26 de definiții pentru tablă (placă, tabel)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TABLĂ1, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea unor ambalaje, rezervoare etc. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în Antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci ale lui Dumnezeu, revelate, conform Bibliei, lui Moise pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).

tablă3 sf vz tabla2

tablă1 sf [At: CORESI, ap. GCR. I, 23/27 / V: (reg) ~bulă, talbă / Pl: ~le, (reg) tăbli, tăble) / E: lat tab(u)la, mg tábla, fr table] 1 (Înv) Tăbliță (1). 2 (Bis; îs) ~lele legii (sau ~lele lui Moise, îvr, ~lele poruncilor, ~lele adevărului, -~lele adevărăturiei) Cele două lespezi de piatră pe care era săpat decalogul dat de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. 3 (Bis; îas; și, rar, îs ~la legii) Cele zece porunci. 4 (Îs) Legea (sau legile) (celor) douăsprezece ~le sau cele douăsprezece ~le Prima legislație scrisă a romanilor, gravată pe douăsprezece plăci de aramă. 5 (Înv; îs) ~ cerată (sau cernită) Placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria prin zgâriere cu stilul, folosită în Antichitate de romani. 6 Placă de lemn, de piatră, de metal, pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date Si: panou, tăbliță (4), (reg) tăblie (2). 7 (Reg; pan) Pată albă, mare, pe care unii cai o au în frunte. 8 (Îvr) Icoană. 9 (Și determinat prin „neagră”, „mare”, „de lemn”) Placă dreptunghiulară, de obicei de lemn vopsit în negru, pe care se poate scrie cu creta Si: (reg) tabelă (15). 10 (Îe) A scoate la ~ A chema (un elev) la lecție (în fața tablei1). 11 (Pop; și determinat „de piatră”) Tăbliță (6). 12 (Înv; astăzi numai în sintagme) Tabel (1). 13 (Îs) „la înmulțirii sau ”la lui Pitagora (rar pitagorică, înv, pitagoricească, îvr, ~la Țibeti sau Tibetului) Tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere Si: (înv) tabel (7), tăblița lui Pitagora. 14 (Mat; îs) ~le trigonometrice Tabel trigonometric. 15 (Mat; îs) ~ de logaritmi Tabel de logaritmi. 16 (înv; șîs ~ de materii) Sumar. 17 Foaie de hârtie sau carton cu reproduceri de cărți, desene etc. Si: planșă. 18 (Reg; îf tabulă) Carte funciară. 19 (Înv) Scriere (cuprinzând tabele sau al cărei conținut este împărțit în capitole sau articole). 20 (Iuz) Planșă cuprinzând alfabetul și exerciții de citire, după care școlarii învățau odinioară să citească Si: (înv) tabel (5). 21 (Înv; pex) Temă școlară. 22 (Înv) Placă de lemn, de metal etc., având diverse întrebuințări Si: (înv) tăblie (1). 23 Placă (de lemn) pe care se desfășoară jocul de șah, de table2 etc. 24 (Înv) Placă de lemn de care se prind coardele diferitelor instrumente muzicale. 25 (Ban; Trs) Oblon (la fereastră). 26 (Reg; lpl) Ochelari de cai Si: (reg) obloane. 27 (Mar; Trs) Fund de lemn pe care se taie legumele, carnea, pe care se răstoarnă mămăliga din ceaunul în care a fost fiartă etc. 28 (Reg) Tavă (1). 29 (Reg) Tabla1 (1). 30 (Înv) Partea superioară, plană, a unor mobile. 31 (Înv) Masă1. 32 (Reg) Pervazul ferestrei. 33 (Reg) Plită (1). 34 (Reg) Copertă de carte. 35 (Reg; pex) Carton (1). 36 (Înv; îlav) Din ~ în ~ De la prima până la ultima pagină. 37 (Înv) Clișeu gravat în lemn sau executat din metal pentru a fi imprimat pe hârtie. 38 (Înv) Pagină zețuită Si: (înv) tăblie (4) 39 (Rar) Panou (la saivan). 40 (Înv) Platformă pe care se așezau tunurile de calibru mare, în vederea executării tragerii. 41 (Reg) Fiecare dintre părțile din care se compune o plută1, formată dintr-un rând de bușteni legați cu sârmă groasă unul de altul Si: (reg) căpătâi. 42 (Reg) Talpa casei. 43 (Atm; reg; îs) ~la pieptului Torace (1). 44 (Reg) Pânză a ferăstrăului. 45 (Reg) Fierul coasei. 46 (Reg) Fierul securii. 47 (Trs) Bucată de piele (din care se croiesc opincile). 48 (Reg) Bucată dintr-un aliment (slănină, unt, ciocolată) Si: halcă. 49 (Reg) Bulgăre de pământ. 50 (Mol; Trs) Suprafață îngustă de pământ (semănată cu același fel de plante sau aparținând aceluiași proprietar) Si: ogor, tarla (1). 51 (Reg) Strat (de legume, de flori). 52 (Reg) Platou situat pe vârful unui munte. 53 (Reg) Talpa piciorului. 54 (Îs) ~ dentară Suprafața orizontală a coroanei dintelui la cal. 55 Foaie de metal executată prin laminare, folosită la acoperișuri, la fabricarea unor ambalaje, rezervoare etc. Si: tinichea (1). 56 (Îs) ~ albă Tablă1 (56) de fier cositorit. 57 (Reg; șîs ~ regească sau -la (de judecată) crăiască, ~la judecătorească, ~la septemvirală) Curte de apel. 58 (Iuz; îs) -la de sus (sau -la magnaților) și -la de jos (sau -la staturilor) For legislativ al Imperiului austro-ungar Si: cameră. 59 (Iuz) Consilier de conducere a districtelor din Imperiul austro-ungar. 60 (Trs; înv; îf tabulă) Tribunal (1).

