psalmĭ.

vers sn [At: (a. 1777) GCR II, 111/30 / Pl: ~uri, (îvr) ~e / E: lat versus, fr vers, it verso] 1 Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme și determinată fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numărul silabelor Si: (înv) verș (1). 2 Rând dintr-un text poetic, corespunzător unui vers (1) Si: (înv) verș (2). 3 (Lpl) Lucrare literară în versuri (1) Si: poezie. 4 Ansamblu de poezii (reunite într-un volum). 5-6 (Lsg) Versificație (2-3). 7 (Îvr) Verset (1).

vers s.n. 1 Unitate prozodică elementară, alcătuită dintr-unul sau din mai multe cuvinte, potrivit unei scheme ritmice, determinată fie de cantitatea silabelor (vers metric, specific poeziei antice grecești și latine), fie de accent (vers ritmic, specific poeziei române, germane etc.), fie de numărul silabelor (vers silabic, specific poeziei franceze); (înv.) verș. ◊ Vers adonic v. adonic. Vers alb v. alb. Vers alcaic v. alcaic. Vers alexandrin v. alexandrin. Vers anacreontic v. anacreontic. Vers cronistic v. cronistic. Vers eroic v. eroic. Vers ionic v. ionic. Versuri leonine v. leonin. Versuri libere v. liber. Vers safic v. safic. Vers saturnian v. saturnian. Vers senar v. senar. Vers silabic v. silabic. Vers spondaic v. spondaic. Vers trohaic v. trohaic. ♦ Rînd dintr-un text, corespunzător unui asemenea segment. A șters un vers de pe pagina scrisă. 2 (la pl.) Lucrare literară în versuri; ansamblu de asemenea lucrări; poezie. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai de spus (EMIN.). 3 (la sg.) (Manieră caracteristică de) exprimare (artistică) în versuri; versificație. Versul românesc nu trecuse... de forme naive, stîngace (SADOV.). ◊ Colect A românilor virtute... prin versul tău să-nvie (ASACHI). ♦ (Manieră de) realizare artistică a versurilor. Am luat de model versul italian (ASACHl). 4 (înv.) Verset. Cărțile biblice-s împărțite... în versuri, însă aceste versuri n-au nici metru, nici cadență (LAU.). • pl. -uri. /<lat. versus, -us, fr. vers, it. verso.

2) *vers n., pl. urĭ (lat. versus, d. vertere, a întoarce, a învîrti. V. vĭers, vărs). Șir, (rînd) de poezie (odinioară stih). Versurĭ albe, versurĭ fără rimă, și decĭ fără păreche. – La vechiĭ Romanĭ și Grecĭ, versurile eraŭ metrice, adică după cantitatea lungă orĭ scurtă a silabelor. La popoarele de azĭ, versurile-s ritmice (adică se consideră accentu și număru silabelor) și rimate, ĭar la Francejĭ nu se consideră decît număru silabelor și rima.

stih (înv.) s. n., pl. stihuri

stih (înv., pop.) s. n., pl. stihuri

stih s. n., pl. stihuri

STIH s. v. vers.

STIH s. 1. (LIT.; la pl.) poezie, versuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.) 2. (BIS.) verset, (rar) vers. (~ din psalmi.)

STIH s. 1. (LIT.; la pl.) poezie, versuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.) 2. (BIS.) verset, (rar) vers. (~ din psalmi.)

stih s. v. VERS.

stih (stihuri), s. n. – 1. Vers. – 2. Verset. – 3. Poezie. – Mr. stih. Mgr. στίχος (Roesler 576; Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 137), cf. sl. stichŭ. – Der. stihoavnă, s. f. (cîntare bisericească la sfîrșitul vecerniei) din sl. stichovĭna; stihui, vb. (a compune versuri, a versifica); stihuitor, s. m. (versificator); stihiră, s. f. (cîntare la slujba de dimineață), din mgr. στιχηρόν; stihotvoreț, s. m. (înv., poet), din rus. stichotvorec.

stih (Biz.) (< gr. στίχος, [stihos] „rând”), verset scurt, luat din psalmi* sau din alte cărți ale Vechiului și Noului Testament, cântat recitativ* și servind ca introducere stihirei* sau unor cântări de stil* irmologic sau stihiraric.

STIH (< gr. stikhos, vers) Termen sinonim ou vers, iar sub forma pluralului, cu cel de poezie. De la stih derivă și termenul de stihuire, artă a versificării, înțeles folosit și de M. Eminescu, în versurile din Scrisoarea II: Însă tu îmi vei răspunde că o bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrundă al meu nume...