TABLĂ1, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table).

TABLĂ1, table, s. f. 1. (Adesea cu sens colectiv) Placă subțire de oțel, folosită la învelitul caselor, la fabricarea rezervoarelor, a vaselor și a altor obiecte; tinichea. Sentinela umbla pe puntea de tablă de fier. DUMITRIU, N. 135. A fost zburată o tablă de pe un acoperiș. PAS, Z. I 136. Adunase bani și-și clădise o casă înflorită cu multe zorzoane, acoperită cu tablă roșie. SADOVEANU, P. S. 155. Pe păreți erau atîrnate oale de tuci și de tablă. DUNĂREANU, CH. 143. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal, de diferite forme și dimensiuni, pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date. Sindipa a scris pe tabla sa ziua, ceasul și semnele sfinte. SADOVEANU, D. P. 12. De-a lungul liniei [ferate] răsăreau și piereau table cu reclame pe stîlpi anume, ori pe calcane de case singuratice. REBREANU, R. I 13. La portița unei case mici... e o tablă rotundă pe care copiii, cînd vin de la școală, citesc tare... Advocat. VLAHUȚĂ, O. A. I 227. ◊ Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci ale lui Moise. Dascăle prea învățate... Spune-mi mie: ce sînt două? – Două table-a lui Moisi. TEODORESCU, P. P. 254. 3. Tavă. Duzini de candelabre Revars-a lor lumină pe-o masă ce se-ntinde Sub table încărcate de scule și merinde. ALECSANDRI, P. A. 140. Și țițele îi tăia, Pe tablă mi le punea, La maică-sa se ducea. BIBICESCU, P. P. 325. 4. (Uneori determinat prin «neagră») Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru (așezată pe un suport sau fixată în perete) pe care se poate scrie cu cretă și care se folosește în școli. Cine înșiră pe tablă mai repede decît el formulele algebrice? DELAVRANCEA, la TDRG. La tablă stau smirna patru fetițe... palide, îngrijate, cu ochii țintă la examinator. VLAHUȚĂ, O. A. II 192. A scris pe tabla neagră. CARAGIALE, O. III 23. [Profesorul] tinse tabla neagră, și chemînd un băiet ca de nouă ani, îi dete condeiul de credă. NEGRUZZI, S. I 5. ◊ Expr. A scoate (un elev) la tablă = a chema (un elev) la lecție (în fața tablei). Grav s-așază pe scaun, se uită-ncruntat pe catalog și, cînd strigă pe cea dintîi elevă – căci el nu scoate decît una la tablă – în tonul cu care-i rostește numele, are ceva solemn. VLAHUȚĂ, O. A. II 195. 5. Scriere (conținînd capitole, articole sau tabele). Astăzi nu mai mergem la școală, că nu știu tabla. CREANGĂ, A. 86. Tablele [cărții de astrologie] erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare. EMINESCU, N. 45. [Nașu-meu] hotărî a-mi spune singur tabla pre care trebuia să o deprind pe dinafară. NEGRUZZI, S. I 247. Acum vine străinul și se întreabă care și unde este națiunea voastră? Noi, pînă să-i deschidem tabelele istoriei noastre, luăm o gramatică, un vocabular și-i răspundem. RUSSO, S. 55. ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Tabla înmulțirii v. înmulțire (1). Tablă de logaritmi v. logaritm. Table trigonometrice = tabele, cuprinzînd funcțiuni trigonometrice. Tablă de materii v. materie (3). 6. Suprafață de pămînt plană, bucată de pămînt semănată; ogor. Au înzestrat-o cu patru table de porumb și două de fîneață. REBREANU, I. 48. ♦ Strat de legume. Această harpagică... se pune în pămînt alcătuind table sau straturi. PAMFILE, A. R. 192. ♦ (Rar) Platou. Atîta-i de lat în frunte, Pe cît o tablă de munte. ȘEZ. IV 8.

TABLĂ1 table f. 1) Foaie metalică subțire, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripții; tăblie. ◊ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informații, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ◊ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârșitul unei cărți sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulțirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table

tablă f. 1. placă de metal sau de piatră pe care se poate grava o inscripțiune; Tablele Legii, lespezile pe cari erau săpate legile lui Moisi; Cele 12 Table, codice de legi publicate la Roma de decemviri și săpate pe 12 table de aramă (450 а. Cr.); 2. tablă de lemn obișnuit neagră pe care se scrie cu cretă: a ieșit la tablă; 3. pagină zețuită; 4. arătarea materiiilor coprinse într’o carte; 5. foaie, planșă sau tablou, în care se grupează metodic și pe scurt unele lucruri: table cronologice, astronomice, table de logaritmi; 6. în special tabla înmulțirii (v. Pitagora): astăzi nit mai mergem la școală, că nu știm tabla CR.; 7. lecție: băieții schimbau tabla în toate zilele și Sâmbăta procitanie CR.; 8. (regească) Tr. Curtea de apel: Tabla regească își avea reședința la Oșorheiu; 9. pl. (jocul în) trictrac: a juca table. [Lat. TABULA, printr’un intermediar slav].

táblă f., pl. e (fr. table, masă, d. lat. tabula, de unde și it. távola. V. tabla). Suprafață pe care se poate scrie saŭ lucra. Suprafață neagră, de obiceĭ mobilă, pe care se scrie cu creta în școale. Tinichea de acoperit casa: o casă acoperită cu tablă. Pagină zețuită. Sumar, tabloŭ saŭ listă în care se arată pe scurt și sistematic cuprinsu uneĭ cărțĭ: tabla de materiĭ. Tabloŭ făcut ca să vezĭ tot odată: tabla înmulțiriĭ. Lecțiune de învățat (Crg.). Pl. (bg. sîrb. tabla, ngr. távla). Un joc cu doŭă zarurĭ care se aruncă pe doŭă table cu marginele rîdicate și care table se închid ca o cutie (fr. trictrac). Tablele Legiĭ, Cele zece Poruncĭ ale luĭ Moĭse, săpate pe lespezĭ. Cele doŭă-spre-zece Table, cele 12 table de aramă pe care aŭ fost săpate la 450 în ainte de Hristos primele legĭ ale Romanilor. Tabla regească, Curtea de Apel în Ungaria veche. Table saŭ tăblițe ceruite. V. ceruĭesc. – L. V. și tavlíe, tablíe (ngr. tavlia).

tabulă sf vz tablă1

talbă sf vz tablă1

tablíe, V. tablă.

tavlíe, V. tablă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tablă (placă de lemn, metal etc.; listă) (desp. ta-blă) s. f., g.-d. art. tablei; pl. table (și: tabla înmulțirii; tablă de logaritmi; tablele lui Moise)

tablă (ta-blă) s. f., g.-d. art. tablei; pl. table

tablă (placă, tabel, tavă) s. f. (sil. -blă), g.-d. art. tablei; pl. table

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TABLĂ s. 1. tinichea, (Transilv. și Ban.) pleu. (Lighean de ~.) 2. (înv. și reg.) tabelă. (~ de scris cu creta.) 3. tablă de materii = conținut, cuprins, sumar, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ a unui tratat.) 4. tabel. (~ înmulțirii, scrisă pe unele caiete.)

TABLĂ s. v. brazdă, carton, copertă, curte de casație, fund, glaf, învelitoare, lecție, mucava, oblon, pervaz, placă, planșă, plantă, plită, răzor, scoarță, solă, strat, tabel, talpă, tarla, tavă, tăblie, tăbliță, temă, tipsie.

tablă s. v. BRAZDĂ. CARTON. COPERTĂ. CURTE DE CASAȚIE. FUND. GLAF. ÎNVELITOARE. LECȚIE. MUCAVA. OBLON. PERVAZ. PLACĂ. PLANȘĂ. PLANTĂ. PLITĂ. RĂZOR. SCOARȚĂ. SOLĂ. STRAT. TABEL. TALPĂ. TARLA. TAVĂ. TĂBLIE. TĂBLIȚĂ. TEMĂ. TIPSIE.

TABLĂ s. 1. tinichea, (Transilv. și Ban.) pleu. (Lighean de ~.) 2. (înv. și reg.) tabelă. (~ de scris cu creta.) 3. tablă de materii = conținut, cuprins, sumar, (înv.) registru, scară, sumă, (grecism înv.) pinax. (~ a unui tratat.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tablă (-le), s. f.1. Placă, piesă plană. – 2. Tăbliță de scris, placă pe care se scrie la școală. – 3. Placă acoperită cu cositor. – 4. Indice, sumar, catalog. – 5. (Mold., Trans.) Bucată de pămînt agricol. – 6. (Pl.) Joc de noroc. – Mr. tavlă, megl. tablă. Lat. tabula, prin intermediul sl. tabla (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 398), sau al mag. tabla (Gáldi, Dict., 161), cf. ngr. τάβλα, tc. tabla. Este dublet al lui tabla, s. f. (tavă, măsuță), din tc. tabla, tavla < it. tavola (Șeineanu, II, 340), cf. ngr. ταβλᾶς, bg., sb. tavla; de la toblă, s. f. (Banat, scîndură groasă), din mag. tábla; și de la tavlie, s. f. (înv., table), sec. XVII, din ngr. τάβλι. Aceleiași familii aparțin tabelă, s. f. (tablă, indice; tăbliță), din lat. tabella, prin intermediul germ. Tabelle, sec. XIX; tabel, s. n. (tablă, indice), dublet al cuvîntului anterior, din rus. tabelĭ, sec. XIX înv.; tabletă, s. f. (pastilă), din fr. tablette; tăblie, s. f. (placă, tablă), din ngr. ταβλι sau din sl. tablija; tăbliță, s. f. (tablă de scris), din sl. (rus., pol.) tablica; tablac, s. n. (piesă de lemn care servește de suport); tablier, s. n. (sistemul de grinzi al unui pod; gealău pentru tăblii), din fr. tablier; tablou, s. n. (cadru, pictură; scenă; stampă, imagine), din fr. tableau.Der. tablagiu, s. m. (jucător pasionat de table); tăblui, vb. (a acoperi casa cu tablă); tăbluitor, s. m. (tinichigiu).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tablă s.f. (înv.) grajd pentru caii boierești sau domnești.

tablă, table, s.f. – (reg.; înv.) 1. În expresia Tabla Țării = Curtea de Casație (ALR, 1965: 996). 2. Carte funciară (ALR, 1956: 145). – Din sl. tabla (< lat. tabula) (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX); lat. tab(u)la, magh. tabla, fr. table (MDA).

tablă, -e, s.f. – 1. În expresia Tabla Țării = Curtea de Casație (ALR 1965: 996). 2. Carte funciară (ALR 1956: 145). – Din sl. tabla (< lat. tabula).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TABLA BUȚII, pas în Carpații de Curbură, între masivele Ciucaș (la V) și Siriu (la E), în zona de izvor a râului Buzoel, la 1.075 m alt., la S de vf. Zăganu. În sec. trecute, prin acest pas, unde se afla și un punct de vamă, se efectua un intens trafic cu cereale și vinuri spre Brașov. În prezent este puțin circulat.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a scoate (pe cineva) la tablă expr. a certa (pe cineva), a cere socoteală (cuiva).

Intrare: tablă (placă, tabel)
  • silabație: ta-blă info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tablă
  • tabla
plural
  • table
  • tablele
genitiv-dativ singular
  • table
  • tablei
plural
  • table
  • tablelor
vocativ singular
plural
talbă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
tavlie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tablă, tablesubstantiv feminin

  • 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea unor ambalaje, rezervoare etc. DEX '09 DLRLC
    sinonime: tinichea diminutive: tăbliță
    • format_quote Sentinela umbla pe puntea de tablă de fier. DUMITRIU, N. 135. DLRLC
    • format_quote A fost zburată o tablă de pe un acoperiș. PAS, Z. I 136. DLRLC
    • format_quote Adunase bani și-și clădise o casă înflorită cu multe zorzoane, acoperită cu tablă roșie. SADOVEANU, P. S. 155. DLRLC
    • format_quote Pe păreți erau atîrnate oale de tuci și de tablă. DUNĂREANU, CH. 143. DLRLC
  • 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tăblie
    • format_quote Sindipa a scris pe tabla sa ziua, ceasul și semnele sfinte. SADOVEANU, D. P. 12. DLRLC
    • format_quote De-a lungul liniei [ferate] răsăreau și piereau table cu reclame pe stîlpi anume, ori pe calcane de case singuratice. REBREANU, R. I 13. DLRLC
    • format_quote La portița unei case mici... e o tablă rotundă pe care copiii, cînd vin de la școală, citesc tare... Advocat. VLAHUȚĂ, O. A. I 227. DLRLC
    • 2.1. Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în Antichitate cu stilul (prin zgâriere). DEX '09
    • 2.2. (termen) bisericesc Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci ale lui Dumnezeu, revelate, conform Bibliei, lui Moise pe muntele Sinai. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Dascăle prea învățate... Spune-mi mie: ce sînt două? – Două table-a lui Moisi. TEODORESCU, P. P. 254. DLRLC
  • 3. Tavă. DLRLC
    sinonime: tavă
    • format_quote Duzini de candelabre Revars-a lor lumină pe-o masă ce se-ntinde Sub table încărcate de scule și merinde. ALECSANDRI, P. A. 140. DLRLC
    • format_quote Și țițele îi tăia, Pe tablă mi le punea, La maică-sa se ducea. BIBICESCU, P. P. 325. DLRLC
  • 4. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tabelă
    • format_quote Cine înșiră pe tablă mai repede decît el formulele algebrice? DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
    • format_quote La tablă stau smirna patru fetițe... palide, îngrijate, cu ochii țintă la examinator. VLAHUȚĂ, O. A. II 192. DLRLC
    • format_quote A scris pe tabla neagră. CARAGIALE, O. III 23. DLRLC
    • format_quote [Profesorul] tinse tabla neagră, și chemînd un băiet ca de nouă ani, îi dete condeiul de credă. NEGRUZZI, S. I 5. DLRLC
    • chat_bubble A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Grav s-așază pe scaun, se uită-ncruntat pe catalog și, cînd strigă pe cea dintîi elevă – căci el nu scoate decît una la tablă – în tonul cu care-i rostește numele, are ceva solemn. VLAHUȚĂ, O. A. II 195. DLRLC
  • 5. Scriere (conținând capitole, articole sau tabele); tabel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tabel
    • format_quote Astăzi nu mai mergem la școală, că nu știu tabla. CREANGĂ, A. 86. DLRLC
    • format_quote Tablele [cărții de astrologie] erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare. EMINESCU, N. 45. DLRLC
    • format_quote [Nașu-meu] hotărî a-mi spune singur tabla pre care trebuia să o deprind pe dinafară. NEGRUZZI, S. I 247. DLRLC
    • format_quote Acum vine străinul și se întreabă care și unde este națiunea voastră? Noi, pînă să-i deschidem tabelele istoriei noastre, luăm o gramatică, un vocabular și-i răspundem. RUSSO, S. 55. DLRLC
    • 5.1. Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 5.2. Tabla înmulțirii. DLRLC
    • 5.3. Tablă de logaritmi. DLRLC
    • 5.4. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 5.5. Tablă de materii. DLRLC
  • 6. regional Bucată de pământ semănată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ogor
    • format_quote Au înzestrat-o cu patru table de porumb și două de fîneață. REBREANU, I. 48. DLRLC
    • 6.1. Strat de legume. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Această harpagică... se pune în pămînt alcătuind table sau straturi. PAMFILE, A. R. 192. DLRLC
    • 6.2. rar Platou. DLRLC
      sinonime: platou
      • format_quote Atîta-i de lat în frunte, Pe cît o tablă de munte. ȘEZ. IV 8. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.